Iarnă la Paris, Imogen Robertson-recenzie carte

Iarnă la Paris este o carte care ne transportă în atmosfera secolului XX, în Belle Epoque, o perioadă de înflorire economică, artistică a Parisului, perioada liniștită dinaintea primului război mondial.

Despre ce este vorba în cartea Iarnă la Paris?

În acest ambient, este conturată povestea lui Maud Heighton, o tânără săracă, care aspiră să devină o mare pictoriță, studiind la Academia Lafond. Pentru a se întreține în Parisul extravagant, Maud este angajată în familia Morel. Acolo, este însoțitoarea lui Sylvie Morel pe care o învață limba engleză și pictura.

Tânara Maud este inocentă, naivă și crede în bunătatea familiei Morel. Își dedică cu pasiune timpul pentru Sylvie Morel pentru care ajunge inclusiv să îi cumpere opiu din cauza dependenței acesteia. Loialitatea lui Maud este însă zdruncinată odată cu trădarea lui Sylvie și a lui Christian. Aceștia complotează împotriva sa pentru a fura un diamant în urma căruia ar putea câștiga o sumă importantă de bani. Planul acestora este să o arunce pe Maud în furia apelor Parisului. Însă, imprevizibil, Maud supraviețuiește.

Un roman care urmărește transformarea unei femei naive în marele Paris

Am crezut la început că această carte va prezenta ascensiunea lui Maud ca pictoriță debutantă și săracă care încearcă să se afirme întocmai ca scriitorii care își trimiteau manuscrisele editurilor în speranța de a deveni cunoscuți.

Maud este redată în contrast cu cele care vor deveni prietenele ei. Yvette, un model pe care studentele îl pictau la Academia Lafond și Tanya, o rusoaică bogată și fascinantă. Maud este însă opusul acestora, este un personaj lipsit de sclipire, care strânge orice bănuț pentru a-și asigura masa de zi cu zi. Poartă haine ponosite. Este un personaj singuratic, fără legături cu familia sa. Singurul lucru pe care îl știm este că fratele său lucra în Anglia, dar nu avea nicio relație strânsă cu Maud.

”Prințeso, tu vrei ca totul să fie drăguț, iar tu, Maud, tu vrei ca toată lumea să aibă părere bună despre tine, așa că niciuna dintre voi nu va spune vreodată vreun adevăr demn de a fi băgat în seamă.”

Iarnă la Paris, Imogen Robertson

Astfel, Maud este obligată să se întrețină singură și de aceea, acceptă să lucreze pentru familia Morel. Devine o femeie independentă. Însă, toate eforturile sale, toată modestia, bunătatea care o caracterizau sunt puse sub semnul întrebării atunci când Maud este trădată și aruncată în apă de către acești Morel.

Punctul culminant al cărții

Dacă la început firul acțiunii este lent și mai mult descriptiv, pe măsură ce acțiunea înaintează, avem impresia că suntem într-un punct culminant continuu. Vedem evoluția lui Maud, transformată de răutatea celor din jur. Naivitatea este înlocuită cu vigilența, iar în sufletul ei se strecoară o dorință de răzbunare și sete de a i se face dreptate.

”(…) nu pot continua să cred că lumea poate fi transformată în ceea ce vreau eu. Asta era să mă omoare. Vreau s-o văd așa cum este.”

”(…) pentru că dincolo de manierele ei blânde și de vorbele ei respectuoase, Maud era frustrată, indignată și fierbea de furie. Focul era atât de fierbinte, încât aerul părea să se zbată. Își aminti ce-i spusese Valadon despre pumnii ei încleștați și umflați când se trezea dimineața. Maud se credea o femeie bună, dar acum începea să se îndoiască de asta.”

Iarnă la Paris, Imogen Robertson

Părerea mea despre cartea Iarnă la Paris

În schimbul unui diamant, Maud nu merita să i se însceneze un plan și să fie pur și simplu aruncată în Sena. Pe fondul acestei lupte a lui Maud pentru a-și găsi dreptatea, tot peisajul parizian pare tulbure, apăsător, iar la sfârșit, vedem un Paris înghițit de ape. E ca și cum Parisul luminos, luxuriant la care toți visau nu este decât o iluzie. Odată ce te apropii și îi simți ascunzișurile, poți găsi un Paris superficial. Un oraș în care se țes minciuni. Un loc în care și aparent cei mai bogați oameni pot fi atât de săraci la suflet.

Iarnă la Paris este cartea care te face să te gândești la frigul, la lipsurile, la înghețul de dincolo de lumina și opulența care există în aparență fie că vorbim de un oraș sau chiar de o persoană. Odată cu buna Maud și cu transformarea acesteia în precauta Maud, ne întrebăm dacă acest personaj evoluează cu adevărat odată ce este trădată sau dacă mai degrabă, din momentul răzbunării sale, devine una și aceeași cu cei care au dezamăgit-o. Dacă îi este otrăvit sufletul într-atât încât vrea să se răzbune, transformarea lui Maud este legitimă sau nu?

Citate preferate din cartea Iarnă la Paris:

”Nu înțeleg de ce s-ar îndoi cineva de puterea rugăciunii sincere.”

”Uneori nu ne dăm seama cât de mult suferim până când nu scăpăm de acea suferință.”

”În liniște, puteau auzi ploaia care lovea în rafale fereastra înaltă.”

”Ploaia este un tur de forță care ne face să simțim că tocmai am scăpat de o furtună catastrofală.”

”Oamenii aceia făceau prea mult zgomot ca să fie cu adevărat îndurerați sau speriați.”

Îngerii păzitori erau întotdeauna alături de tine, se gândi ea, fie că meritai, fie că nu; stăteau alături de tine chiar dacă nu te puteau salva. Erau mereu lângă tine.

Imogen Robertson, Iarnă la Paris

Dacă ți-a plăcut această carte, îți recomand și Iubirile croitoresei, un roman care urmărește transformarea unei femei naive într-o femeie matură.