Steaua fără nume-piesă de teatru

”Profesorul: Într-un târg de provincie ca al nostru… gara este… marea. Este portul, necunoscutul, depărtarea.”

Mihail Sebastian, Steaua fără nume

Regie: Alexandru Cozub

Spectacol al Teatrului Național „Mihai Eminescu” Chișinău

Actori: Alexandru Pleșca, Diana Decuseară, Draga-Dumitrița Drumi, Ghenadie Gâlcă, Iurie Focșa, Mihai Zubcu, Nicu Suveică, Olga Guțu-Cucu, Petru Hadârcă, Petru Oistric, Victor Drumi

Spectacolul Steaua fără nume, în regia lui Alexandru Cozub este o adaptare a cărții lui Mihail Sebastian, autor cunoscut și pentru Accidentul sau Orașul cu salcâmi.

Despre ce este vorba în Steaua fără nume?

Piesa este plasată într-un oraș de provincie în care locuiesc oameni ce se cunosc între ei și ale căror caractere sunt ușor de conturat. Profesoara Cucu, o femeie acră cu o viață monotonă care vânează viețile altora. Șeful de gară care își câștigă existența din vânzarea biletelor de tren, răspândind zvonuri despre întâmplările de la gară. O elevă care iese din monotonia orășelului prin scurtele vizite de pe peron pentru a-i saluta pe cei care trec cu trenul.

Personajele principale sunt altele. Profesorul Miroiu care este mai diferit de ceilalți. Vedem acest lucru atunci când vine la gară pentru a prelua comanda unei cărți de știință foarte scumpe. Mona, o femeie întreținută, dar care vrea să evadeze din viața îndestulată cu care este obișnuită. Aceasta ajunge să aibă o relație efemeră cu profesorul Miroiu, cel care o tratează ca pe o stea unică între atâtea stele despre care doar citise până atunci.

Piesa prezintă cu umor întâlnirea între profesorul Miroiu și Mona. Dialogurile dintre aceștia sunt spumoase, comice. În spatele oricărui râset însă, se ascunde un tâlc profund. Profesorul Miroiu o aduce pe Mona în casa lui modestă. Aici nu găsește decât cărți, tablouri ale unor oameni de știință precum Kepler, un duș improvizat dintr-o stropitoare și un șoarece care devenise atât de obișnuit în acest decor pentru profesor.

Pentru Miroiu, universul este cuprins între gara din orașul de provincie, școala la care preda și unde era văzut ca un om mai atipic și acești patru pereți în care își găsea liniștea. Un loc în care citea însetat pentru a cunoaște o mică parte din universul cel infinit. Își cumpărase cartea scumpă pentru a găsi o stea pe care o calculase pe harta sa. Însă, cunoaște o altă stea odată cu întâlnirea Monei la gară.

Întâlnirea cu o stea de pe un cer diferit

Mona face parte din cu totul alt univers. Este coborâtă din tren de către controlor căci nu are bilet. Însă, înfățișarea ei nu trădează deloc sărăcia sau șarlatania. Mona este o femeie frumoasă. Ceea ce observăm de la început este rochia scumpă și trabucul din care trage cu nervozitate. Este imaginea unei femei care vine din clasa înaltă, obișnuită cu încăperi luxoase, cu flori scumpe și activități diferite de cele cu care erau obișnuiți cei din orășelul de provincie.

În ciuda abundenței cu care era obișnuită, femeia găsește de această dată în acest loc bucuria vieții curate. Frumusețea în a privi stelele noaptea. Voioșia florilor. Delicatețea lucrurilor simple. Firescul de a merge la cinema în timpul săptămânii, dar și normalitatea de a fi văzut, auzit și observat de vecini. Pentru Mona, sosirea în orășelul de provincie reprezintă o escapadă din plictiseala cu care era obișnuită în zilele sale grăbite, în care nu avea timp nici să observe cerul, sau mai degrabă, nu își făcea timp să vadă stelele.

Toate aceste discrepanțe sunt vizibile între Mona și profesorul Miroiu, însă pentru cel din urmă, Mona pare un vis pe care îl trăiește aievea. O stea care nu are seamăn. Este steaua lui fără nume, atât de greu de atins.

Părerea mea despre Steaua fără nume

Pot două lumi diferite să găsească un punct comun? Avem curajul de a ne asuma o viață simplă? Există o tragedie în spatele confortului cu care suntem obișnuiți? Acestea sunt câteva din întrebările născute odată cu vizionarea acestui spectacol deosebit.

Steaua fără nume este o piesă de teatru superbă. Am apreciat interpretarea realistă a actorilor, felul ingenios în care regizorul a îmbinat elementele comice cu cele serioase și decorul sublim și poetic.

Deși premiera piesei a avut loc în secolul XX (1 martie 1944), Steaua fără nume este încă o piesă actuală care aduce în prim-plan frământări ale omului modern.

Sursă imagine:

Teatrul Național Mihai Eminescu, Chișinău