Flori din călimară Ne-am obișnuit să ne afișăm mereu cu fețele zâmbitoare și să zâmbim și să zâmbim, ca într-un tablou, aproape la nesfârșit.
Cred că și Monalisei îi este greu să zâmbească mereu dintr-un tablou
Nu e absolut nimic rău în a zâmbi și în a gândi pozitiv și în a te bucura despre viață. Nu e despre asta.
Uneori ni se întâmplă să zâmbim fals. Și atunci cred că e un lucru trist. Cred că acceptându-ne tristețile, analizându-le, le putem depăși. Putem ajunge să scoatem la iveală din nou zâmbete autentice. Trăim într-o societate care promovează atâtea idealuri de neatins uneori. Femeia slabă. Mama puternică. Bărbatul bogat. Familia fericită care trăiește într-o casă scumpă. În acest fel, ajungem să nu mai fim noi, să ne cufundăm în niște vise care nu sunt ale noastre. Ajungem să ne însușim niște măști pe care nu ni le-am fi dorit. Căci cui îi place să poarte o mască? E greu, e obositor și plictisitor să porți după tine o mască.
Ce înseamnă să fii autentic?
Poate ai văzut un bătrân cu mâinile înghețate și care vindea ultimele buchete de flori. Sau poate ai văzut un copil cu papucii rupți. Sau poate ai aruncat o vorbă urâtă cuiva, fără să vrei să îl rănești. Iar asta te întristează. Și da, dă-ți voie să fii trist pentru cele câteva momente. Ce poate fi mai rău decât niște lacrimi mute? Să ai în piept un strigăt pe care îl tot reprimi de atâta timp…
De teamă să nu spargem imaginea ideală a omului fericit construită de societatea modernă, ajungem să purtăm niște ochelari fumurii care văd doar înainte, ignorând ce se întâmplă în stânga și dreapta. Iar eu cred că nu poți trăi într-un cocon doar al tău în care să nu intre nimeni. Un cocon din acela în care tu te trezești dimineața, îți bei cafeaua, vezi o comedie, mănânci ceva bun și te întorci acasă, unde te culci în patul confortabil. Nevăzând, neauzind, nespunând nimic despre dezamăgiri ori tristeți de ale tale sau de ale lumii.
Cred că zâmbetele infinite într-o lume în care există tristeți sunt false. Cred că înțelegând tristețea celui de lângă tine, devii empatic și devii mai om. Și cred că asta e misiunea noastră, să fim oameni. Să fim autentici cu tot cu bucuriile și tristețile noastre. Să simțim durerea celui de lângă noi, ajutându-l să zâmbească cu adevărat alături de noi. Dându-i un sfat sau îmbrățișându-l sau ascultându-l. Sau să acceptăm că suntem triști atunci când simțim și astfel să acceptăm că avem și astfel de momente.
Nu e nicidecum o pledoarie pentru tristețe. Este mai degrabă un gând despre starea de bine autentică. Cred că și Monalisei îi este uneori greu să zâmbească tuturor din orice colț al tabloului.
Totusi un zambet, poate si fortat, ne poate insenina ziua.
Într-adevăr, nu e bine să te complaci într-o stare proastă, trebuie să găsești mereu forța să te ridici și să îți dai un impuls 🙂
Ce bine ar fi daca mai multa lume ar reusi sa fie empatica…
Cat de frumos ai scris. E si normal sa avem momente cand zambim sau cand suntem triști, asta e omenirea.
Mulțumesc frumos pentru apreciere 🤗
Simt un ton trist? Ceva sau cineva de-a dezamăgit?
Normal că sunt și astfel de momente, perioade în viață, dar dacă știm cum să ieșim din ele, e minunat. Viața este frumoasă și bucuriile sunt peste tot, e nevoie doar să le vedem, să nu trecem pe lângă ele.
La cât mai multe zâmbete!
Sincer, nu sunt tristă, chiar nu, doar că îmi puneam niște întrebări despre cât de important e să recunoaștem când trecem prin momente triste, să fim autentici și să știm cum să ne ridicăm 🙂 E important , în aceeași măsură, să trăim momentele noastre de fericire, fără a tânji mereu după o fericire exaltantă perpetuă. În orice caz, scrisesem textul asta acum ceva timp, într-un moment în care mă întrebam cât de autentici suntem cu noi înșine în contextul în care sunt momente când poate tânjim prea mult după fericirea altora din social media, de exemplu 🙂
Sunt multe momente în viata de genul, dar noi trebuie sa fim optimiști și sa ieșim din aceasta stare de tristețe.
Cred ca fiecare dintre noi are și acel zâmbet trist pe chip din când în când. Uneori acel zambet ii poate transmite celui de lângă noi ca totul va fi bine.
Si eu cred că înțelegând tristețea celui de lângă tine, devii empatic și devii mai om.
Așa e 🤗
Zambetele trebuie sa vina natural, uneori ne e greu sa zambim, dar sa nu ne inecam prea mult in stari negative pentru ca nu ajuta.
Foarte adevărat 🙂 e important să ne ridicăm din starea de tristețe de fiecare dată. Dar întâi de toate să o conștientizăm.
Viata nu e numai lapte si miere, iar asta stim toti. Importanta retelelor sociale in viata omului modern nu poate fi contestata, dar cine crede ca profilele pe care ni le construim astfel incat parem mereu fericiti sunt 100% viata noastra, are o problema. E normal sa ne impartasim mai mult clipele fericite decat situatiile grele, dar asta nu inseamna ca viata noastra e alcatuita numai din miere.
Mai demult mereu încercam să fiu pozitivă și zâmbăreață, dar oamenii mă acceptă acum mult mai repede, chiar și cu problemele și tristețile mele, fiindcă ne conectăm prin toate sentimentele trăite.
Nu mi-e teama sa imi afisez tristetile sau problemele. Nu m-am considerat niciodata o persoana “falsa” din punctul asta de vedere, mai ales dupa ce am vazut si la psiholog ca acesta nu e un punct slab ci cea mai mare putere pe care o ai: sa recunosti ca in unele zile treburile nu sunt chiar asa roz. Interesanta abordare
Ai mare dreptate 🙂
E cu dus intors si cu zambetele astea. Daca lumea ar fi sincera, ar fi in regula. Dar tu esti politicoasa si in mintile lor sunt invidii, avansuri inexistente, ironie pe care nu ai gandit-o, si asa mai departe.
Din pacate am si eu momente din astea in care cad. Incerc sa ma bucur si sa-mi gasesc placerea in lucruri marunte asta ca sa n-o iau razna cu totul