Lifestyle

Organizarea locuinței ca formă de procrastinare poate fi benefică

Procrastinarea este definită ca acțiunea de a întârzia începerea unei sarcini. Se pare că proverbul ‘Nu lăsa pe mâine ce poți face azi‘ nu este chiar înțelept, iar procrastinarea, cu limite, poate fi benefică pentru noi. Cu precădere acum, în pandemie, când de multe ori, ne este greu să delimităm activitatea profesională de viața personală.

Muncim până târziu, luăm masa pe sărite sau haotic și apoi dedicăm timp vieții personale, avem grijă de copii, de casă, petrecem mult timp pe social media, etc. Suntem departe de a avea un program organizat. Fiindcă în această perioadă facem multe activități mai ales acasă, este important să avem momentele noastre de deconectare, în care să nu facem nimic pentru câteva momente sau în care să facem activități simple, care să ne destindă.

Procrastinarea prin organizarea locuinței – care sunt beneficiile ?

Una din formele prin care putem procrastina este să facem decluttering, adică să ne organizăm locuința, să facem curat în dulapuri, să separăm lucrurile utile de cele inutile, să sortăm cărțile, condimentele, hainele, să punem în cutii obiecte pentru donații sau reciclare, etc. Toate aceste activități de organizare sunt benefice pentru liniștea noastră, pentru organizarea mentală, pentru eficiența noastră în viața de zi cu zi.

Personal, atunci când încep să scriu un articol, de exemplu, mi se întâmplă să nu fiu concentrată, să am ideile împrăștiate și chiar să mă gândesc că ar trebui să fac puțină curățenie pentru a ști că lucrurile sunt la locul lor. Mă gândesc că nu am udat plantele sau nu am spălat toate vasele, lucru care parcă devine din țânțar, armăsar. După ce fac curățenie, în schimb, simt că lucrurile sunt puțin mai limpezi și sunt mai relaxată, mai calmă.

Așadar, e în regulă dacă în limitele normale, amânăm task-uri mai serioase pentru a face mai întâi ordine în locuință. De altfel, s-a constatat că într-un mediu organizat, curat, suntem mai productivi, mai disciplinați și mai puțini stresați. La mulțimea de sarcini pe care le avem de făcut, nu mai trebuie să adăugăm și multitudinea de lucruri care nu sunt la locul lor în spațiul în care locuim. Așa se explică faptul că eliminând din dezordinea din jur, eliminăm și ideile, gândurile dezordonate din mintea noastră. Ne simțim mai energici și mai clari în gândire.

Atunci când procrastinăm, fie că facem ordine în dulap, în sertare, în balcon, în cămară, etc, este important să ne punem câteva întrebări:

  • Este acest lucru util pentru mine?

Noi obișnuim să păstrăm lucruri la care ne gândim că vom avea nevoie de ele cândva. Însă, poate mai bine ar fi să le aruncăm, să le donăm sau să le trimitem unor centre de reciclare, dacă nu le mai vedem utilitatea prea curând. Faptul că păstrăm lucruri care nu ne mai sunt utile reprezintă un cost pentru noi: ne costă timp și avem nevoie de spațiu de depozitare pentru acestea.

  • Îmi face plăcere atunci când văd/port/folosesc acest lucru?

De exemplu, dacă avem niște bibelouri vechi, poate că nu ne face plăcere să le ținem în locuință. Sau dacă purtăm un pulover al cărui material ne înțeapă, ne deranjează, nu e cea mai bună idee să îl păstrăm.

  • Cât timp îmi ia să fac această activitate?

Când vine vorba de timp, atunci când procrastinăm, este bine să facem asta în limita a câteva minute, iar asta pentru a evita momentul când vine sfârșitul zilei și spunem că ‘Nu am făcut nimic nici astăzi.’ Dacă pierdem timpul, efectiv nu vom mai vedea beneficiile, ci într-un final, ne vom simți și mai stresați și mai aglomerați cu sarcini pe care trebuie să le îndeplinim.

Concluzii despre organizarea locuinței, ca o formă de procrastinare

În concluzie, este esențial ca noi să facem mici gesturi pentru a ne organiza locuința înainte de a începe activități mai serioase. Să curățăm de praf biroul, să punem în ordine hainele pe rafturi, să strângem hainele de la uscat, aceste activități pot fi reconfortante pentru noi, pentru mintea noastră și ne pot aduce o stare de bine. Dacă nu putem controla cu totul evoluția pandemiei, putem face lucruri ce țin de noi, care stau în controlul nostru.

Tu cum alegi să procrastinezi, să amâni anumite sarcini în această perioadă a pandemiei? Ce stare îți dau activitățile pe care le faci ?

Sursă imagini:

Pexels

Flori din călimară

Numele meu este Laura, iar Flori din călimară este locul în care mă simt liberă, făcând ceea ce mă pasionează: scriu despre lifestyle, cinema, literatură și călătorii. Numele blogului este unul sugestiv, intenția mea fiind ca prin articolele pe care le scriu, să transmit, pe lângă lucruri utile, frânturi de frumusețe, senin, optimism și povești faine.

Dacă doriți să îmi scrieți, puteți folosi formularul de mai jos sau să îmi trimiteți un e-mail pe crihan.laura@gmail.com .

S-ar putea să-ți placă și...

10 comentarii

  1. M-am regăsit 100% in acest material!
    De curând am citit „Magia Ordinii” (Marie Condo) și m-am îndrăgostit de ideea de a face pași mici in fiecare zi. Recunosc ca îmi place și ma relaxează enorm curățenia. Dar nu sunt de acord sa faci o data la nu știu cât timp, mult. De aceea sunt total de acord cu ideea de a face câte puțin și des. Acum, depinde ce înseamnă pentru fiecare „puțin”.
    Oricum, un material pe gustul meu. Felicitări pentru idee!! ❤️

    1. Îți mulțumesc frumos pentru apreciere, eu am văzut serialul și m-a inspirat foarte tare. Da, organizându-ne cu pași mici spațiul în care locuim, luând pauze, ne organizăm de fapt și mintea 🙂

  2. cudrag.cristina spune:

    Perfect de acord! Desi nu reusesc sa ma limitez la cateva minute, nici pe departe, dar pana la urma ma mobilizez vazand ca timpul trece si ma simt mai linistita dupa ce finalizez macar o parte din ce mi-am propus pe ziua aceea.

    1. Da, e frumoasă starea aceea de liniște după curățenie. 🙂

  3. Sincera sa fiu activitatea asta se lasa cu dureri de cap si asta pentru ca am multe haine. Unele nu sunt purtate frecvent, dar imi este greu si sa ma despart de ele

  4. Denisa spune:

    Mie imi place sa organizez in dulapuri, sertare mereu, e o activitate relaxanta la fel ca ordinea prin casa.

  5. Catalina Coman spune:

    Uneori ma ajuta si pe mine sa organizez cate ceva prin casa. Ma deconectez si ma focusez mai usor apoi.

  6. Imi place mult sa fac ordine si organizare in casa!! Cu toate acestea, uneori e destul de greu procesul si dureaza mult.. Dar e benefic!

    1. Da, important e să facem câte puțin în fiecare zi 🙂

  7. Și eu sunt la fel, ma concentrez mai bine când știu ca am totul făcut prin casa. Dar mai am și momente când le las după azi pe mâine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *