Anul ăsta a fost marcat de multe știri negative, dar mai cu seamă de această pandemie, care ne-a întors viețile pe dos. Poate din cauza aceasta, am început deja să ne gândim la Crăciun, să împodobim brazii și să ne gândim la tot felul de decorațiuni și luminițe. De regulă, eu făceam asta după 1 decembrie când începeam să ascult colinde, după care intram în febra sărbătorilor de iarnă. Însă anul acesta, parcă avem nevoie să vină mai repede Crăciunul și să vedem mai multe zâmbete în jurul nostru.
Personal, încerc să găsesc câte ceva pozitiv în orice lucru, fie el cât de mărunt. Îmi face bine să mă gândesc la Crăciun, iar lumânările parfumate îmi induc această stare de confort, de căldură, de intimitate, stări specifice acestor sărbători de iarnă.
M-am gândit, cu această ocazie, să fac o listă de lumânări parfumate drăguțe care ne pot înveseli și ne pot face să intrăm mai ușor în atmosfera festivă de Crăciun.
Iată 10 lumânări parfumate de la branduri românești care te vor face să intri în atmosfera de Crăciun:
-
Lumânarea parfumată Black Velvet de la Nohea
Lumânarea Black Velvet este naturală și are note lemnoase și florale. Miroase deosebit, intens și te poartă cu gândul la un eveniment special. Arome ? Chihlimbar Alb, Osmanthus, Frezii si Iasomie pe acorduri de Patchouli, Mosc, Cedru si Tonka. Deja sună foarte bine.
Pe lângă asta, cei de la Nohea sunt foarte atenți și au grijă de mediu: lumânarea este făcută din recipient de ceramică reciclabil.
-
Lumânări parfumate de Crăciun: Bujori catifelați în bombonieră de la Flair Scent
Andra de la Flair Scent are numai minunății la ea pe site. Ideea lumânărilor comercializate de ea e inedită. Face lumânări în cești, căni, pahare diamant, bomboniere, vase create de artiști ceramiști români.
Are o gamă largă de lumânări parfumate, însă mie mi-a atras atenția cea cu parfum de bujori, având în vedere că sunt florile mele preferate, care te duc cu gândul la prospețime, la ceva familiar și intim. Pe scurt, la Crăciun.
-
Lumânarea parfumată Vâsc de la Darshop
Deja după denumire, mi-a atras atenția. Vâsc este lumânarea care se potrivește foarte bine cu atmosfera de Crăciun. Are arome de camfor, eucalipt, coacăze, brad, pin, cuișoare, cedru și patchouli. Lumânarea poate arde până la 35 de ore.
Alte lumânări în ton cu iarna sunt Nucșoară, Dimineți de iarnă, Snowflakes, Cașmir, Crăciuniță, Sanie cu zurgălăi, Scorțișoară, Seri de iarnă, Turtă dulce, Zi de iarnă, Winter joy, Albă ca Zăpada. Au un design aparte și denumirile sunt minunate, te poartă cu gândul la Crăciun, cu siguranță.
-
Lumânarea parfumată Flower Power. Cup & Candle Iasomie
Lumânarea te duce cu gândul la Crăciun, având în vedere notele dulci ale parfumului de iasomie. Cei de la Cup & Candle sunt responsabili cu mediul, așa că au folosit ceară de soia 100%, recipient din ceramică fabricată în România. La cerere, recipientul poate fi reumplut. Mai mult decât atât, clientul primește o reducere de 10%.
-
Lumânarea parfumată Lavandă & Eucalipt de la Virgin Green
Lavandă ? Calm, liniște. Eucalipt? Prospețime. Stări pe care le trăim cu toții de Crăciun.
Am fost încântată când am descoperit această lumânare, care este de apreciat nu numai pentru parfumul ei deosebit, cât și pentru faptul că are un design foarte drag mie (un bărbat ce își sărută femeia iubită pe frunte).
Lumânarea este făcută din ceară vegetală de soia, fitilul din bumbac organic, iar recipientul din sticlă reciclată. Mai mult decât atât, pentru fiecare lumânare vândută, cei de la Virgin Green plantează câte un copac în fiecare an.
-
Lumânarea parfumată Poveste de Crăciun de la Beleni
Lumânarea are arome de coajă de portocală, pin, scorțișoară și merișoare.
Uleiurile parfumate sunt bio și nu conțin parabeni. Lumânarea arde până la 30 de ore. Este o lumânare care ne duce cu gândul la prăjituri și la mirosul de coajă de portocală, specific sărbătorilor de iarnă. Are un design simplu și este de o calitate superioară.
-
Lumânarea parfumată Rudolph Candle de la Notturno Candles
Aceasta mi s-a părut de departe o lumânare foarte veselă, dar și cu un parfum interesant de pin, brad și portocale. Exact ce trebuie pentru a ne induce starea de Crăciun.
-
Lumânarea parfumată Christmas heart de la Atelierul Parfumat
Această lumânare are tot arome de pin, brad și portocale, dar îmi place ca detaliu crenguța de brad din recipient.
-
Lumânarea parfumată His cozy sweater de la REMINISCENT of
Ce denumire frumoasă și călduroasă are această lumânare. Mă face să mă gândesc la acea senzație pe care o am atunci când mă îmbrac cu puloverul iubitului meu și mă simt protejată și învăluită de căldură. Fiind vorba de Crăciun, îmi imaginez cum ar fi să port un pulover cu reni, să aprind o asemenea lumânare și să ascult colinde, să mănânc fursecuri și să mă uit la luminițe.
Câteva detalii?
Top Notes: Lemon, Lime, Mint, Cognac
Heart Notes: Jasmine, Iriswood, Clove, Vetivert
Base Notes: Oak, Incense, Tobacco, Musk
Sună superb, it’s beginning to look a lot like Christmas!
-
Lumânarea parfumată Rockin’ Around de la Sip’ O’ Nuts
Cu aromă de ace de brad, această lumânare chiar îți va aduce în casă atmosfera de Crăciun, caracterizată prin liniște, speranță și zâmbet.
Îmi place foarte mult faptul că are sclipici și că e într-un recipient din nucă de cocos, ceea ce îi dă un aspect festiv și inedit.
Toate aceste lumânări parfumate de Crăciun au în comun faptul că sunt realizate din ceară de soia. De ce să alegi lumânări din ceară de soia?
Acestea sunt câteva lumânări parfumate din ceară de soia de la branduri românești care îți pot induce acea stare de bine caracteristică Crăciunului.
Iți mulțumim pentru acest articol și pentru faptul că apreciezi producătorii români!
Cu mare drag, a fost o bucurie pentru mine să îl scriu 🙂
in ceea ce priveste lumanarile parfumate, anul trecut am dat de brandul dw home, care avea niste produse super, miroseau excelent. anul acesta nu le-am mai gasit, au doar cateva arome, am luat una si nu mirosea deloc. intre timp, am luat un borcan de lumnare din pepco cu 10 lei, miroase super si tine ceva timp. problema mea la lumanari este mirosul – daca se simte. ca asa, la mere laudate, am mai mers eu (vezi yankee candles) si am fost mega-dezamagita. ma uitam si eu la cateva branduri din cele pe care le-ai mentionat, insa tare mi-e ca nu voi simti mirosul in toata camera
Preferatele mele sunt cele de la Nohea (deși toate cele enumerate sunt foarte calitative), chiar au un miros super intens și plăcut, am folosit și aseară una. <3 Cred că ți-ar plăcea.
Ador lumanarile parfumate, mai ales in perioada de iarna!
Și eeeeu ! 🙂
Cat imi place ideea de lumanare in ceasca! Mi se pare incredibila. Sunt tare curioasa acum sa testez aceste produse. In general lumanarile parfumate sunt nelipsite din casa mea, mai ales in preajma sarbatorilor. Asa ca nu pot decat sa iti multumesc pentru inspiratie!
Da, și mie mi s-a părut tare drăguț conceptul. Îmi plac și mie lumânările parfumate foarte mult. <3
Wow, cate lumanari dementiale!! De vreo 2 dintre branduri stiam. Trebuie sa le iau pe toate la rand!
Mă bucur că îți plac, mi s-au părut deosebite și mie. <3
Am primit cadou Lumânarea parfumată Black Velvet si mi-a imbogatit casa in mod deosebit. Nu prea las luminari aprinse in casa pentru ca am animalute dar de aceasta chiar m am bucurat!
Aww, ce frumos, e preferata mea <3
Chiar e sezonul, nu am incercat niciuna, dar abia astepttt
Christmas is loading… :))
Imi plac tot mai mult lumanarile in casa, ma bucur ca avem variante si de la branduri romanesti.
Da, și eu m-am bucurat să descopăr brandurile românești. 🙂
Eu le iau dupa miros si forma, nu prea am tinut cont de brand. Ce frumoase sunt cele recomandate de tine!
Da, mirosul contează mult, dar pentru mine și aspectul este important. 🙂
Cat de tare este modelul la lumânarea parfumată Rudolph Candle de la Notturno! Superba !
Daaa, mi-a plăcut și mie tare mult, e foarte drăguță <3
Woa ce frumose sunt toate, imi plac mult lumanarile parfumate. Iti recomand si lumanarile de la Twinkle, sunt naturale din soia si rapita.
Mă bucur, îți mulțumesc și pentru recomandare. <3
Lumânarea in ceașcă m-a cucerit. Arată foarte frumos, cred că mi-ar fi si mila so o aprind.
Daa, este o lumânare mai artistică <3
Odinioară nu mă atrăgeau deloc lumânările, dar acum am dezvoltat o pasiune pentru ele! Mi-ar plăcea să le am în colecția mea pe toate cele din acest articol. 😀
Mă bucur că ți-au plăcut. 🙂
In perioada asta si eu folosesc foarte multe lumanari parfumate. Am cateva favorite si ocazional incerc si chestii noi
Drăguț, e frumos să ne facem mici bucurii. 🙂
[…] Pentru alte recomandări de lumânări parfumate, te invit să citești articolul 10 lumânări parfumate de Crăciun de la branduri românești. […]