17 Locuri de vizitat în Bulgaria, la doar câteva ore de România

Pentru mine, prima experiență în Bulgaria a fost o surpriză plăcută. Am auzit de multe ori părerile apropiaților cum că este un loc curat, cu destule obiective de explorat, dar și convenabil din punct de vedere financiar.

În articol, îți recomand locuri pe care le-am vizitat și care mi-au plăcut personal, le ”pinuiesc” aici, iar în felul acesta, îmi și așez frumos câteva amintiri.

Iată 17 locuri de vizitat în Bulgaria, la câteva ore distanță de România:

Locuri de vizitat în Bulgaria-Balcic:

  • Castelul Reginei Maria & Grădina Botanică

Este deja un loc foarte cunoscut. Aici a fost de altfel prima mea vizită în Bulgaria. Mi-a plăcut atmosfera încă de prima dată când am ajuns: am stat la una din multele terase de-a lungul mării, am savurat un cocktail bun, am admirat priveliștea, calmul și briza mării.

locuri de vizitat în Bulgaria

Am avut cazare la Maria Palace, un hotel central cu o priveliște superbă.

 

În toate serile, am ieșit la plimbare pe faleză, am dansat, ne-am bucurat de concerte de seară, am primit și o dedicație din partea unui rocker care era din Târgoviște (cu ocazii lunii noastre de miere). Așa am aflat că și bulgarii au un Târgoviște al lor.

Ce am vizitat aici?

Cred că ai auzit deja de Castelul Regina Maria, obiectivul principal din Balcic. Pentru mine, nu a fost doar o vizită, ci o experiență minunată. În primul rând, chiar de la intrare, acoperită cu viță de vie, am fost ”întâmpinată” de un magazin cu obiecte artizanale, locale, prilej cu care m-am uitat pe îndelete, intrând în rolul de turist explorator.

Apoi, am pășit către Castelul Reginei Maria care era impregnat de spiritul acesteia. Un loc pe care l-aș decrie prin simplitate, dar și prin libertate și visare. Nu pot decât să îmi imaginez cât de fermecătoare erau zilele în care Regina admira Marea Neagră din balcon.

„Balcicul a fost întoarcerea mea la mare, întoarcerea la întâia mea dragoste. Născută pe o insulă, în sufletul meu trăia un dor străfund și veșnic de mare”.

-Regina Maria

În continuare, am vizitat grădinile la care mi-aș dori cu siguranță să revin în perioada trandafirilor înfloriți. Mi s-a părut super interesantă zona dedicată cactușilor. Se integrau minunat în peisaj, chiar dacă de regulă, cactușii se găsesc în alt tip de regiuni. Cumva, creează acea senzație de un spațiu Altfel.

Am ajuns apoi în dreptul Cramei, unde am avut degustare și am cumpărat și 2 vinuri suvenir.

Câteva lucruri despre Castelul Reginei Maria

A funcționat ca reședință de vară pentru familia regală, fiind considerat locul de suflet al Reginei, ea fiind cea care a dat indicații legate de stilul castelului, o clădire mai degrabă ”smerită”, cu elemente din stilul orașului, cu pereți din piatră sau văruiți în alb și acoperișurile din țiglă turcească, cu elemente în stil italian, dar și românesc. Construcția a început în anul 1925, iar din 1960, a devenit muzeu. Clădirea mai este denumită în scrierile sale ”Cuibul singuratic”.

În interiorul Castelului, poți vedea expoziții cu icoane, picturi, salonul de dormit și baia turcească. Aici, Regina Maria venea pentru a se reculege, pentru a-și petrece vacanțele și a sărbători zilele de naștere sau pentru a-și afla inspirația.

”Am simțit un sentiment deplin, aproape obsesiv de bunăstare-eu aparțin acestui loc și el aparține mie.”

-Regina Maria

Grădina Botanică aferentă este imensă, cu peste 10 ha și aproximativ 3000 de plante. Grădina de cactuși are 1000 de metri pătrați, fiind a doua ca mărime din Europa. Pentru a-l descrie în câteva cuvinte, castelul Reginei Maria respiră prin dragostea pentru Frumos.

locuri de vizitat în Bulgaria

„Balcicul pentru mine a devenit un colţ de linişte şi odihnă, unde mă duc să-mi împrospătez sufletul şi trupul. Balcicul este casa mea de vis, inima mea.”

