Flori din călimară Parcă mai ieri ieșeai cu prietenii într-o cafenea și descopereați lumea împreună sorbind dintr-un cocktail sau dintr-o cafea amară. Parcă mai ieri aveai o grămadă de vise mărețe dintre care câteva chiar irealizabile. Dar visai doar de dragul de a face asta. Parcă mai ieri râdeai cu nonșalanță de citatele care îți vorbeau despre cât de repede trece timpul.
Adult, eu?
Însă, anii au trecut și nici nu ți-ai dat seama cum ai devenit adult. Dar întotdeauna ți-ai dorit asta, nu? Ai visat să porți pantofi cu toc, dar acum îți dai seama că aceștia îți pot da dureri de spate. Ai visat să te machiezi cu produse scumpe, dar în graba de zi cu zi, arunci pe tine un tricou și folosești puțină mascara doar cât să maschezi cearcănele adunate de peste noapte. Ai visat să ai locul tău pe care să îl numești acasă, dar îți dai seama că nu e tocmai ușor să îl găsești. Acasă nu e doar un loc pe care să-l definești așa simplu.
Dar adulții fac ce vor, nu?!
Personal, mi-am dat seama că am devenit adult când am observat primele fire de păr alb. Nu mi-am imaginat că o să le văd așa devreme, așa că primul instinct a fost să le tai. Probabil și tu ai observat deja câteva riduri de expresie și începi să îți cumperi creme anti-aging.
Dar ce înseamnă să fii matur?
Da, viața de adult nu e atât de ușor de abordat precum pare. Credeam că viața de adult înseamnă libertate în toate sensurile. Libertate pentru că nu mai trebuie să mergi la școală și să asculți de ceea ce zic profesorii. Libertate pentru că ai bani cu care îți permiți să călătorești, să mănânci, să te îmbraci scump fără să le mai ceri nimic părinților și așa mai departe. Totuși, ceea ce am ignorat este faptul că toată această aparentă libertate vine la pachet cu griji. Cu responsabilități. Îndoieli despre unde ești și unde vrei să ajungi. Împliniri și neîmpliniri.
Când mă gândesc la griji și responsabilități, nu mă refer doar la abonamentul lunar la telefon/TV etc, la lista de cumpărături zilnice, ci la toate gândurile despre omul care îți dorești să devii. Odată ce ți-ai stabilit un scop și pe măsură ce realizezi că îți e greu uneori să ajungi unde vrei sau și mai rău, nu știi unde vrei să ajungi și îți e frică să te irosești, atunci intervin provocările vieții de adult. De aici apar dezamăgirile, frustrările, dar și întrebările despre cum poți deveni tu. Despre cum poți deveni cea mai apropiată variantă de cel ce îți dorești să fii. Da, viața de adult înseamnă toate astea: încercări, riscuri, căderi, învățături și suișuri.
Viața de adult este frumoasă până la urmă
Cu toate acestea, viața de adult, așa cum e și viața de copil/adolescent/bătrân are neajunsurile, dar și frumusețea ei. Cred că odată ce am devenit adulți, trebuie să fim conștienți și să apreciem fiecare lucru care ne face să creștem ca oameni. Îmi place să mă gândesc că avem un corp pe care se citește fiecare memorie: spatele care ne spune câte am cărat cu noi, cicatricile care ne spun din câte leagăne am căzut și ne-am ridicat sau câte scaune am reparat, ridurile de expresie care ne arată momentele de zâmbet larg, de furie, de tristețe.
Asumându-ne această viață de adult, acceptând-o, vedem că trebuie să ne bucurăm de clipa prezentă și că acele citate clișee ce spun Carpe diem nu sunt de ignorat. E bine ca după serviciu să ne plătim facturile, să gătim mâncare sănătoasă, dar și să vedem un film, să bem un vin bun, să facem o baie ascultând muzică de pe Spotify, să călătorim, să râdem de prostiile animalului de companie, ba chiar să citim Harry Potter (not a real big fan, înlocuiți cu ce vreți voi) și să nu încetăm niciodată să învățăm și să devenim mai înțelepți. Iar data viitoare când voi vedea un fir alb, îl voi lăsa acolo, la locul lui, acasă.
Iar pentru tine, ce înseamnă să fii matur?
Crezi că viața de adult poate fi o corvoadă, e vârsta care îți poate oferi cea mai multă independență sau e doar un drum cu bune și rele ca orice vârstă?
Au cam inceput si la mine sa se vada niste dungulite pe frunte… Cremele anti-rid sunt inutile, apropo.
Îmi place mult cum ai scris, în mare parte cred că datorită faptului că mă regăsesc. Nu am încă păr alb, dar…am o mulțime de griji pe cap. În mod special, în ultimii ani cred că m-am ignorat pe mine, am încercat să mă ascund cumva de omul care sunt și omul care aș vrea să devin.
E greu să înfrunți realitatea. E greu să știi că nu mai ești copil, că nu mai ești adolescent… și că timpul fură câte puțin din tine.
Chiar zilele acestea am început să mă gândesc la omenii din viața mea și la trecut, la momentele frumoase…și mi s-a făcut dor. Dar timpul nu poate fi dat înapoi. Nici măcar nu știu cum a trecut timpul așa. Cum oamenii cu care cândva mă jucam prin fața blocului, acum sunt la casele lor și au familii și copii. Câteodată, acest gând pur și simplu mă sperie.
Dar da, suntem adulți acum și trebuie să ne luăm viața în mâini.
Așa e, timpul trece foarte repede și realizând asta, devenim puțin melancolici.
Până la urmă, trebuie să luăm ceea ce e bun din orice ni se întâmplă și să trăim și vârsta asta frumos, să nu ne neglijăm și să nu lăsăm grijile să ne acapareze. 🙂