Flori din călimară Viața domnului Leguat-4⭐/5
Despre ce este vorba în cartea Viața domnului Leguat?
Opera lui Nicolas Cavaillès este laureată a premiului Goncourt pentru nuvelă în 2014. Ilustrează viața lui François Leguat, nobil din Franța, care este nevoit să-și părăsească țara după ce edictul de la Nantes este revocat. Edictul de la Nantes promova toleranța între catolici și protestanți.
De aici, suntem martori la o serie de călătorii pe care Leguat le face. Mai întâi refugiat în Olanda, va pleca de acolo când izbucnește conflictul franco-olandez. De data aceasta, se îndreaptă spre o insulă. Va fi șeful fregatei Rândunica.
O călătorie spirituală prin diverse locuri ale lumii
Olanda. Insula Eden. Diego Ruys. Mauritius. Vacoas. Batavia. Anglia. Acestea sunt locațiile prin care François Leguat rătăcește. Este purtat de visul unei vieți noi, paradisiace. O viață în care poate să pună temeiul unui început pur.
„Nu pleacă să-i supună pe sălbatici, nici să ridice noi cetăți, ci caută un loc în care poate încă trăi cu simplitate, în pace, un loc în care să-L iubească pe Dumnezeu, să iubească natura, la fel cum un arbore freamătă.”
Nicolas Cavaillès, Viața domnului Leguat
Rupându-se de rădăcinile sale și de identitatea sa, Leguat tinde la pacea pe care poate să o găsească pe insulă. Acest context îl apropie de Dumnezeu.
„Leguat aprecază această viață simplă și liniștită, nesperată, văzând în ea expresia pură a Providenței. Insula îi poate evoca fostul domeniu din Bresse, în noi culori, într-o nouă lumină, fără amenințările grave ce l-au împins la exil. Exuberanta rodnicie a locului nu poate decât să înalțe sufletul, la fel ca lăstarii iviți în pereții colibelor, tulpinițe negre de plante ce suie formând un frunziș brobonit, după ce vântul a adus țărână și umezeală între pereții împletiți din ramuri.”
„Tot ce-și dorește el este comuniunea cu natura și cu Dumnezeu: un arbore cu papagali, zile însorite și nopți răcoroase, fără femeie dacă așa îi este sortit, și cu siguranță, fără bunuri prețioase ori negoț de vreun fel.”
Nicolas Cavaillès, Viața domnului Leguat
În mijlocul naturii, pentru un scurt timp, Leguat trăiește amăgirea unui refugiu, unei vieți mai bune pe insula Diego Ruys. Însă, împreună cu echipajul vor acosta în Mauritius unde au un conflict cu guvernatorul Diodati. În urma acestui lucru, unii vor fi întemnițați, iar alții vor merge pe insula sterpă Vacoas.
Părerea mea despre cartea Viața domnului Leguat
Am citit ușor această carte, mi-a plăcut stilul simplu al autorului Nicolas Cavaillès. M-am pierdut odată cu personajul în peregrinările prin locurile mai mult sau mai puțin sălbatice. Am ascultat cu atenție vocea unui personaj care m-a ajutat să reflectez la sensul vieții.
Făcând un exercițiu de imaginație, m-am gândit la ceea ce ne rămâne atunci când rupți de propria țară, rătăcim de colo-colo. M-am gândit la Busola care ne îndeamnă pașii în călătoria noastră, la comunicarea cu Dumnezeu.
O carte potrivită pentru cei ce iubesc călătoriile, poveștile cu aventuri pe mare și în diverse țări, poveștile în stilul lui Robinson Crusoe sau Toate pânzele sus!. Poveștile presărate de gânduri și întrebări despre sensul omului, despre identitate, despre condițiile vitrege de pe mările învolburate, metaforă a greutăților vieții.
Citate preferate:
- „Înțelepciunea arborelui – să se nască și să moară în același loc – e străină ființei umane.”
- „Pământul gras e udat de multe pâraie ce răcoresc mici tufișuri armonioase: nu există junglă, liane și mărăcini, doar arbori maiestuoși, în floare: palmieri veșnici, bogați în curmale și suc; latapieri din care se fac haine și farfurii; kastas venerabili sau smochini cu frunze mătăsoase, abanoși cu lemn bun de construcții; vacoas cu frunzișul ca un acoperiș…Arborele este casă, doică și paradis natural, primitor, ce vrăjește sufletul contemplativ și seduce simțurile cu flori și fructe parfumate și colorate: roșii, liliachii, de culoarea piperului sau a bumbacului…”
- „(…) orice ar face sau ar spune tinerii, moartea urmează vieții: toți ajung acolo. Iar fericit, cu adevărat fericit, e doar acela care, având mereu în minte fatalitatea acestei din urmă plecări, este oricând pregătit pentru ea.”
„(…) și apoi ce e banul, să-mi spuneți, ce sunt hainele și ceasornicele de preț dacă nu amăgiri deșarte ale unei făpturi omenești împotmolite în lumea aceasta?”
Nicolas Cavaillès, Viața domnului Leguat
*Dacă ți-a plăcut această carte, îți recomand și Bastarda Istanbulului (Elif Shafak) care urmărește călătoria unor personaje pentru a-și descoperi identitatea.
Bibliografie:
Nicolas Cavaillès, Viața domnului Leguat, București, Editura Humanitas, 2015, Traducere de Emanoil Marcu
