conturi instagram cu cărți
Carte

23 conturi instagram cu cărți din România

„Eu mi-am imaginat intotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci, alte persoane consideră că ar fi o grădină, alții și-l pot închipui ca un palat, eu l-am imaginat întotdeauna ca o bibliotecă și aici mă aflam eu…”

Jorge Luis Borges

Cărțile au reprezentat pentru mine, dintotdeauna, o sursă de inspirație, un mod de a călători, de a dialoga cu minți iscuțite din alte vremuri, de a privi prin diferite perspective, de a mă emoționa și de a mă dezvolta.

Pe lângă rolul de însumare a cunoștințelor, de creare a unor emoții, cărțile sunt și foarte estetice. Cel puțin pentru mine. Atunci când văd o carte sau un teanc de cărți sau chiar un morman de cărți nearanjate, ochii mei se bucură. Cărțile pot decora foarte frumos o casă, fie că le așezi pe noptieră, pe măsuța de cafea, în bibliotecă…

În ultima vreme, din dorința de a descoperi cărți interesante, profunde, frumoase, am petrecut ceva timp pe instagram și am descoperit câteva conturi bookaholice pe care le voi împărtăși cu voi.

Iată 23 conturi instagram cu cărți pe care le-am descoperit în ultima vreme:

  • Andreea Chiuaru:

Andreea are niște recomandări de cărți foarte bune. Pe lângă aceasta, puteți găsi la ea pe pagină și recomandări de alte branduri faine sau sfaturi din domeniul Lifestyle, Marketing. Este creatoarea hashtagului și conceptului #10minutesreadingchallenge, omul din spatele blogdeidei.ro și a canalului de Youtube Andreea Chiuaru.

  • Miruna Marcu:

Pe lângă recomandările de cărți bune, pe profilul Mirunei, puteți vedea în stories, cum ea și alte persoane din comunitate își plimbă cafeaua sau ceaiul în casă. Vedeți astfel vederi frumoase, canapele colorate, covoare interesante. Aruncați o privire. 😊

  • Jupâneasa Slovelor

Pe contul acesta, cu o denumire drăguță, puteți regăsi o îmbinare a cărților recomandate, a fotografiilor cu natură și lucruri mici care ne înfrumusețează viața.

  • Book Manya

Adina iubește să citească, îi place cafeaua, iar feed-ul ei pe Instagram este foarte plăcut vizual, dar este și foarte calitativ din punctul de vedere al recomandărilor. Din postările recente, cred că îi place și toamna, dat fiind faptul că regăsim multe culori tomnatice (portocaliu, maro) care mie îmi plac foarte mult.

  • Patricia Sandor Martin

Patricia și-a deschis anul acesta contul, iar eu cred că merită sprijinit și apreciat. Postările ei sunt simple, dar de efect și bun gust. Patricia este organizată, citește ficțiune și cărți de psihologie în mare parte.

  • Ioana is reading

Ioana citește cărți faine și uneori le face recenzii în engleză pe blogul ei.

  • Cititoarea cu pisici

E un alt cont frumos ce aparține unei profesoare de franceză, engleză și română. Așa cum și numele o indică, pisicile fac parte din viața Antoniei și a contului de instagram. Un feed foarte simpatic cu cărți utile, practice, cu sfaturi ce le putem urma în viața de zi cu zi.

  • Nemesis Booklover

Aliss este studentă în Iași și scrie pe blog, iar pe Instagram postează cărți foarte faine, în combinație cu flori, ilustrații, frunze, cafea…Un loc cosy unde să găsești inspirație.

  • Rows of words

Teodora postează fotografii care te fac să iubești mai mult lucrurile mărunte precum cărțile, florile uscate, rândurile din cărți, gestul de a te așeza în pat cu un ceai, o carte și niște biscuiți. Fotografiile sunt de tipul flat lay și sunt formidabile.

  • Oana Valeria

Dincolo de lumile regăsite în cărțile pe care le recomandă, Oana ne transportă și pe planeta noastră. Călătorim odată cu ea în diverse locuri pline de farmec.

  • Azeryaa

Pe acest cont, este o atmosferă foarte primitoare și veselă. Găsiți colțuri de lectură, plante, lumânări parfumate, teancuri de cărți, flori.

  • O porție de artă, vă rog

Pe acest cont, găsiți pe lângă recomandări de cărți, niște citate interesante, organizate foarte frumos în întregul feed.

  • Angels with Books

Mădălina are o pagină superbă cu recomandări de cărți tare faine. O puteți citi și pe blog.

Alte conturi de instagram cu cărți care merită menționate sunt: Cărțile Biei, Cititor de weekend, Ce citim azi, Allexa readsDana Simplu, Lavinia Anghelache, Simona citește, Double Espress0, Ioanah, The Land of Stories.

Câteva hashtaguri bookaholice pe care le puteți folosi și urmări:

#10minutesreadingchallenge

#cititoridinromania

#cititulnuîngrașă

#cititulemagic

#citestesitu

#iubitordecarte

#eucitesc

#citesc

#bookstagramromania

#citesteromaneste

#iubescsacitesc

Voi ce conturi instagram cu cărți urmăriți?

Sursă imagine copertă:

Pexels

Flori din călimară

Numele meu este Laura, iar Flori din călimară este locul în care mă simt liberă, făcând ceea ce mă pasionează: scriu despre lifestyle, cinema, literatură și călătorii. Numele blogului este unul sugestiv, intenția mea fiind ca prin articolele pe care le scriu, să transmit, pe lângă lucruri utile, frânturi de frumusețe, senin, optimism și povești faine.

Dacă doriți să îmi scrieți, puteți folosi formularul de mai jos sau să îmi trimiteți un e-mail pe crihan.laura@gmail.com .

S-ar putea să-ți placă și...

15 comentarii

  1. Sunt atat de afona cand vine vorba despre instagram incat nici nu stiam ca exista astfel de conturi. Acum le voi cauta. Multumesc

  2. Ce deagut! Nu stiam de aceste conturi. Eu nu mi-am bazat contul exclusiv pe carti, dar uneori si eu postez despre ele

    1. Așa și eu. Dar aceste conturi mi-au plăcut în mod deosebit și chiar merită atenția noastră 🙂

  3. Două dintre conturile prezentate mai sus le știam, însă pe restul nu. Dar… recunosc că m-au atras și celelalte. O să intru puțin pe profilul lor.

  4. Ce frumos arata toate conturile! O sa verific in lista, dar nu cred ca urmaream pe cineva de aici. Imi plac oamenii care-si expun frumosul din viata lor pe instagram, intr-un mod artistic. Oameni faini <3

    1. Foarte adevărat. <3

  5. Denisa spune:

    Nu stiam de aceste conturi, am sa le caut si eu pentru recomandari de carti.

  6. Eu chiar imi fac o lista de carti de citit in viitor. Asa ca aceste conturi vin la fix.

    1. Super, mă bucur că articolul e util pentru tine. 🙂

  7. Ma bucur ca tot mai multa lume comanda carti bune si lectura face parte din rutina multora.

  8. Ce conturi frumoase am descoperit acum la tine. Si eu sunt cititoare pasionata, asa ca mi-ai dat material nou de urmarit. 😀

  9. Si eu iubesc cartile! Ma bucur sa descopar aici conturi deosebite !

    1. Super, mă bucur că e un articol util 🙂

  10. Tare faina lista ta de iubitori de carte. Imi place sa citesc asa ca ma uit si eu la cititori pe instagram deseori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.