De mult timp am avut o afinitate pentru Sibiu și pentru zona Transilvaniei. Încă din liceu am admirat casele acelea colorate și vesele pe care nu le găsești în zona Moldovei.
Incă de când am ajuns la Sibiu, nu am fost dezamăgită nicio clipă. Sibiul este, într-adevăr, un oraș colorat, animat, care iti face cu ochiul la fiecare pas. Știm cu toții acele acoperișuri definitorii. Dacă stai mai multe zile aici, e bine să îți închiriezi un apartament chiar în centru fiindcă e accesibil și liniștit.
Deja am mers în Sibiu de 4 ori și de fiecare dată m-am bucurat de o atmosferă foarte plăcută.
Iată 20 locuri de vizitat din Sibiu:
-
Podul Minciunilor
De îndată ce vei urca scările spre Piața Mică, vei vedea Podul Minciunilor. De aici, ai o priveliște superbă către Turnul Sfatului și Piață.
Podul are și o legendă destul de comică. Se spune că dacă rostești o minciună aici, podul se va dărâma. Așa că ai grijă!
-
Piața Mică
În Piața Mică, poți să te așezi la o terasă sau să vezi tarabele cu diferite produse lucrate manual. De aici, mi-am cumpărat niște cercei foarte frumoși.
De asemenea, am avut o experiență amuzantă unde la tarabă, cineva care vindea accesorii cu iz medieval, ne-a scris în elfă numele nostru.
-
Piața Mare
În Piața Mare sunt reunite mai multe obiective turistice, dintre care Primăria, Biserica Romano-Catolică, Muzeul Brukenthal și Casa Albastră.
Este o piață foarte frumoasă pentru plimbare și relaxare. Te poți așeza pe o bancă să privești trecătorii și să simți vibrația orașului. De asemenea, aici găsești foarte multe restaurante unde poți mânca chiar foarte bine.
-
Turnul Sfatului
Am urcat în Turn de unde am văzut priveliștea minunată asupra orașului.
Turnul Sfatului este un simbol al orașului. Inițial, a avut funcția de fortificație și apărare. A fost construit în sec. XIII și a trecut prin diferite consolidări de-a lungul anilor pentru a ajunge la înfățișarea pe care o are astăzi.
-
Strada Arhivelor
Dacă treci printr-un gang din Piața Mare, vei găsi o stradă foarte cochetă, Strada Arhivelor. Aici e un loc foarte liniștit și poți vedea niște clădiri foarte drăguțe și colorate. Mi-a atras atenția în mod special o clădire de un verde foarte intens.
-
Piața Schiller
E un loc frumos pentru o scurtă plimbare. Poți vedea aici și bustul lui Friedrich Schiller (poet, dramaturg, filosof).
-
Piața Huet
Mi-a plăcut mult să mă plimb aici. Aici poți găsi frumoasa Catedrală Evanghelică, Casa Calfelor, Colegiul Brukenthal, Casa Hermes, câteva terase și cocheta cafenea Wien.
-
Catedrala Evanghelică
Este una din cele mai importante catedrale în stil gotic din România, ce datează din sec. XV. Este a treia ca mărime după Biserica Neagră din Brașov și Catedrala Sfântul Mihail din Alba Iulia.
Din 1914 are o orgă desemnată ca fiind cea mai mare din sud-estul Europei. De asemenea, turnul cu ceas este al doilea ca vechime din România și datează din 1881.
Catedrala este cea mai înaltă din Sibiu, având un turn pe șapte nivele.
-
Muzeul Brukenthal
Numele de Brukenthal vine de la guvernatorul Sibiului între anii 1778 și 1787, Samuel von Brukenthal. Acesta a fost un mare iubitor și colecționar de artă. Așadar, în muzeu, poți admira vasta sa colecție, dar și o bibliotecă impresionantă.
Palatul Brukenthal a fost construit în stil baroc, de inspirație vieneză. Dacă ajungi aici, merită să faci o mică plimbare și să îi admiri curtea interioară superbă.
Intrarea costă 60 lei (bilet adulți-preț august 2023).
-
Muzeul de Istorie
Muzeul mai este cunoscut sub numele de Casa Altemberger, nume ce provine de la primul său proprietar. Datează din sec. XV și este construit în stil gotic.
A fost sediu al primăriei timp de 400 de ani.
