Lifestyle

Câteva lucruri din această săptămână (24)

Urmând aceeași tradiție, voi pune aici câteva lucruri care mi-au trezit interesul în această săptămână:

  • Acest video despre șansa copiilor de la sat. Mai precis, Asociația Casa Naturii își propune să ajute copii din 5 sate transilvănene să aibă un viitor mai frumos (aceștia au proiecte de educație antreprenorială, digitală, ecologică, civică). Poți contribui și tu, chiar și printr-o distribuire.
  • M-am uitat la Beauty and the Beast (2017). E un musical de excepție, cu actori care joacă impecabil. Povestea probabil o știți: un prinț devenit bestie poate rupe vraja doar prin iubire. Va reuși oare să-i cucerească inima frumoasei Belle?
  • Am participat sâmbătă la primul webinar de caligrafie organizat de Denisa de la Literele Denisei. Cu ocazia aniversării de 3 ani de când a început această activitate, Denisa organzează 3 webinare gratuite de caligrafie, iar înscrierile se pot face aici. Mai sunt 2 webinare. Sâmbătă am făcut câteva exerciții de caligrafie, am văzut modul de construire a literelor, logica din spatele lor și totodată, m-am relaxat, am avut o stare de odihnă, mai ales că Denisa prezintă și foarte calm și clar totul. Abia aștept să particip și la următoarele webinare.

  • Un serial captivant, ce spune povestea reginei Elisabeta a II-a a Angliei ? The Crown.
  • Am pus ochii pe aceste căni cu un design foarte foarte drăguț de la Readers do good: 1, 2, 3.
  • Am început să citesc Eleanor Oliphant se simte excelent. M-a atras coperta acestei cărți, dar și subiectul de actualitate: Eleanor pare să aibă o viață tare monotonă, lucrează într-o echipă de graficieni, o sună pe Mami în fiecare seară, mănâncă nesănătos și bea votcă, locuiește singură, evitând ieșirile. Singurătatea este tema abordată în această carte și din recenzii, am înțeles că perspectiva va fi și una amuzantă. Sunt curioasă ce se va întâmpla.

”Mereu am fost mândră că mă pot descurca singură. Sunt o adevărată supraviețuitoare – sunt Eleanor Oliphant. Nu am nevoie de nimeni altcineva – nu lipsește nimic din viața mea, nu e nicio piesă lipsă în propriul meu puzzle. Sunt o entitate autonomă. Asta e ceea ce mi-am spus mereu, până la un punct. Însă, aseară, m-am întâlnit cu iubirea vieții mele.”

Gail Honeyman, Eleanor Oliphant se simte excelent

 

Weekend plăcut și săptămână ușoară să aveți!

 

Sursă imagine copertă: Pexels

Flori din călimară

Numele meu este Laura, iar Flori din călimară este locul în care mă simt liberă, făcând ceea ce mă pasionează: scriu despre lifestyle, cinema, literatură și călătorii. Numele blogului este unul sugestiv, intenția mea fiind ca prin articolele pe care le scriu, să transmit, pe lângă lucruri utile, frânturi de frumusețe, senin, optimism și povești faine.

Dacă doriți să îmi scrieți, puteți folosi formularul de mai jos sau să îmi trimiteți un e-mail pe crihan.laura@gmail.com .

S-ar putea să-ți placă și...

30 de comentarii

  1. Am avut un weekend tare frumos si suntem gata pentru o noua saptamana.

  2. Weekendul meu a fost unul deloc productiv, dar mi-a prins bine pauza. Vis-a-vis de seminarele de caligrafie, mereu mi-am dorit și eu să învăț să scriu caligrafic,

    1. E bine să ne și relaxăm și să nu facem nimic. Da, încă poți să te înscrii. 🙂

  3. Am avut un weekend destul de plin, dar frumos. Seara am reușit să mă relaxez vizionând diverse filme.

  4. Madalina spune:

    Sper ca saptamana aceasta sa fie la fel de productiva ca cealalta. Am inceput bine zic eu, deci sper sa continui la fel.

  5. Bianca avram spune:

    Weekendul meu a fost suuuuper productiv, abia astept weekendul viitor sa imi gasesc cateva momente de relaxare.

    1. Vine repede și weekend-ul. Săptămână ușoară!

  6. Weekendul e jumi-juma la mine- sâmbăta acasa, duminica la munca…

    1. Ah, măcar să găsești ceva frumos și la muncă care să îți însenineze ziua 🙂

  7. M-ai facut curioasa in legatura cu aceasta carte, o sa o caut si eu.

    1. Mă bucur 🙂 am mai citit puțin și aseară din ea, chiar e interesantă.

  8. Denisa spune:

    Animatia Beauty and the Beast imi place si mie tare mult. Si vreau sa urmaresc si eu serialul The Crown.

    1. Mă bucur, sper să îți placă, eu deja am ajuns la sezonul 2.

  9. Simona Tucu spune:

    Cat de mult mi-am dorit si eu acum cativa ani sa fac un curs se caligrafie! Ce pacat ca stau asa prost cu timpul acum, mi-ar plăcea enorm!

    1. Te cred…insa asta e un curs pentru inceput, dureaza o ora 🙂

  10. Ai facut foarte multe, felicitari! Serialul The Crown este pe lista mea de asteptare!

  11. Weekendul care a trecut a fost tare plin şi drăguţ. Am citit o carte care mi-a plăcut foarte mult, am petrecut timp preţios cu micuţa familiei şi am început să vizionez filme cu-despre Crăciun pe Netflix.
    Minunate activităţile şi preocupările tale!

    1. Îți mulțumesc mult pentru apreciere. Și weekendul tău sună foarte frumos și cosy așa. Abia aștept să încep să văd și eu filme de Crăciun. Cumva, se instalează și la mine Christmas mood. <3

  12. Foarte tare mi-am dorit acum cativa ani sa fac un curs de caligrafie, atat am cautat, dar nu am gasit nimic. Daca as sta mai bine cu timpul, m-as inscrie acum.

  13. Se pare ca ai avut o saptamana plina! Si la noi a fost tare plina, parca a zburat.

  14. Weekendul a fost plin, insa la final m-am declarat multumita de tot ce am facut. Eu zic ca este important insa ce simtim sau ami bine zis cum ne simtim la final de weekend, indiferent ce am facut.

  15. Cartea pare interesanta si merita incercata. Ai avut o saptamana plina

  16. Am vazut in weekendul trecut serialul Crown pe repede inainte, adica la viteza x2. Desi acum vreun an, poate si mai bine, il abandonasem la episodul 3 pt ca mi s-a parut plictisitor.

  17. Și eu am pus pe lista The Crown, multa lume îl lauda.
    Parca m-aș uita și la Beauty and the Beast.

    1. Da, sunt diferite ele, dar din ambele ai multe lucruri frumoase și interesante de văzut și învățat.

  18. Georgiana spune:

    Ti-am mai spus ca imi plac e mult seria asta de articole, nu? Si eu m-am uitat la The Crown, ultimul sezon e chiar foarte bun.

    1. Mă bucur și mulțumesc pentru apreciere. 🙂 Încă sunt la sezonul 2, dar abia aștept să îl văd și pe ultimul, am văzut că e foarte lăudat.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *