Dacă anul trecut am vrut să merg în Paris de ziua mea, anul ăsta am ales Veneția.
Îmi doream de ceva timp să ajung aici, mai ales după ce m-a fermecat o carte specială, Cafeneaua micilor miracole.
Am stat aici 4 zile în care ne-am bucurat din plin!
Am plecat cu avionul din București de foarte dimineață, dormisem doar 3 ore, dar cu toate astea, atunci când am ajuns, m-am lăsat purtată de magia acestui oraș.
Am ajuns la Hotelul Autoespresso din Marghera. Locația se află lângă o stație de autobuz de unde există un traseu direct către Veneția. Am vrut să avem o variantă cu mic dejun inclus la un preț accesibil.
De la hotel am avut legătură directă (autobuzul 6 și 6L) către Veneția, iar drumul dura în jur de 15 minute. Am avut abonament pentru 3 zile care acoperea toate drumurile cu autobuzul, dar și cele cu water bus (aprox. 40 euro/abonament).
În prima zi, odată ajunși în Veneția, nu a fost foarte ușor să ne orientăm din cauza sensurilor traseelor de la water bus, destul de întortocheate. Am luat un water bus până în Piața San Marco, dar ca timp, am făcut tot atât cât am fi mers pe jos. De aceea, am ales să străbatem Veneția la pas în fiecare zi. Cel mai mult am mers pe jos și așa ne-am bucurat și mai tare de atmosfera orașului. În orice caz, erau multe semne care indicau direcția către San Marco și în afară de asta, am urmat mulțimea care se îndrepta tot acolo.
În continuare, îți voi prezenta câteva recomandări de obiective turistice din Veneția.
Iată 33 locuri de vizitat în Veneția:
-
Palazzo Duccale (Palatul Dogilor)
Se află chiar în Piazza San Marco. Când am ajuns acolo și am văzut Palatul și Bazilica pe care le văzusem de nenumărate ori în poze pe Internet, nu îmi venea să cred ca mă aflu și eu în sfârșit acolo. A fost un moment plin de emoție.
Palatul Dogilor (construit în perioada sec. XIV-XV) a fost sediul dogilor (conducătorii Veneției) și al magistraturii venețiene. Tot aici, au fost camerele de tortură și închisorile.
Aici a fost închis Casanova în sec. XVIII, de unde ar fi și evadat.
Din interior, poți vedea și Puntea Suspinelor. Numele de Punte a suspinelor reprezintă metaforic, conform legendei, suspinele celor care urmau să ajungă în temniță, trecând pe acolo, bucurându-se de ultimele clipe de libertate.
Palatul Dogilor este o construcție superbă în stil gotic, clasic, având totodată influențe orientale, datorită relațiilor comerciale cu țări din Orient.
Este realizat din piatră albă de calcar de Istria și are inserții de marmură trandafirie de Verona.
În interior, vei vedea: Sala del Maggior Consiglio (Camera Marelui Consiliu), Scala d’Oro (Scara de Aur), Sala del Collegio, Sala del Senato, Sala del Consiglio dei Dieci, Sala della Bussola, L’Apartamento Ducale (Apartamentele Dogilor), Il Museo dell’Opera (Muzeul Operei), L’Armeria (Sala Armelor) și închisorile.
Ce m-a impresionat cel mai mult aici? Sala Marelui Consiliu. Este considerată cea mai mare sală din Europa care nu e susținută de niciun stâlp sau coloană.
Aici aveau loc ședințele Marelui Consiliu și alegerile dogelui. Sala este pictată de mari artiști, iar tablourile ilustrează episoade victorioase din istoria Veneției, portretele dogilor care au marcat istoria, dintre care unul lipsește, Marin Faliero, pentru că a fost acuzat de lovitură de stat și trădare.
Sala a fost pictată de Titian, Carpaccio, Bellini, Veronesse, Jacopo, Tintoretto. O pictură impresionantă este pictura imensă care domină sala, Paradisul lui Tintoretto (1592).
Mi-a mai plăcut și Scala d’Oro (Scara de Aur) care duce către frumosele săli ale muzeului.
În biletul de intrare la Palatul Dogilor, au fost incluse și alte trei obiective: Muzeul Correr, Muzeul Național de Arheologie și Biblioteca Marciana, toate reunite în același loc și interconectate. Se află în Piazza San Marco.
Pentru a evita coada, îți recomand să îți cumperi dinainte bilet de pe Headout.
-
Muzeul Correr
Numele muzeului provine de la numele nobilului Teodor Correr ale cărei colecții au fost donate orașului Veneția după moartea sa, în 1830.
În muzeu, există Scara monumentală, Sala Tronului, Sala Peisajelor, Sala Libreria Pisani di San Vidal, Le Monete. Vei vedea aici picturi, portrete ale dogilor, costume, hărți, sculpturi, monede.
Personal, mi-au plăcut cel mai mult sălile imperiale. Am fost impresionată de Camera dal letto dell’Imperatrice (dormitorul împărătesei Elisabeta), Sala de Audiențe, Sala de Prânz și Sala de Bal.
Totodată, am admirat sculptura realizata de Canova la 20 de ani, Dedal și Icar. Este o sculptură marcată de emoție. Pe de o parte, este tatăl, încercat de îndoieli, care se asigură că aripile sunt bine atașate de brațele fiului său în timp ce Icar așteaptă cu bucurie zborul care îi va permite să scape de minotaur.
-
Muzeul Național de Arheologie
Datează din sec. XVI. Vei putea regăsi exponate precum monede, medalii, bijuterii, ceramică, sculpturi.
-
Biblioteca Marciana
Datează din sec. XVI. Este o adevărată operă de artă datorită sculpturilor și tavanului decorat atât de frumos.
Bolta are 21 de medalioane pictate chiar de Tițian, Veronese și Sansovino.
În interior, vei regăsi, de asemenea, Mappa Mundi (Harta Lumii) care datează din sec. XV (Fra’ Mauro), Evul Mediu. Harta este orientată invers, având sudul în partea de sus.
O altă Hartă a Lumii este Mappamondo a forma di cuore (Harta în formă de inimă), maiestuoasă și fascinantă, datorită acestei forme. Aceasta datează tocmai din sec. XVI.
-
Puntea Suspinelor
Chiar dacă alegi să nu vizitezi Palatul Dogilor, poți vedea Puntea Suspinelor din exterior.
Lord Byron scria:
Am stat în Veneția pe Puntea Suspinelor,
Palat de-o parte și temniță de alta.
Puntea este construită în stil baroc, la începutul secolului XVII.
Denumirea amintește, așa cum spune legenda, de suspinele condamnaților care treceau podul dinspre tribunal spre închisoare, întrezărind pe micile ferestre cerul pentru ultima oară.
-
Campanila San Marco
Este turnul clopotniță al Bazilicii San Marco și este cel mai înalt din Veneția.
Din păcate, nu am urcat pentru ca nu mai aveam suficientă energie, dar cozile pentru bilet erau acceptabile și sunt sigură că de sus puteai vedea o priveliște minunată.
În vârf, turnul are o giruetă din aur care îl reprezintă pe Arhanghelul Gabriel. Mi-a adus aminte de Milano, unde în vârful Domului, există statuia aurită a Feciorei Maria.
De asemenea, în mansardă, se află statuia leului Sf. Marcu, protector al Veneției. Turnul cuprinde 5 clopote.
Turnul a suferit numeroase deteriorări din cauza unor fenomene precum incendii, cutremure, inundații și culminând cu prăbușirea din 1902. Din fericire, nu a afectat Palatul Dogilor sau Bazilica. Într-un final, a fost reconstruit. Actualmente, are 98 de metri și este un simbol impunător al orașului.
Deși separat de bazilică, turnul servea pentru a-i chema pe credincioși la slujbă.
-
Locuri de vizitat în Veneția pentru iubitorii de cafea: Cafeneaua Florian
Se spune că este cea mai veche cafenea din lume dedicată exclusiv servirii cafelei.
Cât de frumos sentimentul să ajungi într-un astfel de loc! Locul în care s-a turnat cafea pentru prima dată…În sec. XVIII. A fost fondată in 1720 de către Floriano Francesconi.
Un loc încărcat de istorie, dar și de frumusețe și artă în același timp. Aici au băut cafea mari personalități precum Casanova, Lord Byron, Goethe, Alfred de Musset, Giuseppe Verdi, Marcel Proust, Balzac, Charles Dickens, Ernest Hemingway, Charlie Chaplin, Andy Warhol.
A fost într-adevăr mai scump decât la o cafenea normală, dar m-am bucurat de muzică, de un capuccino foarte bun, de eleganța locului, de atmosfera relaxată și vederea către Bazilică.
Actualmente, Florian cuprinde 6 saloane splendid decorate. Poți vedea cafeneaua, ceainăria, barul, cofetăria. Decorul datează din sec. XIX. Înăuntru, există piese de mobilier foarte rafinate, pereți tapetați, lămpi și oglinzi de Murano. Ospătarii emană și ei eleganță prin uniformă și modul de servire.
-
Bazilica San Marco
Nu stiam nimic despre biserică înainte să ajung aici. Când am intrat, am fost uimită de asemănările cu bisericile noastre ortodoxe.
Biserica îmbină stilul bizantin cu cel gotic. În trecut, era numită Chiesa d’Oro, Biserica de Aur, datorită bogăției, dar și mozaicurilor poleite cu aur, in stil bizantin.
Este dedicată Sfântului Apostol Marcu și este de o frumusețe incredibilă. În interior, poți vedea scene din Vechiul și Noul Testament.
Sus, daca vei urca scările, vei putea admira priveliștea către Piața San Marco și Caii Sf. Marcu, așezați deasupra intrării care reprezintă o copie foarte fidelă.
-
Nu rata o plimbare cu gondola!
Când mă gândesc la Veneția, mă gândesc automat la gondolele de poveste.
Am luat deja de acasă un bilet pentru o plimbare cu gondola. A fost o experiență de neuitat, unică și foarte frumoasă. Am făcut plimbarea de ziua mea, iar gondolierul a fost foarte drăguț și a cântat Happy Birthday.
E interesant să afli de asemenea despre familiile care dețineau gondole și despre îmbrăcămintea acestora.
Ce mi s-a părut foarte frumos este că gondolierii comunică între ei, fac glume și pe ici pe colo, se aud oameni care cântă, fie gondolieri, fie călători.
-
Biserica Santa Maria del Giglio
Se află în apropiere de Piazza San Marco.
Am fost impresionată de fațada bogată în elemente decorative.
Cu toate că este o biserică, fațada are elemente laice, ceea ce o face mai neobișnuită: realizările amiralului înconjurat de Virtuți precum Înțelepciunea, Virtutea, Onoarea și Faima.
În interiorul bisericii, poți vedea o pictură realizată de Rubens, singura pictură realizată de pictor în Veneția: Fecioara cu Pruncul, însoțită de Sf. Ioan.
-
Locuri de vizitat în Veneția pentru iubitorii de teatru: Teatrul El Fenice
De ziua mea, am fost foarte bucuroasă să intru in acest teatru minunat!
A fost foarte emoționant să văd Sala Mare, loja somptuoasă, culorile ce se îmbină perfect, locul înnobilat de Maria Callas, locul în care au văzut spectacole Franz Joseph și Prințesa Sissi, Sala de Bal și cafeneaua drăguță care înglobează scene din Divina Comedie și fresce realizate de Giacomo Casa.
Mi-am agățat privirea de tavanul de un albastru senin minute în șir.
Am dansat și am râs în sala de bal, m-am simțit minunat.
Mi-am imaginat cum în trecut, cuplurile veneau cu gondola pe intrarea veche în teatru.
Este o bijuterie și te invit să descoperi și tu acest teatru liric.
Un teatru din sec. XVIII care a trecut prin incendii și care a renăscut mereu din propria cenușă, întocmai ca o pasăre Phoenix. De altfel, pasărea este și emblema teatrului. O poți vedea pe fațadă, la intrare.
Teatrul a găzduit spectacole mari în premieră ale unor autori cunoscuți precum Gioachino Rossini și Giuseppe Verdi.
-
Ateneo Veneto
A fost înființat în 1812. A fost de-a lungul secolelor, locul primelor mișcări ale liberalismului venețian, dar și loc al dezbaterilor publice despre teme importante pentru oraș.
Ateneul promovează patrimoniul cultural, sensibilizând publicul în legătură cu domenii precum știința, literatura, artele.
În momentul în care am fost acolo, am văzut expoziția Lion of God (Walton Ford).
-
Locuri de vizitat în Veneția pentru iubitorii de natură: Giardini Reale
Am descoperit grădinile în ultima zi, chiar lângă Piața San Marco. Ele sunt ca o oază de liniște în mijlocul forfotei. Sunt frumos îngrijite și au o vegetație uimitoare.
Acestea mai sunt cunoscute și ca Gradinile lui Napoleon. Au fost proiectate de arhitectul regal Mezzani in stil italian clasic.
Aceste grădini au fost admirate de Prințesa Sissi, unde se plimba adesea în vizitele ei.
De aici poți privi laguna și să te încarci cu energie frumoasă.
-
Podul Rialto
Înainte să merg în excursie, găsisem că de pe acest pod, poți vedea un apus fantastic. Așa a și fost.
Ne-am plimbat de multe ori pe aici, am mâncat spaghetti, tiramisu, am cumpărat suveniruri cu Pinocchio și am admirat gondolele de fiecare dată când treceam.
De la Podul Rialto, poți face fotografii superbe cu gondole, cu clădiri minunate, surprinzând atmosfera romantică.
-
Chiesa di San Giacomo di Rialto
Este considerată cea mai veche biserică din Veneția (421), fiind construită de un tâmplar. Însă, o mențiune certă apare mult mai târziu (1152).
Biserica a trecut prin diferite restaurări, iar astăzi impresionează prin fațada din teracotă, cu ceas (sec. XV) și arcada gotică.
-
Chiesa di San Salvador
Am intrat din întâmplare în această biserică, însă m-au atras în mod deosebit culorile destul de vii și orga acesteia.
Construcția actualei biserici a fost inițiată în sec. XVI.
-
Chiesa di San Zulian
Biserica este dedicată Sf. Iulian.
Mi-a plăcut aici tavanul impresionant (Sf. Iulian în glorie) și orga ce datează din sec. XVIII.
Este o oază de liniște într-un loc foarte aglomerat.
-
Teatrul Carlo Goldoni
Este cel mai vechi teatru din Venetia care mai există și astăzi, fiind construit în 1622.
Apariția lui Carlo Goldoni in teatru a fost in anul 1734. Acesta a compus piese de succes pentru public. A creat personaje nemuritoare, prin tipologia lor, jucate pe scenele din întreaga lume.
-
Statuia lui Carlo Goldoni
Este o statuie din bronz a marelui dramaturg Carlo Goldoni, cel care a revoluționat ‘commedia dell’arte‘. A creat personaje satirice în stilul lui Molière, deși puțin mai blânde și optimiste.
Monumentul este realizat de sculptorul Antonio Dal Zotto și se află în apropiere de Podul Rialo, în Campo S. Bartolomio.
-
Bazilica Santa Maria della Salute
Datează din sec. XVII. Din păcate, nu am ajuns până acolo pentru a intra pentru că nu mai aveam timp să luăm vaporetto.
Însă, am zărit-o de multe ori în plimbările noastre. Este impunătoare și extrem de frumoasă.
A fost închinată Sfintei Maria și a fost construită pentru a elibera orașul de epidemia de ciumă din 1630.
Este o bazilică în stil baroc care se remarcă prin decorațiunile bogate și numeroasele sculpturi care întruchipează figuri sfinte și personaje biblice.
-
Locuri de vizitat în Veneția pentru iubitorii de cărți: Libreria Acqua Alta
Văzusem de atâtea ori fotografii cu această librărie, citisem că e una din cele mai frumoase din lume.
Este, într-adevăr, o librărie aparte, însă nu aș zice că e chiar una dintre cele mai frumoase. Este foarte aglomerat înăuntru, nu am avut foarte mult timp să mă uit la produse.
Știam, de asemenea, că există și o gondolă în care poți face poze, dar cumva am făcut totul pe grabă pentru că era o coadă destul de mare.
Am cumpărat totuși câteva suveniruri: chibrituri cu Alice din Țara Minunilor și un magnet cu o ilustrație drăguță cu Hotel Danieli Veneția.
Am mai răsfoit niște cărți, dintre care una mi s-a părut foarte amuzantă: niște pisici care înlocuiau portrete din niște tablouri celebre cum ar fi Monalisa, Las Meninas sau Fata cu cercel de perlă.
În librărie poți găsi cărți noi, dar și vechi. Mi-a plăcut dispunerea unor cărți într-o gondolă.
Povestea librăriei a început în 2002 și de atunci spune povești prin felul în care e decorată, prin cărțile propuse, dar și prin vizitatorii ei. Chiar dacă pare haotică, este originală, vibrantă și are partea ei de poezie.
-
Murano
Prima dată am confundat Murano cu Burano. Am ajuns în Murano și mă întrebam de ce nu văd căsuțe în culori aprinse. Însă, mi-am dat seama că Murano e cunoscut pentru sticla de Murano, în timp ce Burano e cunoscut pentru acele culori fermecătoare și vii.
Am dedicat jumătate de zi pentru a vizita Murano. Din centrul Veneției până acolo am făcut în jur de o oră cu vaporetto.
A fost o zi foarte ploioasă, însă aveam de gând să vizităm o fabrică de sticlă, așa că am stat mai mult înăuntru.
Demonstrațiile de fabricare a obiectelor din sticlă de Murano aveau loc din jumătate în jumătate de oră, iar mie mi s-au părut foarte interesante, ba chiar fascinante.
Am văzut cum pregăteau sticla, cum dădeau formă în câteva secunde și ni s-au explicat câteva tehnici de prelucrare și colorare a sticlei de Murano.
-
Muzeul Sticlei, Murano
În Murano poți să mai vezi Muzeul Sticlei (Museo del Vetro) dacă vrei să aprofundezi cunoștințele despre acest tip de sticlă. Mie mi s-a părut mai practic, mai animat și mai original să văd demonstrația live.
Însă, dacă vrei să intri aici, poți vedea o colecție impresionantă legată de arta sticlăriei din Antichitate până în prezent.
-
Basilica dei Santi Maria e Donato din Murano sau Duomo di Murano
Din păcate, nu am putut să intrăm pentru că era închisă când am ajuns. Însă, este destul de impunătoare.
Este un lăcaș de cult catolic de datează tocmai din Evul Mediu. Arhitectura este în stil venețian-bizantin.
Un element remarcabil din interior este mozaicul de podea care ar data din sec. XII.
-
Chiesa di Sant’Elena
În aceeași zi am mers către stația Sant’Elena Sestiere unde am vrut să vizităm Biserica Sf. Elena. Din păcate, și aceasta era închisă, având un program foarte scurt.
Dacă vrei să vizitezi anumite biserici, trebuie să te uiți dinainte pe program.
Am văzut însă curtea care era fermecătoare, îngrijită cu o vegetație bogată și un lămâi simpatic.
Biserica este construită în stil gotic și este închinată Împărătesei Elena, mama lui Constantin.
Lângă biserică se află un stadion, lucru care m-a surprins, ce-i drept. Acest stadion (Pier Luigi Penzo) este, de altfel, al doilea cel mai vechi stadion din Italia.
Chiar dacă nu am reușit să vizităm biserica, ne-am bucurat de cartierul liniștit, de sunetul păsărilor de după ploaie și de atmosfera calmă.
-
Locuri de vizitat în Veneția pentru iubitorii de artă: Giardini della Biennale
Am ajuns aici dinspre stația Sant’Elena. Am intrat să vizităm grădinile. Mi-am închipuit ceva cu totul diferit înainte să intru.
Vizita aceasta a fost un amestec de Îmi place/Nu îmi place și Nu înțeleg nimic.
Bienala de la Veneția este un eveniment cultural prestigios care prezintă proiecte și viziuni artistice ale țărilor din lumea întreagă.
Despre ce e vorba? Grădinile au mai multe pavilioane dedicate mai multor țări din lume.
Prima dată am intrat în pavilionul României. Am fost puțin contrariată când am văzut fotografii care ilustrau o perspectivă negativă asupra României. Am pășit apoi în interiorul altor pavilioane dedicate unor țări precum Grecia, Japonia, Franța și multe altele. Dacă vrei să vizitezi totul, trebuie să te gândești că poate dura chiar și 4 ore.
Mi-a plăcut pavilionul Veneției în care am avut ocazia să văd reconstituirea unui atelier de pictor, dar și să citesc câteva poeme care m-au emoționat.
În afară de acesta, mi-a plăcut pavilionul Spaniei care încerca să ne deschidă ochii asupra mediului înconjurător și asupra importanței pe care ar trebui să o acordăm acestuia pentru a trăi în echilibru.
Însă, în mare parte, celelalte pavilioane mi s-au părut destul de abstracte, am acceptat că nu pot să înțeleg și nici nu pot să agreez un anumit tip de artă. Unele, însă, mi s-au părut de-a dreptul bizare.
Cred că dacă iubești arta și poate viziunile puțin altfel, ar merita să intri. Chiar și pentru cineva care nu e amator, contactul cu arta și cu diferitele culturi ne oferă o perspectivă interesantă sau ne ajută să ne punem anumite întrebări.
-
Giardini Marinaressa
Grădinile sunt situate în cartierul Castello, lângă Arsenale și Grădinile Bienale. Sunt mici, dar moderne și poți admira câteva sculpturi aici.
-
Cartierul Cannaregio
Îți recomand să faci o plimbare în această zonă plină de farmec. În italiană, înseamnă Canal Regal.
Este cel mai nordic punct din Veneția și al doilea cel mai mare ‘cartier’, după ‘Castello’. Poți vedea aici diferite galerii: Galleria Giorgio Franchetti Alla Ca’ D’Oro, palate, cazinoul, biserici, muzee și poduri.
-
Scuola Grande di San Rocco
Este o veche instituție fondată în sec. XV, al cărei patron era Sf. Rocco, protector împotriva ciumei, foarte răspândită și temută în acele vremuri.
Scuola Grande di San Rocco este cunoscută și pentru colecția impresionantă de picturi de Tintoretto.
-
Chiesa di San Rocco
Este o biserică de rit catolic ce datează din sec. XV.
-
Locuri de vizitat în Veneția interactive: Museo Leonardo Da Vinci
Este un muzeu interactiv, situat chiar lângă aceste monumente. Nu am mai intrat aici însă din lipsă de timp.
-
Biserica Santa Maria Formosa
Este un lăcaș de cult romano-catolic, care a fost construit inițial în sec. VIII după ce San Magno da Oderzo a avut o viziune cu Fecioara Maria. Biserica a trecut prin diferite transformări, iar astăzi are fațade în stil renascentist și baroc.
-
Basilica di Santa Maria Gloriosa dei Frari
Este cea mai mare biserică din Veneția și este dedicată Adormirii Maicii Domnului.
Biserica este construită din cărămidă, în stil gotic. În interior, poți vedea lucrări importante precum o sculptură a lui Donatello și două tablouri pictate de Tițian, Adormirea Maicii Domnului și Madona din Pesaro.
În interior există, de asemenea, morminte ale dogilor.
-
Casa Marco Polo
Se spune că aici ar fi locuit Marco Polo, un comerciant venețian care ar fi călătorit în Asia, în China medievală mai precis, la vârsta de 17 ani și care a rămas cunoscut pentru relatările sale despre această călătorie din sec. XIII.
Casa nu este deschisă publicului. Vei găsi doar o placă în care este menționat fapul că acolo a stat Marco Polo.