Sindromul de panică în Orașul Luminilor, scrisă de Matei Vișniec, este cartea care ne vorbește despre limbaj, despre literatură într-un spațiu văzut ca un ideal pentru creație, Parisul.
Despre ce este vorba în Sindromul de panică în Orașul Luminilor?
Pentru Cambreleng, un editor din Paris, literatura mai poate fi reînviată. Chiar dacă în mare parte, se scrie pentru a evita moartea, sau dintr-un soi de megalomanie sau egoism, întrucât lumea nu mai scrie decât pentru a fi citit, ignorând celelalte cărți scrise, totuși Cambreleng adună scriitori pe care îi învață că orice carte citită este o carte reînviată.
Părerea mea despre cartea lui Matei Vișniec
La această carte, mi-a plăcut aspectul ușor ludic, prin faptul că se prezintă jurnalul unei pisici. Ba chiar am râs când naratorul povestea că din momentul în care se apucase să scrie, un gândac îl însoțea mereu fiind fericit atunci când găsea fraze geniale sau rămânea blocat în momentele de mediocritate.
De asemenea, mi-au plăcut pasajele care te puneau pe gânduri. Spre exemplu, cele în care se prezintă modul în care sunt programate știrile din ziua de azi. Se caută violența din orice sursă. Astfel, aceasta devine un fel de hrană a omului modern.
Totodată, am citit cu multă curiozitate paginile dedicate Parisului, văzut de narator ca un muzeu în aer liber, aparent atât de accesibil tuturor, dar al cărui viață se trăiește dincolo de ușile caselor interesante și în timpul dineurilor cu invitații. În rest, Parisul e văzut ca un spațiu al imaginarului. Un loc ideal, un loc al buchiniștilor, al pictorilor și al studenților care pierd ore în șir în cafenele. Însă, în realitate, Orașul Luminilor poate fi un Paris ploios, monoton, chiar murdar și cu restaurante cu specific chinez, japonez care par să se extindă cât mai mult acaparând farmecul parizian.
Sindromul de panică în Orașul Luminilor este cartea care ne vorbește despre cuvinte și ne face să ne îndrăgostim de ele. Este cartea care ne arată că există o armonie între anumite cuvinte, că există metafore în spatele cuvintelor și că există cărți care sunt nedespărțite de altele și cărți care resping alte cărți în librării, pe rafturi, revoltându-se din cauza felului în care sunt așezate. Însă, toate aceste cărți trebuie să fie reînviate.
Citate preferate din cartea Sindromul de panică în Orașul Luminilor:
- ”Oamenii ar trebui să-și vorbească mai des despre frontiere, considera el. Despre frontierele fizice pe care fiecare ființă umană le are de trecut, dar și despre frontierele mentale. Fiecare dintre noi se luptă cu zeci de frontiere în același timp, spunea el. Limbajul este format din frontiere succesive, societatea este formată din frontiere. Există frontiere între clasele sociale, între păturile sociale, între caste și clanuri…Există frontiere înnăscute în noi și există celălalt, omul de lângă noi care este și el o frontieră.”
Un citat foarte frumos:
-
”Una din cele mai frumoase povești de dragoste trăită de un cuplu de cuvinte este pasiunea reciprocă dintre cuvântul aici și cuvântul acum. Nimeni, niciodată, n-a întâlnit relație mai pură, mai solidă, mai deschisă decât cea dintre aici și acum.”
- ”În definitiv, Parisul este o carte, nu? În ziua de astăzi, marile orașe au devenit niște cărți, nu?
Nimeni nu l-ar fi putut contrazice pe domnul Cambreleng. Da, orașele erau acoperite de cuvinte, orașele erau deci niște cărți. Străzile sunt acoperite de cuvinte, clădirile sunt acoperite de cuvinte, la fel și gările, piețele, pasajele subterane, sălile de așteptare…”
- ”Sunt cuvinte pe care îmi place însă să le contemplu. Îmi plac, de exemplu, cuvintele din gări, acele cuvinte grăbite, laconice. Îmi plac cuvintele somnoroase din trenuri și cuvintele sibilinice din parcuri. Intru uneori în biserici unde au loc întâlniri miraculoase între cuvinte exaltate și cuvinte tăcute. Sunt mare amator de cuvinte de piață, proaspete și săltărețe…Cuvintele din metrouri îmi par ușor apăsate, ușor deprimate, dacă pot le evit.”
- ”De data aceasta, însă, domnul Cambreleng examină cu mai mare atenție spațiul înconjurător și descoperi că exact în fața ascensorului se afla un fel de paravan în spatele căruia erau plasate patru automate care distribuiau cafea, ceai, dulciuri și sandwich-uri.
-Cu sau fără zahăr? îl întrebă domnul Cambreleng pe Georges.
-Cu, răspunse acesta.
-Eu sunt fără, comentă domnul Cambreleng.”
Matei Vișniec, Sindromul de panică în Orașul Luminilor
Recomand ca lectură și Iarnă la Paris, scrisă de Imogen Robertson, o carte care își are acțiunea tot în celebra capitală a Luminilor.
[…] Sindromul de panică în Orașul Luminilor, de Matei Vișniec. […]
O carte ce pare interesanta insa nu stiu daca m-as putea tine de ea, prefer mai mult alte genuri
Are un titlu interesant si recunosc ca n-am citit nicio carte a acestui autor.
multumim de citate, o carte interesanta care merita citita!
Mă bucur să văd că lumea citește cărți tot mai variate
Mă bucur că ți-a plăcut subiectul cărții. 🙂
Nu este chiar stilul meu, dar suna bine după recenzia ta.
Este prima data cand aud de acest autor, iar cartea pare interesanta.
Da…era necunoscut și pentru mine autorul, asta până când am văzut o piesă de teatru după scrierile lui, Negustorul de timp.
Din ce am citit, ai reușit să mă faci curioasă și să-mi doresc să citesc cartea. Pare interesantă, pe gustul meu. Cred că am mai citit ceva de Matei Visniec.
Mulțumesc pentru recomandare!
Cu drag, mă bucur <3
Pe undeva, prin strafundurile bibliotecii am si eu aceasta carte. Din pacate a ramas necitita. Mi-ai aratat cate cuvinte frumoase au fost irosite pana acum intr-un sertar, trebuie s-o caut si s-o citesc.
Ce frumos ai spus, da, chiar merită citită. Matei Vișniec are un stil aparte.
Nu știam cartea. Voi ține cont de recomandarea ta.
Mi-a plăcut subiectul ei, desi aud pentru prima data de ea. 😊
Mă bucur că ți-a plăcut 🙂
Pare foarte interesanta cartea. Chiar are un subiect inedit.
Așa e, Vișniec scrie despre niște teme originale și atât de actuale, uneori absurde din lumea noastră. 🙂
In ultima perioada am citit foarte putin, insa mi-am propus sa revin la vechile obiceiuri . Mi-am notat cartea pe lista !