20 Locuri de vizitat în Județul Dâmbovița

Am fost un week-end în județul Dâmbovița. A fost și Dragobetele în acea perioadă, așa că ne-am bucurat și de câteva decoruri simpatice în drumul nostru.

Am plecat de acasă cu o listă de obiective de văzut, dar în realitate, fiindcă am mers doar sâmbătă și duminică, lista a fost puțin irealistă. Prin urmare, ne-am bucurat în liniște de câteva locuri care erau aproape de cazarea noastră.

Îți prezint mai departe câteva locuri de vizitat în județul Dâmbovița, iar la final, las o listă cu locurile pe care mi-aș dori să le vizitez și eu în viitor și pe care nu am apucat să le văd în timpul acestei excursii.

Iată 20 locuri de vizitat în județul Dâmbovița:

  • Locuri de vizitat în județul Dâmbovița pentru exploratorii în natură: Cascada Căprioara

Se află în Moroeni. Nu este o cascadă impunătoare, dar îmi place cum apare de printre stânci.

 

Ne-am bucurat de asemenea de drumul până acolo, de sunetele naturii, de susurul râului Ialomița…

  • Valea Șipotului

Este o pensiune situată în satul Dobrești, nu este chiar un obiectiv turistic. Se află de-a lungul drumului principal spre Sinaia.

Ce m-a atras aici? Am oprit pentru câteva minute să privim căluții de acolo și peisajul liniștit.

  • Muzeul de Artă, Târgoviște

În a doua zi, am vizitat câteva monumente din Târgoviște. Mi-a plăcut mult orașul. Un oraș micuț care cel puțin în zona centrală, arată modern și cochet.

Am făcut o primă oprire la Muzeul de Artă despre care auzisem că are un interior superb. În realitate, chiar așa a și fost.

locuri de vizitat în județul Dâmbovița

Am fost încântată să port aici un tricou care m-a dus cu gândul la artă și la Paris, un tricou bonprix din 100% bumbac.

Muzeul datează din sec. XIX când a fost sediul Prefecturii județului Dâmbovița. Cel mai mult m-a impresionat Sala de Consiliu. Mi-au plăcut pictura de acolo care reprezenta obiective din județ, soba și piesele de mobilier.

La parter, poți vedea și o expoziție de artă religioasă, dintre care o frescă de la Biserica Mare Domnească în stil bizantin (sec. XVII), Icoana Învierea lui Iisus, pictată de Gheorghe Tătărescu sau Icoana Fecioara cu Pruncul, în care Fecioara Maria este înfățișată în veșminte roz, fiind un aspect mai neobișnuit.

De asemenea, am observat că orașul promovează bine obiectivele prin indicatoare, dar și prin afișele informative din centru, legate de personalitățile jud. Dâmbovița.

locuri de vizitat în județul Dâmbovița

  • Locuri de vizitat în județul Dâmbovița pentru pasionații de istorie: Muzeul de Istorie, Târgoviște

Chiar lângă Muzeul de Artă, se află Muzeul de Istorie, ce datează de la începului sec. XX. Aici vei găsi o expoziție legată de istoria României, despre rolul orașului Târgoviște în istorie. De asemenea, poți vedea exponate din Paleolitic și până la finalul Primului Război Mondial.

locuri de vizitat în județul Dâmbovița

 

  • Curtea Domnească, Târgoviște

Curtea Domnească este un ansamblu de clădiri și fortificații încărcate de istorie, ce datează din Epoca Medievală.

A fost reședință pentru voievozi ai Țării Românești și a funcționat ca punct de apărare.

Ansamblul cuprinde:

  • Biserica Domnească

Este ctitoria lui Petru Cercel. A fost construită în stil bizantin și datează din perioada medievală.

În pridvor, poți observa picturi cu domnitorii Țării Românești (Mihai Viteazul cu coroana pe cap, Matei Basarab, Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu, Petru Cercel).