Muzeul adăpostește expoziții legate de evoluția comunităților din sudul Transilvaniei, din epoca paleolitică până în perioada modernă. Poți vedea secțiuni precum: Lapidariul antic și medieval, Arme și armuri, Arme de foc, Monede, Tezaur.
De asemenea, te poți bucura de o curte interioară tare frumoasă.
-
Casa cu Cariatide
Dacă mergi spre Mitropolie, vei vedea o frumoasă casă străjuită de două cariatide, adică cele două statui ce sunt coloanele de susținere.
Aici a locuit unul din cei mai cunoscuți argintari din Sibiu, Sebastian Han. În locul vechii clădiri, a fost ridicată această casă în stil baroc de către văduva contelui Bethlen.
-
Ulița Balului
Ulița Balului este o stradă foarte îngustă din Sibiu, ce face legătura dintre strada Xenopol și Mitropoliei. Este cunoscută sub această denumire fiindcă în trecut, ducea la Sala Redute, unde aveau loc balurile orașului.
-
Mitropolia Sfânta Treime
Catedrala a fost construită pe locul unei foste biserici grecești, iar actuala catedrală a fost construită între anii 1902-1906, având hramul Sfintei Treimi.
Locul este deosebit și liniștitor.
-
Locuri de vizitat în Sibiu pentru relaxare: Parcul Cetății
Acest parc are un farmec aparte.
Te poți plimba în liniște și poți admira chiar și Aleea Celebrităților, inaugurată în 2013, cu ocazia Galei Aniversare FITS-ediția XX. Aici poți vedea nume importante ce au contribuit la viața cultural-artistică a Sibiului. Câteva nume importante sunt George Banu, Silviu Purcărete, Radu Stanca, Isabelle Huppert, Tim Robbins.
-
Locuri de vizitat în Sibiu: Strada Cetății-Cea mai frumoasă stradă din Sibiu
În imediata apropiere a Parcului Cetății se află Cea mai frumoasă stradă din Sibiu, un pietonal unde poți să te bucuri de casele colorate și cochete, restaurantul Pardon, Filarmonica și Muzeul de Istorie Naturală.
-
Muzeul de Istorie Naturală
În acest muzeu, poți să te simți ca un explorator pentru că ai o grămadă de lucruri de văzut și descoperit despre mediul nostru înconjurător. Poți vedea colecții din domeniul geologiei, paleontologiei, botanicii şi zoologiei și totodată, o grădină frumoasă.
-
Muzeul Astra
Puțin mai departe de centru, la câțiva km, poți vedea Muzeul Astra, un muzeu important pentru conturarea identității românilor din Ardeal. Am admirat casele tradiționale, morile de vânt, liniștea și verdeața. Un loc în care te pierzi si uiți de forfota orașului. Am fost la școala veche, la casa fierarilor, la Astra Poetic, un loc încărcat de poezie.
De asemenea, drumul din centrul Sibiului până aici este relaxant, perfect pentru iubitorii de natură.
-
Locuri de vizitat în Sibiu-împrejurimi-Castelul de Lut, Valea Zânelor
Probabil că ai auzit sau ai văzut poze cu Castelul de Lut. Este un univers magic ce îi poate bucura nu doar pe cei mici, dar și pe adulți.
Castelul se află în afara Sibiului, în Porumbacu de Sus, pe Strada Principală, Nr. 630. Se află chiar la poalele Munților Făgăraș (unde avem al 2-lea vârf ca mărime din România, Vf. Negoiu).
Se pot țese aici multe povești, basme și legende cu zâne.
Poți sta și la o terasă și să servești o cafea. Poți cumpăra și suveniruri (magneți sau tricouri cu imagini de poveste).
Din păcate, am prins niște temperaturi foarte ridicate când l-am vizitat și nu am stat foarte mult, însă mi-a plăcut și poate voi reveni.
”Pe malul râului Porumbacu, la poalele măreților munți Făgăraș se află un loc feeric, rupt din basmele populare românești și păzit cu mare atenție de entități magice.
Castelul de Lut Valea Zânelor este un loc de relaxare al călătorilor, un loc scăldat permanent în razele blânde ale soarelui și în pastelul infinit al florilor.
Legenda spune că tărâmul pe care se află castelul era locuit de făpturi magice – zâne – acestea protejează și în prezent locul care era cândva casa lor.”
Locul există încă din 2014.
Biletul de intrare costă 20 lei (tarif adulți-august 2023).
-
Locuri de vizitat în Sibiu pentru copii și nu numai: Povestea Calendarului
Un alt loc magic, chiar lângă Castelul de Lut este Povestea Calendarului.
Am vrut să intru aici ca să mă simt din nou copil și nu pot să spun decât că acest loc chiar a reușit să mă facă să retrăiesc magia copilăriei.
Așa cum și numele locului o indică, aici poți vedea 12 căsuțe legate de fiecare lună din an, cu specificul lor. Fiecare loc are ceva special, o poezie, o pictură frumoasă, un decor magic, jocuri, astfel încât te vei simți minunat.
Eu am jucat X și O cu piese din lemn, am jucat biliard cu ghinde, am stat în hamac, am văzut la casa din Iulie un cuptor ce scoate flori, am văzut trenulețe, o corabie de pirați, multe inimioare în Februarie, am mers în casa groazei de Halloween. Ca să te sperii însă, trebuie să plătești un bilet de 10 lei. La final, am văzut și casa lui Moș Crăciun unde puteai să îi trimiți chiar și o scrisoare.
Tariful de intrare pentru adulți este 25 lei (august 2023).
-
Palatul Brukenthal din Avrig
În împrejurimile Sibiului, mai este un loc superb: Palatul Brukenthal din Avrig.
Am plătit să vedem doar grădina interioară (10 lei/tarif adulți-august 2023). Însă, a fost de ajuns. Grădinile sunt superbe, îngrijite și pline de verdeață și flori. E un loc minunat și pentru evenimente. Mai sus, pe scări, poți urca și vei vedea o fântână superbă și Palatul Brukenthal, frumos ca arhitectură, dar care necesită reabilitare.
Unde poți mânca în Sibiu
Nu în ultimul rând, pentru a te bucura de atmosfera orașului, e frumos să mergi la cafenele sau restaurante, pe care le găsești din plin în centru.
Am încercat câteva la care chiar merită să mergi:
- Kulinarium: unde poți mânca bine și poți să te relaxezi privind trecătorii; îți recomand să încerci ciorba de fasole în pâine cu salată de ceapă, o bunătate
- Jules: restaurantul tipic francez unde poți să te bucuri de muzică bună și de o atmosferă cozy, dat fiind faptul că are și o gradină liniștită și luminată foarte drăguț seara
- Pardon: restaurantul cu scaune colorate care se îmbină atât de bine cu Sibiul și cea mai frumoasă stradă din Sibiu
- La Taifas: Se află chiar în Piața Mare. Am mâncat aici un piept de pui cu legume delicios, în atmosfera de vară calmă și veselă, în același timp.
- Restaurant Weidner: Se află tot lângă Piața Mare. Mi-a plăcut faptul că atât cât am stat aici, au fost interpreți ce animau atmosfera. Și chiar am ascultat muzică bună. Aici am mâncat ceva lejer, o supă cu tăiței.
Am mâncat și înghețată bună, n-aș ști să recomand numele gelateriilor pe care le-am încercat, dar toate au fost bune.
Așadar, bucură-te de Sibiu! E un oraș medieval, unde poți avea diferite experiențe frumoase și relaxante.
Oh, Sibiu! mergeam des cand traia bunica sotului meu. Acum am mai rarit-o dar imi lipsesc vacantele petrecute acolo.
Da, e locul perfect pentru vacante pentru ca e tare linistit si frumos. 😊
Ma bucur ca ti-a placut sejurul in Sibiu.
Eu sunt nascuta in Bucuresti, dar de la vârsta de 7 ani am trait la Sibiu. Pâna în anul 2000 când m-am stabilit în Germania (adica, 30 de ani am locuit în Sibiu).
Sibiul este pentru mine cel mai drag loc de pe Pamânt <3
Augsburgul, orasul in care locuiesc de 18 ani, are multe asemanari cu Sibiul. Imi place foarte mult Bavaria, pe care o asemuiesc cu Transilvania din multe puncte de vedere 🙂
Intr-adevar, e superb la Sibiu, cred ca e unul din cele mai vesele si artistice orase ale Romaniei… Si e asa calm, mi-a placut si daca o sa am ocazia, voi reveni cu drag 🙂