Seriale bune: 11 recomandări deosebite

seriale bune

Știți momentele alea când plouă sau din contră e foarte cald, iar ceea ce îți dorești e să stai ore întregi să te relaxezi? Ei bine, în acele momente de lene cruntă, aleg mai mereu să mă uit la seriale. Îmi place totodată să urmăresc serialele cele mai actuale, cu artiști care joacă bine. Seriale bune care au un subiect destul de palpitant încât să mă facă să mă uit la următorul episod cu multă curiozitate.

Iată 11 seriale bune pe care le recomand:

  • Anne with an E (2017)

Pot spune că acest serial m-a cucerit de la început.

Este vorba despre o familie, un frate și o soră, care vor să adopte un băiat pentru a-i ajuta la treburile gospodărești. Dintr-o greșeală, în familia lor sosește o fată, Anne. Roșcată, cu pistrui și slabă, ceea ce ea urăște.

Încă de când ajunge în locul în care este trimisă, în gară, Anne este fermecată de copacii înfloriți, de lac, de peisaje, fiind uluită de frumusețea acestora. Anne își dorește foarte mult să rămână în această familie. Deși nu este dorită la început, este supusă la o perioadă de probă pentru a demonstra că merită să fie copilul adoptiv.

Vom vedea apoi dezlănțuindu-se o fată cu o imaginație foarte bogată, care găsește pentru orice lucru frumos cuvintele potrivite, pe măsura poeziei din spatele lucrurilor. Este recunoscătoare pentru viața sa. Este energică. Aleargă. Își împletește părul și își pune coronițe de flori. Își imaginează tot felul de scenete. Vorbește foarte mult. O veți îndrăgi pe loc.

Dincolo de toate acestea, îmi plac mult filmările și calmul din spatele peisajelor arătate. Abia aștept să văd și episoadele următoare.

Citat din Anne with an E :

Dacă aș vrea cu adevărat să mă rog, uitați ce aș face. Aș merge singură pe un câmp mare…sau într-o pădure deasă și m-aș uita în sus, spre cer, sus, spre nemărginitul albastru… și aș simți o rugăciune.” ☁️

Trailer-ul serialului Anne with an E poate fi văzut aici.

seriale bune

  • Outlander (2014)

Sunt fascinată de ideea acestui serial, dar și de modul de interpretare al actorilor.

Acțiunea începe după cel de-al Doilea Război Mondial când soții Claire și Franck Randall merg în Scoția. Franck este pasionat de istorie și vrea să afle despre înaintașii săi.

Aceștia participă la un ritual păgân unde niște femei dansează în jurul unor pietre de pe un deal numit Craigh na Dun. A doua zi, Claire se întoarce în acel loc unde, atingând pietrele călătorește în timp. Se va confrunta cu noi obiceiuri, cu o viață deloc comodă, unde nu apărusera invențiile moderne.

Totuși, aici se îndrăgostește de James Fraser. Astfel, Claire trăiește între cele două destine, cu tot felul de îndoieli și zbucium interior.

Este un serial superb, cu peisaje spectaculoase, costume fabuloase și povești fascinate deopotrivă.

Trailer-ul serialului Outlander poate fi văzut aici.

  • Las chicas del cable (2017)

Un serial spaniol care este difuzat pe Netflix, merită cu adevărat văzut. Este vorba despre niște femei care, în secolul XX, devin telefoniste. Prin propria muncă, vor să devină independente. Serialul ne dezvăluie povești de iubire emoționante, presărate de momente amuzante.

În același timp, arată într-un mod verosimil imaginea femeii din secolul XX, încorporând momente de reflecție despre anumite teme de viață: familie, prietenie, trecut, sentimente, minciuni, etc.

Personal, sunt deja dependentă de serial și chiar dacă am o zi oribilă, serialul ăsta mă scoate din stare. Trebuie să mai menționez că mi-am notat o grămadă de citate interesante din acest serial?

Las chicas del cable face parte din acele seriale bune pe care le recomand cu mare drag.

Trailer-ul serialului Las chicas del cable poate fi văzut aici.

seriale bune

  • Seriale bune psihologice: Sé quién eres (2017)

Din nou, un serial spaniol, poate mai puțin cunoscut, dar care m-a prins încă de la început. Este povestea unei fete, studentă la drept, care dispare. Principalul suspect este unchiul și profesorul acesteia, un influent avocat care însă declară că este amnezic după noaptea dispariției Anei.

De-a lungul serialului te întrebi dacă a uitat într-adevăr totul sau amnezia este o metodă pe care o folosește pentru a se declara inocent. Pe fondul acestei povești ni se fac descoperite totodată și unele secrete de familie care te determină să vrei să vezi următorul episod.

Trailer-ul serialului Sé quién eres poate fi văzut aici.

se quien eres

  • Seriale bune de neratat? Cu siguranță, Big Little Lies (2017)

Ecranizarea cărții lui Liane Moriarty este uimitoare. Ni se spune de la început că un personaj a fost ucis la o petrecere, însă vinovatul este necunoscut. Toată povestea se desfășoară în jurul temei violenței.

Niște părinți își duc copiii la școală, dorind să lase aparența unor persoane responsabile și perfecționiste. Însă, în realitate, în câte din aceste familii, calmul și blândețea afișate în societate sunt valorile inspirate în familie? Cine sunt aceste personaje cu adevărat? Câte măști poartă? Câți afișează o viață ideală care este doar un văl al unei vieți infernale? Care din aceste personaje perfecționiste este vinovat?

Big Little Lies este un miniserial difuzat de HBO care îți captează atenția prin temele care îți dau de gândit, prin scenariul bine gândit, prin muzica foarte bine aleasă.

Trailer-ul serialului Big Little Lies poate fi văzut aici.

big little lies recenzie

  • Seriale bune cu adolescenți: 13 Reasons Why (2017)

Destul de tragic, serialul arată povestea unei fete care ajunge să se sinucidă după ce este victima unor forme de bullying. Abuzuri psihice mai ales, dar și fizice.

Înainte de sinucidere, Hannah înregistrează niște casete și povestește momentele neplăcute petrecute alături de colegii ei din liceu și felul în care au făcut-o să se simtă. Toate aceste momente o fac puțin câte puțin să se îndepărteze de frumusețea vieții, ajungând să nu mai simtă nimic, sau în orice caz, să simtă o durere prea mare care cu greu să poată fi „anesteziată”.

Serialul trage un semnal de alarmă pentru părinți dar și pentru adolescenți. Propune unele teme de gândire foarte actuale. Comunicarea părinte-copil, comunicarea dintre psihologul școlii și elevi, comunicare destul de neglijată poate, dar atât de importantă. Serialul arată adulților cât de dificilă este vârsta adolescenților. Îi lasă să vadă cât este de important ca aceștia să intervină la timp și să găsească soluții la problemele și la zbuciumul interior care îi caracterizează uneori pe adolescenți.

13 Reasons Why te face să te întrebi, de asemenea, până la ce punct poți răni o persoană cu nepăsare, făcându-te să fii mai conștient de unele gesturi, de greutatea unor vorbe pe care poți să le arunci fără să îți dai seama și care pot face un rău foarte mare.

Trailer-ul serialului 13 Reasons Why poate fi văzut aici.

13 reasons why

  • Olive Kitteridge (2014)

Recent am văzut mini-serialul Olive Kitteridge, producție HBO cu 4 episoade care prezintă viața protagonistei de-a lungul a 25 de ani. Este regizat de Lisa Cholodenko și are în distribuție actori ca Richard Jenkins, Frances McDormand, Bill Murray.

Despre ce este vorba în acest mini-serial?

Olive Kitteridge trăiește într-un orășel aparent monoton. Totodată, este locul în care oamenii își trăiesc zbuciumul interior, dezamăgirile, pasiunile. Olive este personajul prin ochii căreia îi vedem pe cei din jurul ei acționând. O profesoară severă. O femeie cu un caracter puternic și cu răspunsurile mereu la ea, cu ironii fine. De fapt, Olive este, în esență, o ființă sensibilă care își iubește soțul, pe farmacistul Henry și pe fiul ei Christopher.

De-a lungul căsniciei sale însă, observăm greutatea cuvântului mariaj. Asta din cauză că Olive, la fel ca Henry, are slăbiciunile ei. Trebuie să își înfrâneze pasiunile iraționale, trebuie să își crească copilul bine, însă greșelile făcute în educația acestuia vor avea repercursiuni în viitor, atunci când valurile reproșurilor lui Christopher se vor îndrepta asupra ei.

Dincolo de masca de femeie de nezdruncinat pe care o are, Olive suferă văzând în jurul ei suferința celorlalți, fiind atât de umană. Iubește florile, le îngrijește cu sfințenie. Îi este alături soțului ei chiar și atunci când nu îi mai poate vorbi. Se consolează alături de câinele familiei.

Părerea mea despre Olive Kitteridge

Este un mini-serial care nu are foarte multă acțiune, dar care abundă de sensibilitate. Te face să reflectezi la viață, la tristețea, dar și la frumusețea ei. Te face să vezi că dincolo de vălul negru care ni se pune uneori înaintea ochilor, va fi mereu o parte luminoasă care se întrevede, care ne face să zâmbim și să fim încă uimiți de miracole la fel ca niște copii.

Trailer-ul mini-serialului Olive Kitteridge poate fi văzut aici.

seriale bune

  • Seriale bune în spaniolă: Gran Hotel (2011)

Iubesc limba spaniolă și mă bucur că am putut să găsesc acest serial.

Acțiunea are loc în Cantaloa, într-un hotel mare, cu 60 de camere. Am văzut deja primul sezon, care m-a captivat episod cu episod, datorită numeroaselor intrigi.

Julio ajunge la Gran Hotel din cauză că nu mai primise vești de la sora sa care lucra ca servitoare la hotelul în care membrii familiei Alarcon erau proprietari. El ia un alt nume, pentru a descoperi misterul dispariției acesteia.

Din acest punct, vom descoperi sute de fețe pe care le pot avea cei bogați, tare umane, costume de epocă, peisaje pitorești. Vom fi martori la evoluția unei societăți, la descoperirea electricității, a filmului. Totodată, vom vedea felul în care bucătarii, cameristele erau tratați în acele vremuri și care era relația lor cu munca, cât de atașați erau de locul de muncă și de frica de a-l pierde pentru orice mică greșeală.

Desigur, serialul este presărat de situații comice, de scene pline de suspans și de iubire. Merită văzut.

Trailer-ul serialului Gran Hotel poate fi văzut aici.

  • Flavours of Romania (2017)

Este un documentar ce îl are ca producător pe Charlie Ottley. Acesta merge în fiecare zonă din România, promovând frumusețile acestei țări. Veți putea redescoperi România ascunsă pe care noi toți o putem iubi pentru tradiții, mâncare, oameni, locuri.

Trailer-ul serialului Flavours of Romania poate fi văzut aici.

  • Black Mirror (2011)

Este un serial foarte interesant. De obicei, nu mă uit la seriale sau filme de genul SF, însă acesta mi-a captat atenția, făcându-mă să mă întreb dacă unele scenarii pot fi reale.

În serial, veți vedea câte un episod diferit dedicat unui subiect anume, cum ar fi folosirea excesivă a aplicațiilor social media, dependența de jocuri, realitatea virtuală, etc. Merită văzut și meditat asupra lui.

Trailer-ul serialului Black Mirror poate fi văzut aici.

black mirror

  • Tidying up with Marie Kondo (2019)

Prin metoda lui Marie Kondo, familiile reușsesc să facă decluttering în case, să facă ordine în marea dezordine și de asemenea se simt mai organizați și în viața personală.

Trailer-ul serialului Tidying up with Marie Kondo poate fi văzut aici.

seriale bune netflix

Acestea sunt 11 seriale bune pe care eu, personal, le recomand cu drag. Tu la ce seriale bune te uiți?

Sursă imagini:

Cinemagia

Flori din călimară

Numele meu este Laura, iar Flori din călimară este locul în care mă simt liberă, făcând ceea ce mă pasionează: scriu despre lifestyle, cinema, literatură și călătorii. Numele blogului este unul sugestiv, intenția mea fiind ca prin articolele pe care le scriu, să transmit, pe lângă lucruri utile, frânturi de frumusețe, senin, optimism și povești faine.

Dacă doriți să îmi scrieți, puteți folosi formularul de mai jos sau să îmi trimiteți un e-mail pe crihan.laura@gmail.com .

Articole recomandate

2 comentarii

  1. Big Little Lies mi-a placut desi initial am tot ezitat sa il vad….. Si stii ce mi-a mai placut mult si m-a cam dat peste cap? The Handmaid’s Tale..

    1. Hmm, am auzit de el, cred că am să mă uit, dacă zici că e interesant. 🙂 mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.