Librării românești frumoase. Top 10 librării

librării românești

Întotdeauna mi-a plăcut să fiu înconjurată de cărți: fie că mergeam în bibliotecă sau în diferite librării, îmi plăcea să stau ore în șir să citesc, să răsfoiesc cărți, să le aleg în funcție de stările de moment, de recomandări, de diferite recenzii. Pe unele le alegeam doar după copertă, pe altele le alegeam doar pentru că văzusem o poză frumoasă sau doar pentru că citisem un citat care m-a prins prin magia cuvintelor. De multe ori mi s-a întâmplat să cumpăr cărți și datorită atmosferei magice pe care o creează o librărie. Muzica de bun gust, cărțile așezate pe categorii, oamenii care citesc interesați pe fotolii, toate acestea contribuie la o ambianță călduroasă.

Librăria mea preferată este Cărturești, iar asta pentru că aici e acea atmosferă liniștită, în care poți să stai într-un fotoliu să citești sau te poți așeza la o masă cu un ceai în față, întorcând paginile dintr-o carte nouă. Iar asta în timp ce asculți muzică în surdină.

Există multe librării românești frumoase, așa că am făcut o listă cu 10 librării care mi-au atras atenția de-a lungul timpului.

Iată câteva librării românești frumoase:

O librărie foarte chic ce își are numele de la personajul lui Panait Istrati, Kyra Kyralina. O librărie cu cărți exclusiv din literatura franceză și singura de acest tip în România. Cu o zonă dedicată cărților și jocurilor pentru copii.

O librărie impresionantă din Centrul Vechi al capitalei. Foarte spațioasă, te poți pierde ore în șir aici, sunt atâtea cărți pentru toate gusturile, albume, lucruri deosebite care îți iau ochii. O librărie cu adevărat selectă.

  • Librării românești frumoase? Cu siguranță Librăria Fragilistic, Târgoviște

O librărie foarte primitoare. Colorată, veselă, simpatic decorată.

Librăria are și o cafenea unde poți savura liniștit o cafea, dar și multe spații dedicate lecturii.

Pe lângă asta, numele este foarte drăguț…Vă spune ceva ‘Supercalifragilisticexpialidocious’?

Librăria adăpostește cărți religioase, cărți duhovnicești pentru copii, cărți de istorie, psihologie, artă și arhitectură, etc. Aici mai poți găsi icoane și chiar CD-uri cu muzică psaltică, clasică, colinde și altele. O librărie aparte cu încărcătură spirituală în care să te pierzi printre paginile cărților. Sloganul lor este și el deosebit: Atât iubești, cât dăruiești.

O librărie cu ceainărie cu dulciuri artizanale, dar și locale, cu ceaiuri premium. Un spațiu modern de relaxare și de petrecere a timpului de calitate. Printre cărți, prietenii noștri de nădejde.

Mi-a plăcut în mod deosebit această librărie pentru modul original în care expune cărțile. Autori români, cărți în limba engleză, o mică parte de anticariat, cărți, multe cărți și locuri cosy în care poți să bei un ceai și să citești în tihnă. De vis.

O altă librărie ce poartă titlul unei cărți, de data aceasta scrisă de argentinianul Jorge Luis Borges. Cu un farmec aparte, un spațiu care te poartă spre reverie, spre tărâmul magic al cuvintelor.

Din grupul Librarium, Book Corner din Cluj este o librărie simplă, decorată cu mult bun gust și caracterizată de o atmosferă calmă. Situată într-un oraș deosebit care mi-a plăcut mai ales pentru modul așezat de a fi al locuitorilor.

Creată în 1990, este o librărie cu istorie, care a fost martoră a evoluției pieței de carte din România. Oferta librăriei este bazată pe cărți în proporție de 95%, iar restul de 5% este reprezentat de papetărie și jucării.

Books, coffee and more…

O librărie cu un nume super potrivit. O librărie veșnic tânără…cărți care nu se demodează niciodată…Ce concept frumos!

Sunt curioasă: pe voi care dintre aceste librării românești v-au impresionat?

Flori din călimară

Numele meu este Laura, iar Flori din călimară este locul în care mă simt liberă, făcând ceea ce mă pasionează: scriu despre lifestyle și călătorii, în principal.
Numele blogului este unul sugestiv, intenția mea fiind ca prin articolele pe care le scriu, să transmit, pe lângă lucruri utile, frânturi de frumusețe, senin, optimism și povești faine.

Dacă doriți să îmi scrieți, puteți folosi formularul de mai jos sau să îmi trimiteți un e-mail pe popescu.lauraliliana@gmail.com .

Articole recomandate

25 de comentarii

  1. Cât de frumoase sunt toate! Mi-ar plăcea să pierd noțiunea timpului într-una din aceste librării!

    1. O, da, un mod foarte frumos de a petrece timpul. 🙂

  2. Cărtureșto Carusel rămane în topul preferințelor mele.

    1. E într-adevăr, o librărie superbă. 🙂

  3. La libraria cu pisici mi-ar placea sa ajung!

    1. O, da, pisici și cărți. Nice. 🙂

  4. Carturesti e intradevar un loc de vis, un Rai, pentru orice cititor. Eu ori de cate ori merg acolo ma pierd printre carti.

  5. Cu siguranta, toate aceste librarii sunt minunate! As petrece un concediu in toate, cate un pic!

    1. O, da! O zi întreagă numai în librărie, sună bine de tot <3

  6. Cat de frumoase sunt toate! Imi doresc tare mult sa ajung la Carturesti, in Bucuresti.

    1. Mă bucur că îți place articolul. Da, e minunat Cărturești Carusel.

  7. Chiar avem niste librarii tare frumoase, si Clujul se poate mandri.

    1. O, da, mi-a plăcut mult și când am fost în Cluj.

  8. Foarte faină ideea topului de librării frumoase! Felicitări!
    Nu am mai fost într-o librărie de un an și jumătate iar asta s-a întâmplat la Cărturești la o lansare de carte.

  9. Caruselul e de departe cea mai eleganta librarie romaneasca, dar la categoria librarii mici si cochete am mai intalnit prin tara cateva.

  10. La carturesti imi doresc sa ajung si eu. Nu stiam ca sunt atat de multe biblioteci frumoase

  11. La humanitas Cismigiu am stat si la un ceai! Afara ploua mocnit, intr-o zi de vara, mi s-a impregnat in suflet sentimentul 🙂 Este tare frumos. Am fost si la Carturesti Carusel, imi place tare mult si jos, la zoa de anime si jocuri/muzica, dar si faptul ca au cateva mese la etaj. 🙂

    1. Da, deja îmi imaginez ce frumos a fost <3

  12. Foarte faine recomandările! De mult nu am mai mers să stau ore în șir într-o librărie și să nu mă preocupe deloc timpul pe care îl pierd printre rafturi sau citind.

    Recomand să vizitați și biblioteca de la Cincșor. Este de vis pentru cei care sunt cu adevărat pasionați de cărți: http://transilvania-cincsor.ro/attraction/vechea-scoala/

    1. Mă bucur că ți-au plăcut. Da, îmi lipsesc și mie aceste lucruri. Recent am fost în Timișoara și mă uitam cu jind la oamenii care citeau în timp ce beau un ceai.
      Mulțumesc mult pentru recomandare, chiar mi-ar plăcea să vizitez biblioteca de la Cincșor, arată tare bine. <3

  13. Frumos articolul, felicitări. Sunt superbe toate și este o mare bucurie pentru mine să știu că în două din ele – Cărturești și Prăvălia cu cărți – se găsesc și cărțile mele.
    Sper să pot păși în toate, măcar o dată.

    1. Mulțumesc mult! <3 Ce frumos, le voi căuta. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *