Film

The Hundred-Foot Journey (2014)

Hassan ajunge cu familia sa în Franța, după ce restaurantul la care lucra în Mumbai este distrus într-un incendiu. În zona superbă din sudul Franței, Saint-Antonin, cumpără o casă pe care o transformă într-un restaurant cu specific indian, plin de culoare și arome. Din întâmplare sau nu, la câțiva metri distanță, se află restaurantul elegant Le Saule Pleureur al doamnei Mallory care are deja o stea Michelin, iar proprietara îi va pune piedici lui Hassan în realizarea visului său de a fi un bun bucătar. Dincolo de aceste neînțelegeri, se află, însă, o evidentă diferență între spațiul european și cel oriental care naște conflicte din cauza dificultății cu care străinii sunt acceptați de francezi. Însă, puțin câte puțin, Hassan se remarcă prin talentul său, talent care îl va apropia și de frumoasa Marguerite.

Părerea mea despre filmul The Hundred-Foot Journey

În regia lui Lasse Hallström, nominalizat la Globul de Aur, filmul este foarte potrivit pentru iubitorii de gastronomie și de frumos. Mi-au plăcut peisajele și modul în care camera le suprinde în toată splendoarea lor, încetineala cu care este filmată scena în care Hassan gătește împreună cu doamna Mallory o omletă, arătând astfel îmbinarea armonioasă a ingredientelor, felurile de mâncare pregătite și aranjate cu gust și care îți fac poftă să combini diverse mirodenii așa ca în India.

The Hundred-Foot Journey are în distribuție actori ca Helen Mirren (doamna Mallory), Manish Dayal (Hassan), Om Puri (tatăl lui Hassan), Charlotte Le Bon (Marguerite).

Trailer-ul filmului The Hundred-Foot Journey poate fi văzut aici.

Sursă imagine: Cinemagia

Flori din călimară

Numele meu este Laura, iar Flori din călimară este locul în care mă simt liberă, făcând ceea ce mă pasionează: scriu despre lifestyle, cinema, literatură și călătorii. Numele blogului este unul sugestiv, intenția mea fiind ca prin articolele pe care le scriu, să transmit, pe lângă lucruri utile, frânturi de frumusețe, senin, optimism și povești faine.

Dacă doriți să îmi scrieți, puteți folosi formularul de mai jos sau să îmi trimiteți un e-mail pe crihan.laura@gmail.com .

S-ar putea să-ți placă și...

4 comentarii

  1. L-am vazut azi la TV! 🙂

    1. Și eu, foarte relaxant, mi-a plăcut! 🙂

  2. Tks de recomanare! Uneori chiar nu stiu ce filme sa vizionez!

    1. Ma bucur ca iti e de folos, sper sa iti si placa 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *