Travel

Locuri de vizitat în Argeș. Impresii de călătorie

În mini-concediul pe care l-am programat, am fost 3 zile în județul Argeș. Am vrut să mergem undeva aproape de București și în același timp, să profităm de natură.

Cazarea a fost în Brădetu, la câțiva km de Curtea de Argeș. Este o zonă înconjurată de natură, cunoscută mai ales pentru Lactatele Brădet. De aici, am început să explorăm zona și am descoperit câteva locuri deosebite, de care nu auzisem până atunci.

Iată câteva locuri de vizitat în Argeș:

  • Ce poți vedea în Argeș? Schitul Brădetu

Am mers aici fiindcă ne-a apărut în cale un indicator către schit. Am mers până acolo pe jos, am admirat priveliștea pitorească, am avut senzația că timpul aici, aproape că stă în loc. Sătenii stăteau de vorbă, câțiva câini mai mergeau agale pe ulițe, o văcuță simpatică păștea la umbră, iar noi ne bucuram de drumul liniștit, când cu soare, când umbrit, până la schit.

locuri de vizitat în Argeș

Odată ajunși acolo, am fost impresionați de liniștea și simplitatea locului. Am schimbat câteva vorbe cu călugărul care ne-a invitat în schitul unde se află o parte din moaștele Sf. Nectarie și care ne-a servit cu niște biscuiți foarte buni. Locul, fiind retras, te face să te reculegi, să îți tragi sufletul și să te încarci cu o energie frumoasă. Mi-a adus din nou aminte că viața este și despre tihnă, despre lucruri făcute pe îndelete, despre bucuria lucrurilor simple, despre grija pentru suflet.

  • Mănăstirea Corbii de Piatră

Situată în Comuna Corbi, este cea mai veche mănăstire rupestră din România. Când am ajuns aici, mi-am adus aminte de Orheiul Vechi din Republica Moldova unde, la fel, poți vedea mănăstiri rupestre.

locuri de vizitat în argeș

Mănăstirea Corbii de Piatră datează din sec. XIV. A fost reabilitată în timpul lui Neagoe Basarab, în 1512. În interior, poți vedea picturile pe stâncă și totodată, poți urca scările care duc la o cruce ridicată deasupra satului Jgheaburi. De aici, poți admira priveliștea foarte frumoasă.

De asemenea, vei vedea un indicator către 2 cruci ale unor cavaleri medievali din sec. X-XII.

locuri de vizitat în argeș

  • Barajul Vidraru

Barajul Vidraru se află pe drumul Transfăgărășan care duce spre Bâlea Lac. Nu am mai urcat până acolo, ci am mers cu vaporul și am admirat priveliștea superbă.

locuri de vizitat în argeș

Am fi vrut să mergem și la Cetatea Poenari, vechea fortăreață a lui Vlad Țepeș. Însă, am ajuns prea târziu și se închisese pentru vizitatori. Are 1480 de trepte și atunci, traseul trebuie făcut pe timp de zi.

În drum, ne-am întâlnit și cu o familie de urși așa că be careful. Erau pașnici, însă e mai bine să fii precaut.

  • Mănăstirea Robaia

Am mers aici tot fiindcă am văzut un indicator pe drum. Din păcate, drumul până acolo nu este în totalitate asfaltat. Dacă vii aici, trebuie să conduci mai încet. Însă, odată ajuns acolo, te vei putea bucura de o priveliște naturală, de liniștea locului și curtea plină de flori a mănăstirii.

Este o mănăstire de maici, cunoscută și pentru Fântâna de leac.

  • Biserica Adormirea Maicii Domnului, Vâlsănești

A fost ridicată în 1838. Era în drum spre Pitești, așa că am oprit să admirăm pictura murală superbă. Este o bisericuță modestă, dar deosebită.

locuri de vizitat în argeș

  • Curtea de Argeș

Am explorat cât de mult am putut prima capitală a Țării Românești.

Biserica Domnească

Am ajuns după-amiaza și am fost mai întâi la Biserica Domnească. Este o biserică în stil bizantin, cea mai veche ctitorie voievodală din Țara Românească ce datează din vremea lui Basarab I.

Din păcate, biserica era închisă când am ajuns. Însă, domnul muzeograf ne-a povestit despre acest loc. Un lucru foarte interesant și frumos pe care l-am aflat e că în interior, se regăsește icoana Sfintei Fecioare Maria atunci când era însărcinată, unică la noi în țară. Se mai găsește o icoană de acest fel în Istanbul, în Biserica Chora.

Biserica Sân Nicoară

Este în imediata apropiere a Bisericii Domnești și a Muzeului Municipal. Datează din sec. XIV, a fost construită în stil bizantin. A fost paraclisul primei Curți Domnești. Se mai numește Biserica Sf. Nicolae cel Mic pentru a nu fi confundată cu Biserica Domnească Sf. Nicolae.

Din nefericire, în prezent, au mai rămas niște ruine, nu este îngrijită, având în vedere buruienile din jur și pereții cu graffiti.

Mănăstirea Curtea de Argeș

Mănăstirea este construită în sec. XVI de către Neagoe Basarab și poartă hramul Adormirea Maicii Domnului. Aici se află mormintele regale, dar și moaștele Sf. Filofteia.

locuri de vizitat în Argeș

De aici vine și legenda meșterului Manole care și-ar fi zidit soția între zidurile acestei mănăstiri. Ceea ce construia se dărmâna noaptea, așa că meșterul Manole a sacrificat-o pe Ana.

Am fost impresionată de arhitectura mănăstirii Curtea de Argeș, atât de minuțios realizată.

Mi-a plăcut și parcul mănăstirii, foarte spațios, înconjurat de copaci înalți, dar și decorat cu flori superbe.

Fântâna meșterului Manole

Meșterul Manole a dat naștere unor legende interesante legate de mănăstire. După ce a ridicat mănăstirea, pentru a nu mai face alta și mai frumoasă, Manole a aruncat scările meșterilor aflați pe mănăstire. Acesta și-a confecționat aripi, încercând să zboare de pe mănăstire. În locul în care a căzut, se spune că a apărut un izvor. În 1804, a fost construită aici și această fântână.

locuri de vizitat în Argeș

Dacă ai ajuns aici, poți merge într-o plimbare relaxantă și în Parcul lui Manole. Noi am jucat și badminton aici, a fost foarte plăcut.

locuri de vizitat în Argeș

Unde se mănâncă bine în Curtea de Argeș?

Pentru că am fost doar câteva ore aici, am apucat să mergem doar la un restaurant. Mai precis, la Restaurantul Domnesc, situat chiar lângă Biserica Curtea Domnească. Am mâncat un piept de curcan delicios.

  • Pitești

Nu am fost niciodată în Pitești deși stăm atât de aproape. Mi s-a părut un oraș care are încă clădiri care necesită modernizare. Am avut această impresie chiar când am ajuns în Parcul Central și am văzut hoteluri și monumente destul de vechi.

Însă, orașul are și clădiri foarte frumoase pe care le-am apreciat. Ele sunt reunite mai ales în centru. Iată ce poți vedea în Pitești:

Galeria de Artă și Fântâna Muzicală

locuri de văzut în Argeș

Curtea de Apel

locuri de vizitat în Argeș

Magazinul Zara a cărui clădire este monument istoric

locuri de vizitat în Argeș

Biserica Domnească

Unde se mănâncă bine în Pitești?

Fiindcă am stat doar jumătate de zi aici, am mâncat la un singur restaurant, La Tuciuri. E un restaurant tradițional unde am mâncat un borș de legume cu mămăligă foarte foarte bun. Mi-a adus aminte de borșul făcut de bunica. Mi-a plăcut mult și aș reveni aici doar pentru mâncarea delicioasă. În plus, atmosfera e foarte relaxată, iar la asta contribuie și muzica tradițională deosebită.

Dintr-o recomandare, am înțeles că în Pitești se mănâncă burgeri buni la Papao.

În Pitești, mai erau câteva locuri de bifat, însă rămân pentru data viitoare: Pădurea și parcul Trivale, Parcul Lunca Argeșului, Parcul Ștrand, Muzeul Județean, Planetariul, Închisoarea Pitești.

Locuri de vizitat în Argeș: Muzeul Național Brătianu-Vila Florica

Spre ieșirea din Pitești, poți vizita Muzeul Brătianu ce a apărținut omului politic Ion Brătianu și familiei sale. I se mai spune Vila Florica, casa fiind construită în amintirea celui de-al 8-lea copil al familiei Brătianu, Florica, fetița care a murit la 3 ani.

Ceea ce m-a impresionat au fost bibliotecile din muzeu, dintre care o bibliotecă suspendată și una care era sculptată în funcție de categoriile de cărți aranjate acolo. Din păcate, cărțile de atunci au fost distruse de comuniști. Astfel, au fost așezate pe unele rafturi alte cărți pentru a simula realitatea de atunci.

Salonul Elisa Brătianu, salonul soției lui Brătianu, mi-a plăcut foarte mult datorită costumelor și elementelor tradiționale de acolo.

Totodată, mi-a plăcut salonul oriental, stil la modă pe acele timpuri, care mi-a adus aminte de Muzeul Hagi Prodan din Ploiești.

De asemenea, poți admira priveliștea care dă spre curte și spre Pitești de la terasa vilei. Foarte spațioasă, iar atmosfera e una atât de relaxantă.

locuri de vizitat în Argeș

Prețul unui bilet este doar 20 de lei. A fost o experiență pe care o să o țin minte pentru bucățile de istorie rememorate, pentru mirosul de carte și lemn vechi. De neprețuit.

Locuri de vizitat în Argeș: Muzeul Golești

Închei articolul prin prezentarea Muzeului Golești care a fost poate cea mai interesantă și frumoasă descoperire.

Am mai auzit de multe locuri prin care am fost în această excursie, dar de Muzeul Golești, nu. Este un muzeu al satului, cunoscut și ca Muzeul Viticulturii și Pomiculturii. Poți vedea aici Conacul familiei Golescu și Muzeul Etnografic în aer liber cu gospodării din diferite zone ale țării, biserici, școală.

Este o încântare să te plimbi aici, să descoperi atâta frumusețe. Gospodăriile îngrijite, viile printre care se răsfrâng razele de soare, butoaie și felurite instrumente de făcut vin, toată natura din jurul celor 14 ha contribuie la o stare de relaxare, de bucurie.

De asemenea, aici au loc periodic tot felul de expoziții tematice și ateliere. Este de neratat dacă vizitezi județul Argeș.

Cu Muzeul Golești am încheiat călătoria în Argeș. O călătorie în care am îmbinat frumos nevoia de a mă conecta cu natura, cu spiritualitatea, cu lucrurile simple.

Au fost și câteva lucruri care nu mi-au plăcut, cum ar fi drumurile destul de rele, cu multe gropi, mai ales prin sate, dar per total a fost o excursie foarte reușită.

Tu ce locuri de vizitat în Argeș recomanzi?

Flori din călimară

Numele meu este Laura, iar Flori din călimară este locul în care mă simt liberă, făcând ceea ce mă pasionează: scriu despre lifestyle, cinema, literatură și călătorii. Numele blogului este unul sugestiv, intenția mea fiind ca prin articolele pe care le scriu, să transmit, pe lângă lucruri utile, frânturi de frumusețe, senin, optimism și povești faine.

Dacă doriți să îmi scrieți, puteți folosi formularul de mai jos sau să îmi trimiteți un e-mail pe crihan.laura@gmail.com .

S-ar putea să-ți placă și...

2 comentarii

  1. Foarte util este articolul pentru cei care locuiesc in Bucuresti si vor sa petreaca o zi interesanta prin imprejurimi. Am vizitat si eu Vila Florica, dar pe vremea aceea nu stiam ca a fost unul din locurile in care au trait refugiatii greci comunisti. Am citit ulterior cartea lui Apostol Patelakis – Razboiul civil din Grecia si emigrantii politici greci in Romania, din care am aflat multe informatii interesante.

    1. Mulțumesc mult pentru aceste informații, mi-aș dori să citesc și eu cartea. 🙂

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *