Bastarda Istanbulului, scrisă de autoarea turcă Elif Shafak, e una din acele cărți care te fac să le citești pe îndelete. În carte, întâlnim elemente istorice prin raportarea la masacrul turcilor asupra armenilor din 1915, elemente împletite cu tema identității și a căutării de sine, teme care, desigur, sunt complexe și necesită reflecție.
Dincolo de acestea, regăsim pasaje care delectează. Acestea sunt descrierile minuțioase ale Istanbulului care ne transportă prin străduțele lăturalnice, ne pun față în față cu Bosforul, cu oamenii tradiționaliști dar și cu cei mai moderni. Prin toate acestea, scriitoarea creează o atmosferă aparte.
„Când ieși în stradă, în ciuda întunericului care se lăsa, avu senzația că era dimineața devreme. Ploaia încetase, iar viața părea frumoasă, aproape suportabilă. Cu toate că traficul era încă infernal, iar străzile pline de noroi, mirosul înviorător de după ploaie dădea întregului oraș un aer sacru.
(…)
Instanbulul devenise parcă o metropolă fericită de un pitoresc plin de romantism, la fel ca Parisul, își spuse Zeliha; nu că ar fi fost vreodată la Paris. Un pescăruș trecu zburând jos, lansând un mesaj codificat pe care era aproape pe punctul de a-l descifra. Preț de jumătate de minut, Zeliha a fost încredințată că se afla în pragul unui nou început.”
Elif Shafak, Bastarda Isanbulului
Despre ce este vorba în cartea Bastarda Istanbulului?
Cartea Bastarda Istanbulului are ca fundament căutarea identității de către două personaje în epoca modernă, puternic legată de trecut.
Este vorba de Armanoush, o adolescentă a cărei mamă este de origine americană. Aceasta se separase de partenerul său armean atunci când Armanoush s-a născut. Continuă să își trăiască viața alături de un bărbat de origine turc, Mustafa. În acest fel, Armanoush este scindată între spațiul din America și familia sa armeană care îi face cunoscute obiceiurile și specificul armenilor. Totodată, îi transferă durerea lor cu privire la trecutul armenilor, o comunitate rămasă minoritară.
De cealaltă parte, ni se prezinta Asya, o adolescentă la fel de rebelă ca mama sa Zeliha care a crescut-o fără tată în Istanbul. Asya ascultă Johnny Cash, citește filozofie. Se arată aparent indiferentă și dură, mască sub care se află o revoltă mocnită.
Asya, spre deosebire de Armanoush, nu are un interes vădit față de identitatea sa, având în vedere că nu a avut un stâlp stabil de-a lungul evoluției sale. A simțit mereu că este bastarda familiei, cu atât mai mult cu cât mamei sale îi spune „mătușă”. Cu celelalte femei din familie, cu bunica sau mătușile sale, nu rezonează.
O carte despre identitate
„Până a nu împlini șaptesprezece ani, Asya Kazanci a mai înțeles că nu aparținea Istanbulului mai mult decât plăcuțele pe care scria «stradă în construcție» sau «clădire în curs de restaurare», instalate temporar de municipalitate, sau decât ceața care se lăsa peste oraș în nopțile întunecoase ca să nu se mai risipească decât atunci când se crăpa de ziuă, neducând nicăieri, neînchegându-se în nimic.”
Elif Shafak, Bastarda Istanbulului
Astfel, Armanoush este cea intrigată de trecutul armenilor. Dorește să afle mai multe despre istoria acestora, prin declarațiile vii ale unor oameni obișnuiți. Tatăl vitreg al lui Armanoush este chiar fratele Zelihei, Mustafa. Acest lucru înlesnește călătoria acesteia în Istanbul. Interesul ei manifestat pentru identitatea acesteia o va purta, la rândul său, pe Asya pe acest drum. Însă, această dorință a Asyei nu va fi atât de fățișă.
Părerea mea despre carte
Pe măsură ce lecturam, cartea Bastarda Istanbulului m-a făcut să mă întreb dacă Armanoush va reuși cu adevărat să afle cine este. Mă întrebam dacă va reuși să împace cele două origini, cea americană și cea armeană. Mă întrebam dacă mai degrabă se va identifica doar cu una dintre acestea.
Am apreciat stilul scriitoarei, felul de a îmbina elemente istorice și modul de a arăta cum acestea influențează situații din prezent. Mi-a plăcut și modalitatea ei de a contura personajele din punct de vedere psihologic.
Cartea a reușit să mă pună pe gânduri și m-a făcut să mă gândesc la complexitatea unei persoane care este întregită în momentul în care are o imagine clară despre rădăcinile sale din familie. Despre obiceiurile și despre istoria poporului din care face parte. Despre trăirile și starea de împăcare a poporului față de trecut.
„Poveștile de familie se amestecă în așa fel, încât ceea ce s-a întâmplat cu multe generații în urmă poate avea impact asupra evenimentelor aparent fără legătură din timpul prezent. Trecutul nu poate fi uitat.”
Elif Shafak, Bastarda Istanbulului
Citate care mi-au plăcut din cartea Bastarda Istanbulului:
- „Să nu blestemi lucrurile care cad din cer. Nici măcar ploaia.
Orice ar cădea, oricât de tare ar tuna, oricât de înghețată ar fi lapovița, nu trebuie să rostești niciodată vreo blasfemie împotriva celor pe care cerul ni le-ar putea hărăzi.”
- „Supermarketurile sunt locuri periculoase, pline de capcane pentru cei descurajați și confuzi, sau cel puțin așa gândea Rose pe când se îndrepta spre raionul de scutece, hotărâtă de data asta să nu cumpere decât ce avea într-adevăr nevoie.”
- „Asya dezamăgită, Armanoush tristă, au ieșit din restaurant în peisajul încântător al Bosforului ce strălucea în lumina soarelui de iarnă târzie. Și-au pus mâinile streașină la ochi ca să se ferească de razele soarelui. Amândouă au respirat adânc și și-au dat seama imediat că primăvara plutea în aer.”
- „Pe când mergeau în sus și-n jos pe străduțele unduitoare, fiecare cartier arăta atât de diferit, încât Armanoush începu să creadă că Istanbulul era un labirint urban, că existau mai multe orașe într-unul singur.”
„Adevărul e că, oricât de mult i-ar fi displăcut să recunoască asta, știa că trecutul trăia într-adevăr în prezent.
- „Totul e o adevărată aventură aici. Orașul e frumos. Seamănă cu San Francisco în anumite privințe-străzile în pantă, ceața permanentă, briza marină și chipurile boeme pe care le întâlnești în locurile în care te aștepți mai puțin. E un fel de labirint urban. Mai curând un amalgam de orașe adunate într-unul singur decât un oraș în sine. Apropo, bucătăria e fantastică.”
- „Armanoush roși. În lumina vioaie a soarelui de iarnă ce strălucea printre norii groși, chipul ei era cel al unei fete îndrăgostite.”
- „-Bine atunci, a ciripit Micul Porumbel Rătăcit. Spune-mi povestea Micului Porumbel Rătăcit. Însă te previn de pe acum că, dacă aud vreun lucru trist, îmi desfac aripile și îmi iau zborul.”
Bibliografie:
- Elif Shafak, Bastarda Istanbulului, Iași, Editura Polirom, 2003, trad. din lb. eng. de Ada Tanasă
Tare frumoasă recenzie! De mult sunt curioasă în privința acestei autoare. Cu siguranță voi cumpăra cărțile sale.
Mă bucur că ți-a plăcut..da, are un stil aparte. De curând am aflat că scrie și cărți pentru copii.
Super recenzie! Îmi place cum ai scris totul.
Pare o carte interesantă și o voi pune le listă, să nu uit de ea.
Mulțumesc pentru apreciere! >:D<
Am tot vazut titlul acesta, iar recenziile au fost pozitive. O voi pune si eu pe lista de lecturi curand :*
Mi-a placut la nebunie aceasta carte, si mai toate cartile acestei autoare!
Și mie, abia aștept să mai citesc cărți scrise de ea.
De doua luni nu am mai citit o carte noua, cred ca este cazul sa-mi cumpăr cateva titluri noi de carti. Mersi de recomandare!
Cu drag! 🙂
Pare tare interesantă. E și pe lista mea de ceva timp.
Este, chiar merită citită. 🙂
Uite ca mi-ai adus aminte de cartea asta. o aveam de mult timp pe lista. 😀
Am mai citit carti ale acestui autor si chiar mi-au placut. Cred ca aceasta mi-a scapat si am sa ma uit dupa ea
Primul citat din carte mi se pare special…parca-ti ajunge la suflet!
Da, așa e. Are un stil foarte frumos de a spune lucruri această autoare. 🙂
o ador pe elif shafak, mi se pare o scriitoare excelenta! am citit multe carti ale ei, iti recomand si Cele 40 de legi ale iubirii, daca inca nu ai lecturat-o!
Nu am citit-o, dar e inclusă pe lista mea. Mulțumesc! 🙂
Ce recenzie frumoasa! Sunt curioasa cum se termina!
Interesant. Poveștile celor 2 adolescente par foarte interesante și captivante.