Cum înveți o limbă străină: sfaturi pentru o învățare eficientă

cum înveți o limbă străină

Dintotdeauna am fost o persoană curioasă, cu ochii larg deschiși în fața lucrurilor noi. La fel mi s-a întâmplat și cu limbile străine. Uitându-mă la seriale, la filme, eram fascinată de felul în care sună unele cuvinte și ajungeam să le memorez într-un final.

Însă, pentru a învăța o limbă străină eficient este nevoie de progrese pe care să le faci în timp. Există articole, mesaje care îți indică cum să înveți rapid, în câteva luni chiar o limbă străină. Din punctul meu de vedere, rapiditatea cu care poți învăța nu este compatibilă și cu eficacitatea învățării. O limbă străină necesită timp, dar progresele de care te vei bucura sunt chiar frumoase.

Există mai multe metode de a învăța bine limba străină pe care dorești să o cunoști, mai ales astăzi când avem atâtea resurse moderne la dispoziție.

Cum înveți o limbă străină? Din propria experiență, vă voi împărtăși metodele pe care le-am folosit și care mi se par eficiente:

  • Meditațiile

Acestea sunt unele dintre cele mai eficiente metode întrucât poți vedea un progres eficient, cu un feedback în timp real de la profesorul tău.

Dacă vrei să înveți limba franceză, mă poți contacta.

  • Metoda clasică: exercițiile de gramatică și lexic.

Consider că nu poți da greș cu acestea. Îți poți cumpăra o carte, o culegere de exerciții pentru începători în care să ți se explice, mai întâi, teoretic o anumită lecție și apoi să rezolvi exerciții. Chiar dacă ți se par repetitive, ele te vor ajuta să îți întipărești anumite cuvinte sau structuri gramaticale. Treptat, vei putea apoi să rezolvi exerciții din culegeri cu un nivel mai ridicat de dificultate.

  • Filmele și serialele.

Oh, da! M-aș uita mai mereu la filme și seriale. Sunt o sursă importantă de a învăța lucruri noi. Reprezintă o activitate plăcută și da, te pot învăța o limbă străină. Am văzut că în străinătate se practică destul de mult dublarea filmelor în limba națională, însă mi se pare că în felul acesta, se pierde foarte mult. Pe lângă emoția autentică transmisă de actori, mai este această resursă importantă, învățarea unei limbi străine.

Fie că a fost vorba de franceză, spaniolă, engleză, serialele și filmele m-au ajutat enorm în dobândirea vocabularului. În seriale și filme vezi efectiv cum se exprimă zi de zi oamenii care folosesc limba respectivă. Nu auzi doar cuvinte din vocabularul formal, acel vocabular foarte bine îngrijit. Pot spune că e metoda mea preferată de a învăța bine o limbă străină.

De exemplu, dacă îți place limba franceză și vrei să o înveți mai ușor, îți recomand 10 filme care mi-au plăcut de-a lungul timpului.

  • Ziarele, revistele.

Cu toții avem câteva subiecte, hobby-uri care ne pasionează și despre care se scrie, desigur, în ziare sau reviste la nivel internațional. Personal, accesez link-urile unor ziare aproape la fiecare sfârșit de săptămână. Această activitate mă face să mă simt conectată la lumea din jur. Totodată, mă destinde să fac acest lucru.

De asemenea, citirea acestor articole contribuie cu siguranță la sedimentarea limbii străine pe care o cunosc. În felul acesta, învăț să caut cuvinte noi și să le asimilez anumitor contexte.

  • Cum înveți o limbă străină eficient? Prin achiziționarea unor dicționare bune.

Mai pe la toate librăriile există dicționare de limbi străine care te pot ajuta în parcursul tău. Însă, cu cât îți dorești să înveți mai mult, vei avea nevoie de un dicționar mai elaborat. De exemplu, eu am găsit cele mai bune dicționare la anticariate și mă ajută și astăzi foarte mult atunci când caut cuvinte chiar mai puțin folosite. Le găsesc de obicei în aceste dicționare mari și stufoase.

Poți chiar să îți propui anumite provocări, folosindu-te de dicționar. Poți să îți scrii în agendă cuvinte sau expresii care ți se par frumoase, amuzante, iar activitatea asta chiar te destinde. Apoi, poți alege într-o zi, un cuvânt din dicționar și să îți propui să îl folosești de-a lungul acelei zile într-o propoziție sau într-o discuție cu cineva.

  • Pinterest.

Consider că este un site genial, o sursă incredibilă de inspirație care acoperă o serie largă de domenii. Cu siguranță există și profiluri dedicate limbilor străine pe care îți dorești să le înveți. În plus, Pinterest are acel buton magic care îți permite să salvezi în profilul propriu ceea ce ți se pare interesant din ceea ce postează ceilalți și în acest fel, poți reveni la acea postare ori de câte ori ai nevoie.

  • Cum înveți o limbă străină mai ușor? Prin muzică.

Cui nu îi place să asculte muzică? O poți folosi însă și pentru a învăța o limbă străină. Căutând versurile, iar apoi încercând să deslușești chiar tu cuvintele din limba străină, vei dobândi un vocabular mai bogat și totodată vei înțelege mai bine cultura țării respective.

  • Platformele online de învățare a limbilor străine.

Personal, mi se pare că Duolingo este o aplicație bună, care te motivează, o aplicație interactivă, care te ajută să pronunți corect, care te ajută să înveți gramatica și vocabularul de bază. Consider că este o resursă eficientă pentru pașii de început atunci când înveți o limbă străină.

  • Călătoriile.

Cu siguranță călătorind vei avea șansa să înveți de la nativi unele cuvinte. Vei avea ocazia astfel să practici limba străină. Cu toții știm că plimbările în afară sunt plăcute, iar comunicarea cu ceilalți, cu oameni din alte culturi este un mod de a ne relaxa și totodată de a ne dezvolta personal.

  • Cum înveți o limbă străină mai ușor? Cu ajutorul cărților.

Poate că nu toți avem șansa să călătorim, însă ne putem permite câte o carte sau putem avea acces la aceasta chiar online. Putem învăța limba străină fie căutând în dicționar îndeaproape cuvintele necunoscute dintr-o carte, fie putem deduce din context anumite cuvinte. Pe măsură ce vom citi, vom reîntâlni acele cuvinte ale căror sens va fi confirmat de context.

Este metoda pe care am folosit-o și care mi se pare cu adevărat eficientă: erau zile în care citeam ore întregi, fie cu voce tare pentru a mă obișnui cu pronunția, fie în gând. Fără să îmi dau seama, unele cuvinte și structuri gramaticale mi s-au întipărit în memorie.

  • Scrisul.

Dacă îți place să scrii, poți încerca să scrii direct în limba străină, fără a mai trece prin filtrul limbii române. Efectiv, vei putea gândi în limba respectivă. Scrisul te va impulsiona să cauți cuvinte noi care se vor adăuga în vocabularul tău. Poți alege subiecte simple. De exemplu, poți să faci o listă cu lucrurile bune care ți s-au întâmplat în ziua respectivă, o listă de cumpărături și treptat, vei putea scrie despre lucruri mai complexe.

Cunoașterea unei limbi străine aduce destul de multe avantaje și din proprie experiență, spun că metodele enumerate chiar ajută la învățarea unei limbi străine în mod eficient. Și nu uita: cu cât știi mai multe limbi străine, cu atât vei putea face asimilări cu alte și alte limbi străine, ceea ce te va ajuta să înțelegi mai bine lumea în care trăim.

Iar voi? Ce metode preferați atunci când vine vorba de învățarea unei limbi străine?

Sursă imagine: 

Pixabay

Flori din călimară

Numele meu este Laura, iar Flori din călimară este locul în care mă simt liberă, făcând ceea ce mă pasionează: scriu despre lifestyle și călătorii, în principal.
Numele blogului este unul sugestiv, intenția mea fiind ca prin articolele pe care le scriu, să transmit, pe lângă lucruri utile, frânturi de frumusețe, senin, optimism și povești faine.

Dacă doriți să îmi scrieți, puteți folosi formularul de mai jos sau să îmi trimiteți un e-mail pe popescu.lauraliliana@gmail.com .

Articole recomandate

22 de comentarii

  1. […] în articolul anterior că nu e chiar atât de ușor să cunoști bine o limbă străină. Insă, cu puțin efort […]

  2. Am învățat după dicționare, cărți, dar și filme, limba engleză și franceză. În ultima vreme însă, am apelat la aplicația duolingo care mi se pare destul de utilă.
    Mulțumesc pentru idei ți recomandare!

    1. Da, e foarte ușor de folosit și foarte interactivă, aș învăța italiana de la 0 cu duolingo.

  3. Eu folosesc și carti pentru copii, sunt tare utile, mai ales cand e vorba de limbi straine mai complicate.

    1. Așa e, sunt foarte frumos ilustrate, sunt atractive și conținutul ușor de asimilat. La fel și manualele pentru școlari, mi se par super utile.

  4. Cand eram mica mi se parea tare usor sa invat o limba noua. Acum nu stiu, imi lipseste concentrarea de atunci, rabdarea. Dar sfaturile tale sunt foarte bune.

    1. Așa e, copiii învață repede totul, noi parcă nu mai suntem atât de dispuși să învățăm lucruri noi. Aici depinde și de motivație, dacă ne folosește într-adevăr și în profesie sau învățăm doar din pasiune, sunt mai multe aspecte de discutat.

  5. Cred ca in copilarie imi era mai usor s invat ceva nou,acum pare din ce in ce mai greu

    1. Da, e într-adevăr mai dificil, e important să ne găsim motivația.

  6. În prima etapa, vizionarea filmelor m-a ajutat foarte mult. Apoi, celelalte metode prezentare.

  7. Foarte bune recomandări! Eu am învățat mai mult de pe la școala , dar nu foarte mult !
    Muzica straina m-a ajutat, am descărcat un Dicționar virtual care a avut multe informatii utile !
    Pupici

  8. Si eu invatam de la desenele in engleza (cand eram mica) iar mai apoi cartile m-au ajutat mult! Si filmele, desigur.

    1. eu din păcate nu m-am uitat la desene în engleză, chiar îmi pare rău.

  9. Eu cel mai ușor învăț limbile străine de la filme și citind cărți scrise în limba respectivă.

  10. Cam aceleasi metode mi se par si mie utile. Mai nou sunt si aplicatii faine si de ajutor, cum e duolingo.

  11. Madalina-Cosmina Oros

    Cred ca in cazul meu cel mai mult a ajutat folosirea limbii. Chiar daca stiam teoria nu m-a ajutat la nimic pana nu am pornit in a conversa mereu in limba respectiva.

    1. Da, practica e cea mai importantă. 🙂

  12. Sunt o mulțime de metode care ne pot ajuta. Important e să vrem.

  13. Da, acuma sunt foarte multe metode. Metodele tale mi se par foarte bune!

  14. Cred ca pronuntia din filme si desene …in schimb vocabularul din exercitii si carti le-am invatat cel mai bine.

  15. Mi-as dori si eu sa mai invat o limba straina. Cred ca acum ar fi un moment bun. Am sa analizez si eu putin site-ul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *