Cum să îți organizezi timpul mai bine

cum să îți organizezi timpul

Cum să îți organizezi timpul? Cum să ai mai mult timp pe parcursul zilei? Cum să fii mai productiv? Ce trebuie să faci să ai mai mult timp?

Timpul. Prieten? Dușman? În epoca agitată în care trăim, dușman ar spune unii. Însă, eu consider că timpul ne poate fi dușman, dar și prieten, iar asta depinde de felul în care ne organizăm. În acest sens, am pregătit câteva sfaturi care îți pot fi utile pentru a te împrieteni cu timpul și pentru a deveni mai eficient.

Cum să îți organizezi timpul mai bine? Iată câteva modalități care te pot ajuta:

  • Stabilirea priorităților

Consider că stabilirea priorităților reprezintă un lucru foarte important atunci când vrem să fim cât mai organizați și să profităm mai mult de timpul nostru. În afară de lucrurile necesare (curățenie, cumpărături, gătit, etc.), este bine să ne îndreptăm atenția către ceea ce este important în viața noastră. Fie că e vorba de o masă în familie sau de o ieșire cu prietenii, este bine să ne petrecem timpul cu folos cu ei, cu oamenii care ne fac viața mai bună. Oricât de obosiți am fi și oricât de aplecați spre ideea că ar fi mai relaxant să ne uităm la TV sau să petrecem timp pe rețelele de socializare, totuși starea pe care o avem în preajma celor dragi ne revitalizează, iar timpul va fi astfel valorificat.

  • Folosirea unei agende

Un alt lucru care ne-ar ajuta în organizarea timpului este folosirea unei agende. Personal, am o pasiune pentru agende. Îmi place să îmi notez diverse lucruri pe care trebuie să le fac în ziua respectivă. După aceea, sentimentul pe care îl am după realizarea lucrurilor propuse este minunat.

Îți poți nota orele dedicate pentru studiu, în sesiune, îți poți nota evenimentele la care vrei să participi, lucrurile pe care îți dorești să ți le cumperi, etc. Astfel, vei avea o viziune mai organizată asupra timpului tău.

Dacă nu ești fan agende, poți folosi Bookmarks organizate pe date, pe teme sau poți folosi chiar și acele notițe din telefonul tău mobil. Eu, personal folosesc aplicația Evernote.

  • Evitarea lucrurilor inutile

Evident, evitarea lucrurilor care nu ne sunt de folos ne poate scuti de irosirea timpului. Poate că ești invitat la o petrecere formală, dar tu preferi să te relaxezi acasă citind o carte. În acest caz, mai bine spunem „NU” dacă nu simțim nevoia să facem acest lucru. Cu toate că poate fi greu să refuzăm ceva sau pe cineva, prin alegerea cuvintelor potrivite, ne putem ajuta pe noi înșine să petrecem mai mult timp cu noi înșine.

  • Stabilirea timpului petrecut pe Internet

Din categoria lucrurilor pentru care trebuie să punem o limită face parte utilizarea tehnologiei. Avem smartphone-uri, laptop-uri, camere foto și aplicații destinate acestora. Ele sunt cu adevărat utile, însă folosirea lor în exces nu duce la nimic bun.

Petrecem ore în șir pe Facebook, Instagram, Snapchat, TikTok, pe e-mail, iar asta ne aglomerează și ne dă senzația unei zile prea încărcate. Ajungem astfel să adormim târziu, iar dimineața ne găsește cu ochii obosiți și cu o nevoie acută de cafea. Ori, stabilirea timpului petrecut pe Internet ar trebui să ne ajute să mai salvăm ceva timp pentru odihna noastră zilnică.

  • Cum să îți organizezi timpul mai bine? Prin momente de relaxare. Paradoxal sau nu?

Nu uitați de momentele de relaxare! Timpul petrecut cu noi înșine este foarte prețios. De multe ori îl neglijăm și ajungem să fim niște oameni ocupați în așteptarea weekendului. Însă, timpul cu noi trebuie folosit în fiecare zi, iar ideile de organizare a timpului de relaxare sunt multiple. O plimbare cu câinele în parc, o seară în care să ascultăm pe repeat muzica artistului nostru preferat, un episod din serialul cel nou, o carte fascinantă, câteva momente de liniște pe terasă, bucurându-ne de un fel de mâncare inedit, o seară de dans și energie, câteva exerciții sportive care să ne destreseze, etc. Îți poți face chiar și un calendar lunar, doar cu acele activități destinate timpului cu tine. Iată aici câteva idei.

Ține doar de tine cum îți organizezi timpul mai bine.

Astfel, dacă vom ști să ne stabilim prioritățile, dacă ne vom nota școlărește lucrurile pe care le avem de realizat în ziua respectivă într-o agendă, dacă vom mai tăia din timpul petrecut pe Internet, dacă vom învăța să spunem Nu anumitor activități și dacă ne vom acorda timp nouă, atunci cu siguranță ziua noastră va fi mai organizată și ne vom putea bucura de o atmosferă mai odihnitoare.

Tu cum îți organizezi timpul? Care ți se par cele mai eficiente metode ?
Sursă imagine:

Pixabay

Flori din călimară

Numele meu este Laura, iar Flori din călimară este locul în care mă simt liberă, făcând ceea ce mă pasionează: scriu despre lifestyle și călătorii, în principal.
Numele blogului este unul sugestiv, intenția mea fiind ca prin articolele pe care le scriu, să transmit, pe lângă lucruri utile, frânturi de frumusețe, senin, optimism și povești faine.

Dacă doriți să îmi scrieți, puteți folosi formularul de mai jos sau să îmi trimiteți un e-mail pe popescu.lauraliliana@gmail.com .

Articole recomandate

25 de comentarii

  1. Foarte interesant articolul! Folosesc și eu metodele, doar că nu reușesc să îndeplinesc mereu chiar tot, iar în ultima vreme mă simt obosită…

    1. Mulțumesc 🙂 Te cred, uneori și eu mă simt chiar epuizată, dar asta pentru că încerc să fac foarte multe lucruri într-o singură zi. Cred că trebuie să fim mai înțelegători cu noi înșine și să nu tragem exagerat de noi. Iar felul în care ne organizăm timpul chiar contează.

  2. La mine nu functioneaza nimic, tot timpul intervin lucruri noi de facut asa ca am renuntat sa imi mai fac planuri. Ma adaptez din mers.

  3. […] mă pot salva atunci când vine vorba despre organizarea timpului , fiind un fel de memento pentru evenimentele la care îmi doresc să particip sau pentru rutina de […]

  4. Sincer, oricat m-as organiza,parca tot dezorganizata sunt. Si treaba cu agenda am incercat-o, nu merge

  5. Eu folosesc agendă, dar simt că nu este suficient. Mă întreb dacă un planner m-ar ajuta mai mult…

    1. Da, e bună și ideea de planner 🙂

  6. Oh, da… și eu stau destul de prost cu organizarea timpului dar sfaturile tale sunt foarte utile și chiar o sa tin cont de ele! 😍

    1. Mulțumesc pentru apreciere, spor și succes în tot ce îți propui! :*

  7. Cred ca trucuri de acest gen caută toata lumea. ❤️ De cand sunt mamica eu mi-am stabilit niste orare cum ar veni. 😊

  8. Un articol util… din păcate timpul este cel mai greu de gestionat! Usor, usor, învățam și asta!

    1. Mulțumesc pentru apreciere, într-adevăr, mereu învățăm 🙂

  9. Și eu sunt de acord ca prioritățile trebuiesc puse pe cap de lista. Pentru lucrurile mărunte se gaseste timp. Merci de sfaturi.

  10. Am un plan in cap si stiu fiecare lucru cat timp imi ia pentru a-l finaliza si reusesc sa termin treaba la timp.

  11. Sfaturile tale au venit la fix. Eu tare prost stau cu timpul si cu organizarea acestuia.

    1. Mă bucur că e un articol util pentru tine 🙂

  12. Deși îmi gestioneze timpul destul de bine, câteodată mă trezesc prinsă în chestii inutile.

    1. Cred că pățim cu toții asta 🙂 important e să păstrăm un echilibru 🙂

  13. Si eu folosesc o agenda si asa este, e important sa prioritizam lucrurile pe care le avem de facut!

  14. Eu sunt foarte organizata insa am zile cand mi-as dori sa aiba mai mult de 24 de ore 🤯

    1. Din păcate, și eu simt asta de multe ori. 🙁

  15. Eu fara agenda clar nu m-as putea organiza! Mi-e nelipsita de cativa ani 🙂

    1. Într-adevăr, e foarte importantă pentru organizare. 🙂

  16. Eu nu apelez la nicio metodă. Cum mă descurc nu știu exact. Le iau pe toate așa cum vin, după priorități.

  17. Eu ma mai ajut de agenda desi uneori am impresia ca mai trebuie sa mai adaug ceva ca sa fiu si mai organizata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *