Acasă

Acasă nu e un loc pe care să-l definești așa simplu. Și nu se află la doar o stație de autobuz…
Acasă poate fi un gând liniștitor
Poate fi zâmbetul rătăcit printre miile de foi pe care însemnezi cifre și date
Sau chiar râsetul cu poftă, fără să ți se citească nicio grijă pe chip
Poate fi o revedere sau o amintire
Acasă e când faci lucrurile pe îndelete, sesizând pașii tăi calmi
Acasă pot fi niște ochi blânzi în care poți găsi înțelegere și siguranță
Acasă este când îți dai voie să te sprijini de un braț protector sau când ești brațul protector al cuiva
Acasă e când îți piere orice teamă…
Acasă poate fi o lumină de vară la amiază
Iar acasă nu este priveliștea pe care o vezi de la fereastră, ci este seninul pe care sufletul tău îl vede privind pe fereastră
Acasă e când în sfârșit nu te mai cerți cu tine
Acasă e când nu mai fugi și nu te mai păcălești
De asta uneori ne rătăcim. Drumul spre acasă… nu îl găsești așa simplu.
Iar când în sfârșit parcurgi un lung drum până acolo, poți spune că nicăieri nu-i ca acasă.
Acasă e poezie.