-Regina Maria

În plimbare, vei descoperi și o capelă discretă, din piatră, ortodoxă, în stil bizantin (Capela Stella Maris), construită după modelul Capelei Sf. Iacob din Cipru. A fost construită între 1929-1930, fiind numită Steaua Mării de către Regina Maria.

locuri de vizitat în Bulgaria

Poți admira mai departe o cascadă artificială și Templul Apei Nimfaeum (care m-a cucerit instant).

 

Am vizitat și orășelul Balcic care mi s-a părut mai mult turistic. Am admirat câteva priveliști, vegetația, câteva clădiri cu arhitectură deosebită și am zâmbit simpatic fiecărei pisici care ne ieșea în cale…

Locuri de vizitat în Bulgaria-Veliko Târnovo:

Ne-am întors din Balcic prin Veliko Târnovo, unde am apreciat experiența culinară, mai precis mâncărurile din restaurantul Ego. Am ajuns prima dată în unul care avea o priveliște panoramică asupra orașului.

Am cutreierat străzile, ne-am întrebat care sunt poveștile locurilor pe care le-am străbătut, am văzut o grămadă de pisici, la fel ca în Balcic, de altfel. Sau ca în Creta. Se pare că marea le atrage ca un magnet. În Veliko, nu am avut o listă de obiective de vizitat, am făcut mai mult o plimbare spontană și ne-am bucurat de atmosfera locului.

Ce am vizitat în Veliko Târnovo?

  • Cetatea Tsarevets

Totuși, am vizitat obiectivul turistic principal, Cetatea Tsarevets, o cetate medievală aflată pe un deal de 206 metri și cu o suprafață de 12 ha. Prima mențiune istorică datează din secolul XII. În perioada sa cea mai glorioasă, a funcționat ca un centru politic, cultural și religios.

Tot aici, se află și o catedrală mai atipică, Catedrala Patriarhală. Nu are catapeteasmă, iar culorile picturii sunt foarte solemne.

  • Monumentul Asanevtsi

Acest monument a fost ridicat în cinstea fraților Asan și Petru care au condus revolta vlaho-bulgară contra Imperiului Bizantin. Este considerat simbolul luptei pentru libertatea Bulgariei. Se află în apropierea râului Yatra, lângă Podul lui Stambolov, iar de acolo, poți vedea o priveliște superbă asupra orașului.

Alte locuri de vizitat în Bulgaria, în Veliko Târnovo: Muzeul Iluziilor, Muzeul Arheologic, Parcul Mini Bulgaria, Strada Gurko și Strada Sarafkina.

Locuri de vizitat în Bulgaria-Varna:

  • Palatul Euxinograd

În Varna, am venit special de ziua mea ca să vizitez Palatul Euxinograd. Fiindcă îmi place cultura franceză, mi s-a părut că e un palat care aduce mult cu eleganța palatelor franceze, având șansa că e la o distanță mult mai mică.

Din păcate, nu am reușit să intru fiindcă era nevoie de rezervare. Așa că, dacă vrei să vii în Varna special pentru acest obiectiv, ai grijă să faci o rezervare pe e-mail.

Chiar dacă nu am reușit să intrăm aici, am schimbat puțin planul și am mers în centru, unde am stat câteva ore. Nu cunoșteam niciun obiectiv, așa că am descoperit la pas câteva locuri frumoase:

  • Catedrala Adormirea Maicii Domnului

Impunătoare, catedrala se află chiar în centrul orașului, fiind de rit ortodox. Pictura din interior este deosebit de caldă și liniștitoare, ceea ce face din acest loc un refugiu pentru suflet.

  • Opera

Opera este o clădire foarte elegantă. Din păcate, nu am avut timp să o vizitez în interior, însă îmi inchipui că este foarte frumoasă, judecând după exteriorul acesteia.

locuri de vizitat în Bulgaria

  • Termele Romane/Băile Romane din Odessos

În sec. II d. Hr., orașul a fost cucerit de romani care au început să construiască clădiri și băi publice. Așa a luat naștere acest loc, Termele Romane, unde aveau loc discuții publice, se realizau diferite acorduri și alianțe și totodată, viața socială își urma cursul firesc.

Astăzi, au rămas doar ruine din aceste terme, însă rămân o dovadă a vieții efervescente și a măreției acelor construcții din vremuri trecute.

  • Străduțele din centrul Varnei

Străzile din centru au un farmec aparte, cu clădiri colorate, cu cafenele și magazine simpatice care mi-au adus aminte de Paris. Aș aminti aici Cafeneaua Bistro Boulevard și magazinul Le Petit Atelier.

  • Biserica Apostolică Armeniană Sf. Sarkis

Foarte aproape de Terme, se află această bisericuță de rit ortodox, cu pereți pictați în stil bizantin. Privită de sus, biserica seamănă cu o cruce.

locuri de vizitat în Bulgaria

Locuri de vizitat în Bulagria-Byala:

  • Situl arheologic de la Capul Sf. Atanas

Am oprit aici din întâmplare, după ce am văzut un indicator în drum spre Nessebar.

Mi-a plăcut enorm, este un sit arheologic situat pe marginea unei stânci spectaculoase care oferă o priveliște magnifică spre Marea Neagră. Panourile imense cu reconstituiri grafice dau viață trecutului și mărturisesc despre viața religioasă și viticultura practicată de locuitorii din acele timpuri.

Printre ruine, se disting bazilica cu baptisteriul din secolul al V-lea și altarul sprijinit de coloane, care încă păstrează aura solemnă a vremurilor trecute.

locuri de vizitat în Bulgaria

  • Nessebar:

Am fost pentru prima dată aici și m-a cucerit pe loc. Mă refer la orașul vechi, care face parte din patrimoniul mondial UNESCO.

Am început vizita aici cu un prânz luat mai târziu la un restaurant cu o priveliște romantică către mare și bărci. Apoi, am făcut o plimbare relaxantă la finalul zilei pe străzile pietruite și înguste. M-am bucurat să descopăr un amfiteatru antic folosit pentru spectacole încă și astăzi.

Nessebar, vechi de peste 3000 de ani, a fost construit pe ruinele unei vechi cetăți, Mesambria. Orașul a fost rând pe rând cucerit de romani și apoi de otomani. Ulterior, după eliberarea de sub ocupație turcă, Nessebar a funcționat ca un oraș pescăresc, iar în 1956, a fost declarat rezervație arhitecturală și arheologică. L-am considerat ca pe un muzeu în aer liber, animat de turiști.

Ce mi-a plăcut cel mai mult în Nessebar?

Am simțit ceva special în apropierea ruinelor Bisericii Sf. Sofia, unde am intrat seara târziu. Cu luna deasupra, iluminată, înconjurată de câțiva trandafiri roz, m-a făcut să mă gândesc parcă la o atmosferă grecească relaxată și poetică. Biserica a fost construită în sec. V, trecând printr-un atac al venețienilor și un cutremur. În trecut, a funcționat ca reședință episcopală.

O altă biserică deosebită este Biserica Hristos Pantocrator, construită în stil bizantin din piatră și cărămidă, datând aprox. de la sfârșitul sec. XIII-începtului sec. XIV. Zidurile exterioare sunt superbe și bogat decorate.

Alte biserici de menționat ar fi:

  • Biserica Sf. Ioan Botezătorul care datează din sec. X
  • Biserica Sf. Mântuitor (Sveti Spas)
  • Biserica Sf. Parascheva: este construită alternativ din blocuri de piatră și rânduri de cărămizi. A fost construită în secolul al XIII-lea și a fost folosită până în secolul al XIX-lea.

  • Biserica Sf. Ștefan
  • Biserica Sfântul Ioan Aliturgetos.

Nessebar impresionează cu adevărat prin numeroasele biserici, dar și prin atmosfera dinamică. M-am simțit relaxată, mi-am cumpărat câteva suveniruri și am făcut o mulțime de poze.

Un alt reper important la intrarea în orașul vechi este Moara de Vânt din lemn și Statuia Sf. Nicolae, protector al marinarilor și pescarilor.

Dacă dorești să descoperi Nessebar mai în profunzime, îți recomand un tur ghidat aici.

Tu ai vizitat această țară? Ce locuri de vizitat în Bulgaria recomanzi?

Flori din călimară

Numele meu este Laura, iar Flori din călimară este locul în care mă simt liberă, făcând ceea ce mă pasionează: scriu despre lifestyle și călătorii, în principal.
Numele blogului este unul sugestiv, intenția mea fiind ca prin articolele pe care le scriu, să transmit, pe lângă lucruri utile, frânturi de frumusețe, senin, optimism și povești faine.

Dacă doriți să îmi scrieți, puteți folosi formularul de mai jos sau să îmi trimiteți un e-mail pe popescu.lauraliliana@gmail.com .

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *