„Noi vedem că aceste clădiri sunt frumoase. Dar oare ce povești ascund?”
Sunt cuvintele unui grup de tineri, posibil liceeni, adresate doamnei Simona de la Alternative Tourism. Ne-a fost și nouă ghid pentru aproximativ o oră jumătate, timp în care am aflat multe lucruri interesante și fascinante despre istoria orașului de pe Bega, despre câteva clădiri și despre statuile din Piața Unirii și Piața Libertății.
Călătoria mea în Timișoara a început odată cu plecarea din București cu trenul. Am făcut 10 ore, însă a meritat din plin.
Timișoara mi-a plăcut, în primul rând, datorită oamenilor. Calzi, deschiși, relaxați, cu un spirit tânăr pe care îl puteai remarca la fiecare plimbare prin oraș.
Apoi, am încercat să absorb fiecare poveste legată de obiectivele turistice. Au fost multe informații, fiindcă Timișoara are multe de arătat.
Ce poți vizita în Timișoara?
-
Catedrala Mitropolitană din Timișoara
Construcția catedralei a început în 1936 și a fost inaugurată în 1946. Este construită în stil moldovenesc și bizantin. În Catedrală, se află moaștele Sf. Iosif cel Nou de la Partoș.
Mie, personal, mi s-a părut superbă, de o măreție extraordinară.
De Catedrala Mitropolitană se leagă și momente tragice de la Revoluția din 1989. Aici, pe treptele catedralei, s-a tras în revoluționari.
-
Muzeul Catedralei Mitropolitane
Am vizitat și Muzeul Catedralei, aflat la subsol, care adăpostește numeroase manuscrise, cărți religioase importante și rare (Noul Testament de la Bălgrad din 1648 sau Cazania lui Varlaam din 1643), icoane pe lemn și pe sticlă impresionante, o criptă unde se află mormintele mitropoliților și un lapidariu.
Intrarea în muzeu este liberă.
Cel mai mult mi-a plăcut icoana din mijloc a Fecioarei Maria cu pruncul Iisus. Sfânta Fecioară ne zâmbește senină. Crinul care apare în multe icoane este înlocuit de margaretă, simbol al purității, al curățeniei sufletești. Iisus poartă în mâini Pământul pe care îl are în grija sa, arătând către direcția de privit, spre Cer.
-
Ce poți vizita în Timișoara? Piața Victoriei
Este un loc istoric în care Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism din România, pe 20 decembrie 1989.
Aici se află și statuia Lupoaica cu puii, Remus și Romulus, dăruită de municipalitatea Roma în 1926 pentru a evoca rădăcinile latine comune.
-
Teatrul Național/Opera
Clădirea a fost construită după planurile unor arhitecți vienezi, în stil eclectic.
Se află în Piața Victoriei și găzduiește atât teatrul, cât și opera din Timișoara. Momentan, este în renovare, însă este funcțională. Am mers aici la spectacolul Don Juan.
Teatrul mai are o sală mai mică, numită Sala 2, aflată pe Bulevardul Ion C. Brătianu. Aici am văzut spectacolul Sunt o babă comunistă, în regia lui Cătălin Ciobotari, după romanul scriitorului ieșean Dan Lungu. Am fost impresionată de spectacol. Îți recomand cu drag să mergi să îl vezi dacă ai ocazia.
Spectacolul pune în scenă două viziuni legate de comunism, prin intermediul personajelor invitate la emisiunea Cineva Cândva, emisiune care caută senzaționalul și care reușește totuși să surprindă două mentalități care sunt atât de cunoscute în realitatea românească.
Vedem, pe de o parte, un personaj care adulează comunismul, aducând ca argumente faptul că pe atunci, îți permiteai să trăiești decent, să mergi la restaurant și să mănânci bine, să îți cumperi haine și pantofi de calitate. Ne sunt arătate obiecte pe care nostalgicii le amintesc de multe ori. Pantofii Guban. Carnetul CEC de economii. Covorul persan. Cremele Gerovital. În definitiv, ne dăm seamă că toată această nostalgie nu este decât nostalgia față de tinerețe, cea mai frumoasă perioadă din viața unui om.
De cealaltă parte, observăm aspectele negative ale comunismului, neajunsurile, lucrurile terifiante precum Securitatea și consecințele comunismului: dezumanizarea și depersonalizarea, în principal.
Piesa ne propune să reflectăm la trecutul țării noastre și la modul în care noi interacționăm cu istoria, la modul în care filtrăm tot ceea ce ni se întâmplă prin conștiința noastră.
-
Castelul Huniade
Este cea mai veche clădire din Timișoara (sec. XIV) și găzduiește actualmente Muzeul Banatului. Din păcate, momentan nu este deschis publicului.
Numele său provine de la fostul proprietar, comite de Timișoara, Iancu de Hunedoara.
-
Ce poți vizita în Timișoara? Piața Libertății
Când am ajuns aici, am avut senzația că mă aflu în Piața Unirii din Iași, având în vedere mărimea pieței, dar și tramvaiele care trec pe acolo.
Este în continuarea Pieței Victoriei. Aici poți vedea clădiri cu o arhitectură deosebită, printre care vechea primărie ce a fost construită în sec. XVIII.
Totodată, poți admira în mijlocul pieței Statuia Sf. Ioan de Nepomuk, preot catolic. A fost martir fiindcă a tăinuit confesiunile de la spovedanie ale reginei atunci când regele Venceslav i-a cerut să i le destăinuie, sfârșind aruncat în Vltava.
-
Piața Unirii
Este cea mai îndrăgită piață din Timișoara. Mi-a plăcut mult, este o piață foarte mare, cu terase de jur împrejur, ce amintesc de efervescența orașului de odinioară. Timișoara a fost un oraș al antreprenorilor, al spiritelor libere, lucru care se vede și astăzi. Putem observa tineri, turiști, plimbăreți care se bucură de frumusețea locului. De asemenea, piața reunește o serie de monumente importante care datează din anii ‘1700 în mare parte.
În mijlocul Pieței Unirii, similar cu piața precedentă, se află Statuia Sf. Treimi, care mai poartă numele de Coloana Ciumei. A fost ridicată în memoria bolnavilor de ciumă din perioada 1738-1739. Cel ce a inițiat realizarea acestei statui este Johann Anton Deschan von Hannsen care a scăpat de ciumă, dar al cărui soție a murit a urmare a acestei molime. Statuia este un monument în stil baroc.
-
Casa Brück
Mi-a plăcut cel mai mult dintre toate frumoasele clădiri din Piața Unirii, mai ales datorită culorilor sale vii.
Clădirea a aparținut farmacistului Salamon Brück. A fost construită 1910 după planurile arhitectului László Székely în stilul Secession.
Am remarcat că multe clădiri în Timișoara sunt legate de acest stil, Secession, varianta germană a stilului Art Nouveau. Este o artă care respiră prin noutate, prin dinamism, prin naturalețe. Liniile drepte sunt înlocuite de elemente arcuite.
La parter se află și astăzi o farmacie ce încă păstrează o parte din mobilier și inscripția originală Farmacie.
-
Domul Romano-Catolic
Acum, Domul este în renovare. Mi-aș dori să revin în Timișoara să îl văd. Are hramul Sf. Gheorghe. Este construit în stil baroc.
Un lucru interesant este faptul că în timpul luptelor turcilor cu austriecii, această catedrală a fost depozit de muniție și sare.
Domul a rezistat, de asemenea, bombardamentelor din timpul revoluției maghiare de la 1849.
-
Palatul Baroc
Palatul este grandios, impunător și găzduiește astăzi Muzeul de Artă. Poți vedea aici expoziții de pictură bănățeană, artă contemporană românească, icoane, pictură europeană și lucrări ale lui Corneliu Baba.
În Sala Barocă a Palatului, au avut concerte Brahms, Liszt și Enescu.
Biletul costă doar 20 de lei.
-
Palatul Ágoston Galgon
A aparținut lui Gyula Galgon, vânzător de cherestea care avea, de asemenea, o băcănie. Este construit în stil Secession. Mi-a plăcut mult efectul de dinamism redat de culorile clădirii.
-
Catedrala Ortodoxă Sârbă
Construită în stil baroc, Catedrala este impunătoare, este o bijuterie arhitecturală. Odată ce am intrat aici, am fost uimită de cât de frumos este pictată, decorată. Mi-a plăcut foarte mult.
Pictura este realizată de Constantin Daniel, numit și Tiziano al Banatului.
-
Palatul Episcopiei Ortodoxe Sârbe
A fost construit inițial în stil bizantin, ca reședință episcopală. Apoi, la fațadă, s-au adăugat elemente baroce, după planurile arhitectului László Székely. De asemenea, au fost preluate elemente din arhitectura sârbească.
În prezent, Palatul Episcopal găzduiește o colecție impresionantă de artă bisericească din sec. XVII-XIX.
-
Casele Canonicilor
Este un ansamblu de 4 case (nr. 8, 9, 10, 11) care au funcționat ca ospătării, în mare parte.
-
Ce poți vizita în Timișoara? Bastionul Maria Theresia
Bastionul fost construit în sec. XVIII în stil baroc și reprezintă o mare bucată din zidurile vechi ale cetății Timișoarei care serveau drept apărare.
Astăzi, poți regăsi aici restaurante, un centru de informare turistică, câteva expoziții ale Muzeului Bănățean. Am fost aici la o expoziție de tarantule vii, expoziție care este deschisă până în decembrie 2021.
-
Universitatea de Vest
Timișoara este un centru universitar care dă lumii specialiști din diverse domenii și care atrage și investitori.
Am intrat puțin în Universitate să simt atmosfera. Chiar atunci se pregăteau înscrierile studenților. Am apreciat faptul că deși fațada nu este atât de uimitoare, înăuntru, universitatea este destul de modernă. Un loc foarte plăcut pentru studii.
-
Biserica Romano-Catolică Preasfânta Inimă a lui Iisus
Este situată în Piața Bălcescu din Cartierul Elisabetin. Înaltă, frumoasă, biserica m-a cucerit prin liniștea dinăuntru.
În aceeași piață, se regăsește, de asemenea, Liceul Grigore Moisil.
Ce mai poți face în Timișoara?
- plimbări cu vaporașul
- plimbări pe jos pe malul Begăi
- tururi ghidate (recomand Breasla Ghizilor și Alternative Turism)
- să citești și să bei ceai într-un colț cosy din Librăria La Două Bufnițe
- să bei o bere Timișoreana
- să mănânci o pleșkaviță bănățeană (un fel de burger tradițional)
- să te bucuri de mireasma trandafirilor din Parcul Rozelor
- un tur al orașului prin locuri emblematice cu TramTur. Acesta pleacă din Piața Libertății (doar în weekend)
Unde se mănâncă bine în Timișoara?
-
Rivière Brasserie (Splaiul Spiru Haret, 1)
Este amplasat pe malul Begăi. Este frumos decorat, servirea este excepțională și mâncarea delicioasă.
Am gustat piept de pui Tandoori cu orez. Foarte bun.
-
NARU (Str. Matei Corvin, nr. 3)
Aflat foarte aproape de Piața Unirii, NARU este un restaurant care are o curte interioară superbă, decorat cu luminițe, cu bun gust. Mi-a plăcut atmosfera liniștită și amabilitatea personalului.
Am luat un trio de pateuri de casă, cu niște combinații inedite și un vin rose. Foarte gustos.
Cazare în Timișoara-recomandarea mea
Am avut cazarea la Casa Palace Hotel. Un loc foarte aproape de Gară, la 5 minute distanță. De aici, mergând de-a lungul râului Bega, poți ajunge foarte ușor în centru.
Am avut mic dejun inclus, chiar gustos. Am apreciat mult atenția la detalii a personalului, informațiile complete pe care le-am primit, recomandările de evenimente (chiar în acea perioadă a fost Bega Bulevard, un festival pe malul râului Bega).
Câteva lucruri care fac din Timișoara un oraș deosebit:
- este primul oraș din România eliberat de comunism
- Cartierul Fabric a fost prima zonă industrială din România
- este primul oraș cu iluminat stradal
- este orașul în care a apărut primul ziar din România
- este primul oraș conectat la rețeaua feroviară
- aici a fost primul tramvai tras de cai
- aici a fost prima rețea de telefonie
- s-au realizat aici primele proiecții cinematografice
- aici s-a construit prima hidrocentrală pe un curs de apă
Ar mai fi multe locuri de vizitat la care nu am ajuns și pe care mi-aș dori să le văd când Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană, adică în 2023.
Câteva obiective turistice demne de menționat ar fi Casa Mühle, Parcul Rozelor, Fabrica de Bere, Hidrocentrala, Muzeul Satului Bănățean, Piața Traian, Palatul Poștelor, Sinagoga. Mi-ar plăcea să văd și satul Charlottenburg, declarat monument istoric, datorită formei sale circulare.
Sunt sigură că mai sunt multe alte locuri de descoperit în Timișoara, acest oraș multicultural, efervescent, frumos.
Oooo, ai fost aici! Mă bucur că ți-a plăcut și mă bucur să văd că ai avut o experință așa de bogată 🙂
Daaa, mi-a plăcut foarte mult ❤️ Mi-ar plăcea să revin.
Ce dragut ca ai fost si la teatru! <3
Da, au fost geniale spectacolele, în special Sunt o babă comunistă. 🙂
Laura, ne bucurăm mult că ți-a plăcut Timișoara și că ai apelat la Timișoara Free Tours, pentru a afla poveștile orașului de la un localnic. Mulțumim pentru articolul prin care promovezi orașul nostru și te așteptăm cu drag să revii, mai sunt multe de descoperit în acest oraș minunat!
Mulțumesc și eu, a fost o experiență minunată pe care mi-o voi aminti mereu cu drag! 🙂
Am fost și eu în Timișoara acum o sută de ani, pe vremea aia nu arăta așa fain, dar tot țin minte că mi-a plăcut mult de tot orașul. Și tot oamenii au fost cei mai faini 🙂 Am pus bookmark la articolul tău, să-l recitesc atunci când va fi cazul, poate am să revin prin Timișoara când ajung pe acasă.
Da, într-adevăr, am auzit că i-au mai schimbat fața și încă renovează clădiri. Atunci când va fi capitală culturală europeană, cred că va arăta splendid. Da, oamenii sunt foarte faini. Îmi place până și stilul lor vestimentar, așa în mare. 🙂
Mulțumesc pentru vizită, comentariu și bookmark, Cristina. Te mai aștept pe aici!
Multi timisoreni nu apreciaza prea mult vaporasele de pe Bega (care oricum arata ca niste cutii de conserve plutitoare). Ca sa se puna respectivele vaporase pe Bega a fost aproape scos din functiune clubul timisorean de canotaj, unul dintre cele mai vechi cluburi de canotaj din tara.
Timisoara a avut o perioada neagra de opt ani, din 2012 pana-n 2020 (un primar care-i facea serios concurenta lu’ Firea), si abia in 2021 a inceput sa-si revina. Printre altele, a luat amploare vizibil renovarea cladirilor vechi. Problema e ca-s mii, asa ca o sa dureze multi ani pana cand toata Timisoara va ajunge sa arate din nou cat de cat OK. Majoritatea cladirilor din pietele importante ale orasului au fost deja renovate.
O chestie de vazut, zic io, la anu’, e vechea uzina de apa, transformata in muzeu. Timisoara e plina de cladiri Jufendstil/Secession, uzina de apa e deosebita prin faptul ca e un exemplu de arhitectura _industriala_ Secession.