Muzeul inocenței, Orhan Pamuk-recenzie carte

muzeul inocenței

L-am descoperit pe Orhan Pamuk în urmă cu câțiva ani, când am primit cadou cartea lui, Zăpada. Mi-a plăcut atunci stilul lui de a scrie, modul lui de a construi universuri verosimile. Orhan Pamuk este un scriitor turc născut în Istanbul. Romancierul este laureatului Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2006.

Lectura romanului Muzeul inocenței, a fost o experiență interesantă, întinsă pe o perioadă mai mare de timp. E un roman pe care l-am citit pe îndelete. Încă de la început, m-a atras titlul, dar și ideea principală din carte, cu bogate înțelesuri pe care le putem despica din punct de vedere psihologic.

Despre ce este vorba în Muzeul inocenței?

muzeul inocentei

Kemal, un tânăr logodit cu Sibel, o iubește pasional pe Fusun, o tânără extraordinar de frumoasă. Pe parcursul cărții, regăsim o multitudine de detalii legate de frumusețea acesteia, o frumusețe care îl atrage pe Kemal ca un magnet, o frumusețe pentru care face aproape o obsesie.

De altfel, la începutul cărții, chiar așa m-am gândit: această carte este despre o iubire bolnavă și obsesivă. De fapt, este o iubire trăită cu o mare intensitate, o iubire pasională care totuși se află la o graniță fină cu iubirea obsesivă.

La rândul ei, Fusun îi împărtășește iubirea lui Kemal. Totuși, iubirea dintre cei doi pare imposibilă. Kemal e un afacerist, Fusun este o tânără vânzătoare. Kemal o iubește, dar nu este pregătit să renunțe la Sibel.

Frumusețea deosebită a lui Fusun îl atrage pe Kemal, iar cei doi își consumă iubirea în apartamentul bărbatului din blocul Compasiunea, chiar în timp ce acesta e logodit cu Sibel. De departe, putem spune că acesta ar putea duce o viață fericită, lipsită de griji cu Sibel, o tânără deșteaptă, bogată și frumoasă. Kemal ar putea fi fericit, dar nu este.

Petrecerea de logodnă cu Sibel are loc, însă Fusun dispare după acest episod. Urmează o perioadă în care Kemal suferă foarte mult. Gândurile îl poartă numai spre Fusun. Se întoarce la apartament pentru a retrăi măcar în amintiri ceea ce trăise cu aceasta. Faptul că nu se poate desprinde de Fusun duce la despărțirea iminentă de Sibel care încearcă să-l readucă cu picioarele cu pământ. Într-un final, o regăsește pe Fusun care între timp se căsătorise cu un alt bărbat.

Fiindcă nu se poate dezlipi de Fusun, Kemal o vizitează pe ea și pe familia ei, cu pretextul că o va sponsoriza la un moment dat pe aceasta să devină o mare actriță și că îi va sponsoriza un film soțului ei, un regizor sărac. Vizitele sunt aproape zilnice, seara, timp în care acesta rămâne cu familia fetei și privește la televizor, comentează știrile, strânge diferite obiecte pe care le asociază cu Fusun.

Astfel, în timp, ajunge să strângă un număr impresionant de obiecte pentru a-și face iubirea să trăiască într-un asemenea mod. Zece ani. O perioadă lineară în care Kemal o întâlnește pe Fusun, dar iubirea nu are loc în plan concret. Am putea spune că sunt ani pierduți. Însă, pentru Kemal timpul pare să se fi oprit în loc. Un timp în care vizitele sunt singura lui fericire. Un timp în care strânge accesorii ale lui Fusun pahare, șervețele, chiștoace, însuflețite de acel timp petrecut împreună cu ea.

citate pamuk

O carte despre iubire, tradiție, melancolie

Iubirea lui Kemal pare una tristă și neîmplinită. De fapt, personajul se simte fericit pentru că doar în acest fel, poate fi alături de persoana iubită. Iubirea lui se manifestă dincolo de planul material. Însă, cititorii pot rămâne cu o îndoială: este vorba despre iubire adevărată sau de iubire obsesivă? Unde se află acea graniță fină între cele două iubiri?

Dacă învățăm să ne gândim la viață noastră nu ca la o linie, ci ca la un șir distinct de asemenea clipe intense, veghea de opt ani la masa iubitei mele nu mai apare ca o obsesie, ci ca un șir de 1593 de seri fericite petrecute la masă cu familia ei.”

În sfârșit, toate aceste obiecte sunt adunate într-un muzeu al inocenței, un muzeu prin care Kemal își face iubirea nemuritoare. Un muzeu în care reînvie frumusețea trăită cândva.

Aș dori ca vizitatorii muzeului să rețină mai cu seamă că dragostea pe care i-o purtam lui Fusun ajunsese să se extindă, puțin câte puțin, asupra întregului ei univers, asupra a tot ce avea legătură cu ea, asupra tuturor clipelor și lucrurilor care-i aparțineau.

Muzeul inocenței era conceput pentru a putea viețui alături de cineva dus de pe lume.

În cursul călătoriilor mele prin lume, dar și al experiențelor mele istanbuleze, am constatat că există două feluri de colecționari:

  1. Orgolioșii, care se mândresc cu propriile colecții și doresc să le expună (în general, aceștia sunt exponenți ai civilizațiilor occidentale.
  2. Sfioșii, care obișnuiesc să tăinuiască în câte un cotlon tot ceea ce au acumulat (ceea ce-i situează în afara modernității).

muzeul inocentei citate

Întâmplările au loc într-o perioadă în care Turcia este marcată de tradiție și de religiozitate, într-un Istanbul al anilor ’70-’80. În paralel, Europa este portretizată ca un loc cosmopolit, plin de libertate și noutate. Fusun însăși este un personaj pe care îl putem vedea la granița între inocență și schimbare, prin ruptura unor bariere tradiționale. Mi-a plăcut modul în care Pamuk reușește să construiască societatea acelor timpuri, Istanbulul devenind aproape el însăși un personaj din carte, cu toate barurile, restaurantele, petrecerile și mentalitățile lui.

Totuși, ceea ce nu mi-a plăcut este că la un moment dat, lucrurile par că stau în loc. Nu este nicidecum o carte plină de acțiuni, ci mai degrabă o carte de analiză, statică. Însă, uneori, detaliile sunt prea minuțioase. De asemenea, mi-ar fi plăcut ca Fusun să fie conturată într-un mod mult mai complex, să aflăm mai multe lucruri despre ea și sentimentele ei.

Muzeul inocenței este o carte care mi-a plăcut, m-a impresionat prin profunzimea cu care explorează psihologia umană și mai ales a protagonistului. Prin muzeul inocenței, prin obiectele colectate de-a lungul timpului, Kemal transformă suferința în alinare, în consolare. Obiectele devin însuflețite prin toată povestea lor. Un lucru fascinant e faptul că acest Muzeu al inocenței există în realitate, fiind singurul muzeu al unei cărți. Acesta se află pe Bulevardul Çukurcuma, în Istanbul. Prin această carte, poți trăi emoții de diferită intensitate, sentimente de tristețe, frustrare, contrariere, compasiune, melancolie și chiar relaxare.

Citate preferate:

  • Îi dăruim cuiva lucrul pe care-l prețuim cel mai mult, pentru care tremurăm cel mai abitir, pentru simplul motiv că-l iubim nemăsurat, fără a aștepta nimic în schimb.
  • Dacă-i dăruim unei ființe pe care o iubim foarte mult tot ceea ce avem mai scump, fără a aștepta nimic în schimb, lumea e frumoasă-de aceea, plângeam, domnișoară.
  • (…) omul minte doar pentru lucruri pe care se teme foarte mult să nu le piardă.
  • (…) tata îmi spunea, în timp ce pe ferestrele deschise ale mașinii se strecura mirosul mării și al brazilor, că viața era un dar de la Dumnezeu, care se cuvenea a fi gustat din plin-o particulă de timp minusculă.
  • Pentru mine, partea proastă este, desigur, că nu se acordă însemnătate obiectului în sine, ci mărcii pe care o poartă acesta. Există, cu alte cuvinte, oameni care nu acordă însemnătate propriilor sentimente, ci spuselor celorlalți.
  • Muzeele adevărate sunt locuri în care Timpul se transformă în Spațiu.

Tu ai citit Muzeul Inocenței? Ce te-a impresionat cel mai mult?

Sursă citate:

Orhan Pamuk, Muzeul Inocenței, Editura Polirom, Iași, 2015

Flori din călimară

Numele meu este Laura, iar Flori din călimară este locul în care mă simt liberă, făcând ceea ce mă pasionează: scriu despre lifestyle, cinema, literatură și călătorii. Numele blogului este unul sugestiv, intenția mea fiind ca prin articolele pe care le scriu, să transmit, pe lângă lucruri utile, frânturi de frumusețe, senin, optimism și povești faine.

Dacă doriți să îmi scrieți, puteți folosi formularul de mai jos sau să îmi trimiteți un e-mail pe crihan.laura@gmail.com .

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.