Interiorul mi s-a părut, de asemenea, foarte frumos.

  • Turnul Chindiei

A fost construit de Vlad Țepeș, dar a suferit modificări de-a lungul timpului. A fost turn de observare și de pază, foișor de foc, dar și loc pentru depozitarea tezaurului.

Turnul are 27 m înălțime și 9 m diametru. De sus, poți vedea o priveliște frumoasă asupra orașului.

locuri de vizitat în județul Dâmbovița

  • Biserica Sfânta Vineri

Datează din sec. XV. Este unul dintre cele mai vechi monumente reprezentative pentru arhitectura din Țara Românească.

Biserica era însă închisă.

locuri de vizitat în județul Dâmbovița

  • Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești

Încă de când am văzut muzeul, m-a atras aspectul tradițional, cu cerdac.

locuri de vizitat în județul Dâmbovița

Când am intrat, pe peretele din stânga, era un citat care mi-a mers la suflet:

O, sfintele mele cărți (…) pe care soarta prielnică mi le-a scos înainte, cât vă datoresc că sunt om, că sunt om adevărat. ca oamenii din țările unde nu s-a întrerupt niciodată cultura.

Nicolae Iorga

Primele cărți de cult în limba slavonă au fost tipărite la Mănăstirea Dealu, iar diaconul Coresi este cel care a adus primele tipărituri românești, ce au fost piatra de temelie a limbii noastre române.

locuri de vizitat în județul Dâmbovița

Muzeul găzduiește expoziții cu primele scrieri tipărite, suporturi de scriere, coperți de cărți, xilogravuri. Unele dintre cele mai interesante cărți de aici sunt: Cazania lui Varlaam, Iași , 1643 (o carte cu învățături religioase foarte răspândită), Noul Testament de la Bălgrad, Alba-Iulia, 1648 (prima traducere în limba română a Noului Testament), Descriptio Moldaviae-Descrierea Moldovei, Leipzig, 1771 (scrisă de Dimitrie Cantemir).

  • Casele domnești

Poți vedea ruinele caselor domnești din sec. XIV, XV, XVII, XVII.

locuri de vizitat în județul Dâmbovița

  • Biserica Târgului

Este situată în Centrul Vechi și are hramul Adormirii Maicii Domnului.

Biserica a fost construită pe locul unei biserici vechi. Actuala biserică a fost ctitorită în 1654 de către Udriște Năsturel (cărturar, boier și mare logofăt).

De-a lungul timpului, a suferit distrugeri (în urma cutremurului din 1940) și modificări.

locuri de vizitat în județul Dâmbovița

  • Centrul Vechi

Centrul Vechi este o zonă drăguță de promenadă. În schimb, am văzut foarte multe magazine, restaurante închise și puțini trecători, cu toate că era week-end.

locuri de vizitat în județul Dâmbovița

Am admirat casele vechi, cu șarmul lor specific.

  • Primăria din Târgoviște

Mi-a plăcut clădirea și zona foarte curată și frumos amenajată din jurul Primăriei.

locuri de vizitat în județul Dâmbovița

  • Catedrala Mitropolitană Târgoviște

A fost mitropolia țării, încă din timpul lui Neagoe Basarab.

Catedrala a trecut prin diferite schimbări și evenimente precum: ocuparea orașului de către turci în 1595, jaful trupelor lui Gabriel Bathory (1610-1611), folosirea plumbului de pe acoperiș pentru gloanțe de către Alexandru Ipsilanti.

locuri de vizitat în județul Dâmbovița

În sec. XVII, catedrala trece prin diferite reparații și devine foarte cunoscută, prin existența tipografiei. În acea perioadă, aici s-au răspândit cărți cu învățătură religioasă.

Biserica actuală este diferită de cea inițială care a fost demolată în 1889 și reconstruită de arhitectul francez Lecomte de Nouy, în perioada 1892-1895.

Mitropolia actuală este construită în stil bizantin și are formă de cruce greacă înscrisă. Are hramul Înălțarea Domnului.

locuri de vizitat în județul Dâmbovița

  • Mănăstirea Dealu

Este o mănăstire de maici din localitatea Viforâta, comuna Aninoasa, la câțiva km de orașul Târgoviște.

Prima menționare documentară datează din anul 1431. Este o biserică reprezentativă pentru epoca medievală și pe lângă importanța religioasă și culturală, biserica se distinge prin istoria, dar și prin arhitectura sa.

Când am ajuns aici, am remarcat turlele, minuțios lucrate. Am făcut o comparație cu Mănăstirea Curtea de Argeș și chiar și cu Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași. Este drept că arhitectura Mănăstirii Dealu a influențat construcția Mănăstirii din Curtea de Argeș, doar că arhitectura de aici este mai simplă și sobră.

locuri de vizitat în județul Dâmbovița

De asemenea, aici se află capul lui Mihai Viteazul care a pierit în bătălia de la Câmpia Turzii. Alți domnitori care se odihnesc aici sunt Radu cel Mare, Vlad cel Tânăr, Mihai Movilă și alții, biserica fiind o necropolă domnească.

Mănăstirea Dealu a contribuit la difuzarea culturii prin tipărirea primelor cărți în Țara Românească cu subiect religios, printre care Liturghierul. Biserica a trecut printr-o mulțime de modificări și reparații. A funcționat chiar și ca Liceu Militar.

În curtea mănăstirii poți intra la Muzeu unde există prezentări ale istoriei mănăstirii și în același timp, obiecte de cult, icoane sau carte veche.

Mi-a plăcut mult acest loc. Mi-a adus ceea ce caut atunci când merg la o mănăstire: liniște. Am avut senzația că mă aflu într-un mic paradis. Curtea este foarte largă, bine întreținută, vrăbiuțele ciripeau de peste tot, iar priveliștea asupra orașului este minunată.

  • Ansamblul Palatului Brâncovenesc din Potlogi

Am ajuns aici într-o excursie ulterioară. Mi-a plăcut acest loc fiindcă este spațios și foarte îngrijit. Am prins vreme călduroasă, am putut să ne relaxăm și să admirăm tot peisajul de pe băncile din curte.

Ansamblul a fost construit de Constantin Brâncoveanu pentru fiul său mai mare, Constantin și datează din 1698. După decapitarea domnitorului, turcii au asaltat locul, crezând că vor găsi aur ascuns.

Ansamblul a fost renovat destul de recent și este emblematic pentru stilul brâncovenesc. Cuprinde Palatul domnesc, Biserica, poarta de intrare, încăperile corpului de gardă, locuinţele slujitorilor curţii, cuhnia, droşcăria, vechea casă boierească.

Este la aproximativ o oră de București cu mașina. M-a dus cu gândul la Ansamblul din Mogoșoaia care, evident, este mai mare. Însă, cred că și acest loc merită mai mulți vizitatori. Este superb. În mod surprinzător, intrarea a fost liberă.

Alte locuri de vizitat în județul Dâmbovița de pe lista mea:

  • Zimbrăria Neagră
  • Casa Memorială ”I. L. Caragiale”
  • Peștera Ialomiței
  • Lacul Bolboci
  • Lacul Scropoasa

Flori din călimară

Numele meu este Laura, iar Flori din călimară este locul în care mă simt liberă, făcând ceea ce mă pasionează: scriu despre lifestyle și călătorii, în principal.
Numele blogului este unul sugestiv, intenția mea fiind ca prin articolele pe care le scriu, să transmit, pe lângă lucruri utile, frânturi de frumusețe, senin, optimism și povești faine.

Dacă doriți să îmi scrieți, puteți folosi formularul de mai jos sau să îmi trimiteți un e-mail pe popescu.lauraliliana@gmail.com .

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *