Lifestyle

Câteva sfaturi pentru a ne menține starea de bine

Avem tendința să ne axăm pe lucrurile materiale, pe carieră, pe bunuri ce le putem achiziționa (de la haine la case cât mai dichisite), riscând să ne închidem în cercul unei vieți agitate, stresante și superficiale. Agonisim și totuși pe acest drum, se întâmplă să nu ne acordăm suficientă atenție. Consider că cel mai important pentru a avea un traseu cât mai liniștit este să facem lucrurile cu bucurie și să ne alimentăm starea de bine mereu și mereu. Pentru aceasta, trebuie ca noi să ne îngrijim pe noi înșine, atât fizic cât și mental.

Starea de bine se învață.

În acest sens, putem să parcurgem anumiți pași care să devină obiceiuri sănătoase:

Este bine să știm că la fel cum ne îngrijim ce mâncăm, trebuie să avem și o igienă a somnului. Pentru a avea un somn odihnitor, este indicat să avem o poziție corespunzătoare, iar cel mai recomandat este să dormim fie pe spate sau pe o parte, cea mai nocivă poziție fiind cea pe burtă întrucât afectează articulațiile și mușchii, cauzând disconfort, încordare, dureri de cap, de spate și de gât. Însă, nu doar poziția în care dormim, ci și stabilirea unui program contează pentru a ne simți bine: este recomandat să adormim și să ne trezim cam la aceeași oră pentru a ne seta un ceas biologic al organismului. De asemenea, pentru o digestie corectă, ar trebui să mâncăm cel târziu cu patru ore înainte de culare, evitând cofeina (cafea, ceai, ciocolată, băuturi carbogazoase) și mâncărurile grele, picante sau cu zahăr. Totodată, aerisiți camera, alegeți lenjerie de pat confortabilă și perne adecvate stilului vostru de a dormi și evitați muzica sau televizorul ce vă poate distrage de la somn. Așadar, având un somn suficient (în medie șapte-nouă ore pe noapte la adulți) și calitativ, vă puteți ajuta organismul să își mențină starea de bine. Somnul odihnitor îmbunătățește memoria, capacitatea de învățare, vă ajută să vă concentrați mai bine și să fiți mai eficienți în activitățile voastre, protejează imunitatea, contribuie la o piele mai sănătoasă.

O dietă sănătoasă vă va da cu siguranță o stare de bine atât timp cât continuați să respectați anumite obiceiuri. Când vorbim despre dietă, trebuie să avem în vedere că trebuie să ținem cont de toate cele trei mese ale zilei și de câteva gustări din timpul zilei. În privința a ceea ce mâncăm, este recomandat să alegem fructe, legume, leguminoase, pește, cereale integrale, semințe, nuci, fructe uscate, sucuri naturale, mai puține alimente procesate, pâine albă, zahăr și alcool fiindcă acestea duc la aciditate în organism, oboseală, obezitate. Totodată, trebuie să ne gândim că faptul de a mânca reprezintă o experiență în sine. Faptul de a fi conștienți de gust, culoare, miros ne va transmite starea de bine. În plus, trebuie să evităm telefonul mobil, televizorul și alte activități în timp ce mâncăm.

Da, știu, ni se repetă de atâtea ori să bem 2 litri de apă pe zi și uneori uităm de asta, concentrându-ne pe alte activități. Însă, nu trebuie să neglijăm acest aspect. Cum apa este o componentă esențială a sângelui, deshidratarea va afecta fluxul sângelui, având consecințe asupra capacității creierului și a puterii de concentrare. De asemenea, apa energizează mușchii, controlează creșterea în greutate și echilibrează temperatura corpului. Pentru a vă ajuta să beți suficientă apă, puteți adăuga felii de castravete, lămâie, portocală sau puteți bea ceaiuri.

Fie că vorbim de exerciții fizice ușoare sau antrenamente mai intense, este clar că activitatea fizică are efecte benefice pentru organismul nostru pe termen lung, implicând o inimă mai sănătoasă, stimularea imunității, tonifierea corpului, menținerea sănătății mușchilor și articulațiilor. Studiile arată că sedentarismul este legat de depresie, anxietate, scăderea stimei de sine. Totodată, exercițiile fizice contribuie la starea de bine și la mai multă energie, având în vedere că produc așa numiții hormoni ai fericirii, endorfinele. Dacă nu ai un abonament la sală, poți alege să faci mici activități zilnice cum ar fi să urci scările, să faci exerciții de stretching, să faci mișcare în timpul lucrului sau în timp ce vorbești la telefon, să mergi pe jos, să faci jogging în parc.

Am scris aici despre cum vă puteți găsi hobby-ul potrivit personalității voastre, însă câteva beneficii ale unui hobby pot fi reamintite: induce starea de bine, vă eliberează de stres, stimulează neuroplasticitatea, vă determină să vă informați asupra domeniului care vă pasionează, vă motivează să vă petreceți timpul într-un mod util, vă dezvoltă competențe specifice, vă menține activi.

Deși tendința noastră este ca acum să folosim mai mult telefoanele mobile pentru a ne informa, pentru a ne destinde, totuși acestea ne pot obosi sau ne pot informa superficial. Pentru mine, cititul a fost întotdeauna o metodă sigură de deconectare, un loc de întâlnire cu moduri diferite de a gândi, cu noi lumi și povești. Cititul dezvoltă imaginația, vocabularul, memoria, gândirea analitică, capacitatea de concentrare, de empatie, reglează somnul și este o sursă de relaxare care contribuie la starea noastră de bine.
 

Ne uităm prea des la televizor, unde suntem asaltați de știri negative, care ne alertează mereu asupra a ceva. Însă, noi nu ne putem încărca cu energia negativă a evenimentelor din întreaga lume și trebuie să găsim momente de escapadă, momente autentice petrecute cu noi și cu cei dragi. Pentru aceasta, este bine să ne deconectăm de la tehnologie și să ne reconectăm cu natura. Să respirăm profund, să ascultăm păsările, să ne bucurăm de verdele naturii, să alergăm, să ne simțim liberi, cu alte cuvinte, să trăim.

A trăi viața cu bucurie și uimire este un dar. Fiți recunoscători pentru toate lucrurile mici și veți vedea cât sunt de importante. Faptul că vă veți axa pe aspectele pozitive din viața voastră vă va da un boost de energie. Faceți o listă mentală sau în agenda voastră cu lucrurile care vă fac fericiți și pe care le apreciați: sănătatea, familia, prietenii, o situație financiară bună, o plimbare, o floare pe care o aveți în casă, un lucru creativ pe care l-ați făcut, o conversație, un parfum, o haină pe care o asortați cu ceva, un ritual de îngrijire, o seară liniștită, muzica în surdină, ploaia, etc. Sunt atâtea și atâtea lucruri de care ne putem bucura la orice pas, este nevoie să ne dăm voie să le vedem.

De la gândurile noastre, pornește o atitudine pozitivă sau negativă. Noi suntem cei care alegem în ce mod privim un lucru, în functie de importanța pe care i-o acordăm. Putem să alegem să vedem într-o situație o problemă sau mai degrabă o lecție sau o provocare. Alimentând gândurile pozitive, vom putea să gestionăm mai bine lucrurile dificile din viața noastră, punând accentul pe înțelegere, pe curaj și pe partea pozitivă a lucrurilor. Întocmai ca un boomerang, alimentând gândurile pozitive, vom avea parte de experiențe frumoase, bune, de care putem să ne bucurăm și din care putem învăța.

Călătoriile sunt un excelent mijloc de autocunoaștere și de lărgire a zonei noastre de confort. Citiți despre locurile în care mergeți pentru a avea o experiență mai completă, fiți deschiși și vorbiți cu oamenii locului, cumpărați produse locale, încercați lucruri și locuri noi din acea zonă, locuri mai necunoscute, pline de istorie și povești. Toate acestea vor contribui într-un final la starea voastră de bine.

Nu puteți schimba trecutul și atunci nu ar trebui să vă lăsați pradă sentimentelor de melancolie, tristețe sau regret. Pe de altă parte, nu vă cunoașteți viitorul și nu puteți trăi la nesfârșit cu o stare de anxietate nejustificată. Atunci, cel mai bine este să trăiți în prezent, aici și acum, fiind conștienți de lururile pe care le faceți, pe care le gândiți, bucurându-vă de ceea ce se întâmplă în clipele de față. Dacă citiți o carte, de exemplu, atunci cufundați-vă în povestea acelei cărți, trăiți la maxim pentru a avea o experiență completă asupra lucrurilor pe care le întreprindeți.
 

Calitatea relațiilor sociale pe care le creăm de-a lungul vieții influențează starea noastră de bine, iar în acest scop, este bine să ne trasăm anumite așteptări asupra persoanelor pe care le alegem să ne fie prieteni, de exemplu. Cred că este bine să avem propriile filtre precum modul de a gândi al persoanelor, subiectele abordate, atmosfera creată în jurul lor, pasiunile și valorile comune, etc. Relațiile sănătoase cu cei din jur, cu prietenii, cu familia vă va da mai multă încredere și stimă de sine și vă va crea o stare pozitivă.

Pentru a schimba lumea în bine, este necesar ca fiecare din noi să contribuie la asta. Lumea e plină de oameni care au diverse nevoi, materiale, spirituale. Puteți dărui neinteresat și veți crea o energie bună în jurul vostru și vă veți simți mai valoroși. Puteți dona haine, jucării, încălțăminte, cărți, îmbrățișări, vorbe bune, vă puteți înscrie în activități de voluntariat, puteți susține anumite cauze.

Personal, nu mă pot concentra la capacitate maximă atunci când știu că am lăsat niște haine de izbeliște sau vase de spălat. Curățenia poate fi percepută ca un ritual care să ne dea un refresh atunci când începem o activitate. Ne va face să ne simțim mai bine, mai organizați. Câteva trucuri care contribuie la starea de bine pot fi enumerate: aranjați-vă biroul cu lucruri de decor care vă plac, dar nu îl supraîncărcați, aprindeți o lumânare parfumată, folosiți o agendă pe care să vă puneți în ordine activitățile, puneți flori pe birou sau o ramă cu o fotografie a celor dragi vouă.

În timpul liber, puteți urma traininguri din domeniile voastre de interes, de pe diferite platforme și aplicații, podcasturi, ceea ce vă va da o stare de bine, vă va crește încrederea și stima de sine și vă veți dezvolta din punct de vedere personal.

 

Gătitul nu trebuie să fie o corvoadă atunci când vă întrebați ”Ce mai gătesc azi?”. Este adevărat că poate deveni o rutină, gândindu-vă că gătiți de necesitate. Însă, pentru a vă bucura mai mult de timpul în care gătiți, alegeți rețete noi, inspirați-vă din cărți, vloguri, website-uri dedicate și veți vedea că veți avea în față o sumedenie de provocări și veți găti cu entuziasm și nerăbdare. Satisfacția va fi cu atât mai mare când veți gusta din preparate, bucurându-vă de experiențe noi.

În concluzie, pentru ca starea noastră de bine să se mențină, este bine să găsim mereu timp pentru noi înșine, pentru un echilibru între trup și suflet și astfel, vom simți din plin efectele unei vieți sănătoase.

 

Surse:

Somnolog

Regina Maria

Modelare cu bambus

Alphega farmacie

Pixabay

Canva

Flori din călimară

Numele meu este Laura, iar Flori din călimară este locul în care mă simt liberă, făcând ceea ce mă pasionează: scriu despre lifestyle, cinema, literatură și călătorii. Numele blogului este unul sugestiv, intenția mea fiind ca prin articolele pe care le scriu, să transmit, pe lângă lucruri utile, frânturi de frumusețe, senin, optimism și povești faine.

Dacă doriți să îmi scrieți, puteți folosi formularul de mai jos sau să îmi trimiteți un e-mail pe crihan.laura@gmail.com .

S-ar putea să-ți placă și...

31 de comentarii

  1. 🙂 Multumim pentru idei si sfaturi!

  2. Sfaturile tale sunt foarte bune! Spre ca cine le citește să și pună în practică măcar câteva dintre ele. Cred că primul pas spre o stare de bine ar fi o relație la distanță cu telefonul mobil sau, pentru început, limitarea timpului petrecut pe internet. Din nu știu ce motiv, Social Media ne face să uităm lucruri esențiale, cum ar fi să bem apă sau să mergem la culcare.

    1. Într-adevăr, uneori am impresia că trăim haotic și pe repede-înainte, mai ales dacă petrecem prea mult timp pe social media. Echilibrul e cuvântul cheie în starea de bine.

  3. Toate recomandările tale sunt un set de bine pe care, cu toții ar trebui să-l avem la îndemână Dar, mai ales să învățăm să-l respectăm.
    Mi-a luat destul de mult timp să înțeleg asta, dar din acel moment, mă simt fantastic, îmbogățită, fericită.
    Și nici nu e prea greu!

    1. Așa e, ar trebui ca mai întâi să conștientizăm care sunt lucrurile care contribuie la starea noastră de bine și apoi toate obiceiurile să devină un stil de viață. Iar avantajele sunt nenumărate 🙂

  4. Mi-a plăcut maxim articolul tau. Rezonez în totalitate cu tot ceea ce ai menționat.

    1. Mulțumesc mult! 🙂

  5. Îmi place articolul tău! Multe dintre aceste activități le fac, deși cititul îl practic cu cea mai mare placere! 🙂

    1. Într-adevăr, cititul are o grămadă de beneficii, e imposibil să nu îți dea o stare de bine în care să te pierzi.

  6. Imi place foarte mult articolul! Sunt lucruri mici pe care le putem face pentru a fi fericiți. Dar tine de noi sa facem asta sa se intample

    1. Așa e, noi suntem responsabili de starea de bine pe care o putem crea în interiorul nostru. Mulțumesc pentru apreciere.

  7. Deci, articolul tau etse superb! Ar trebui ca toti cei care au stat in izolare sa il citeasca macar o data! Ador toate sfaturile, mai ales pe cele legate de citit si calatorii sau cel legat de hobby-uri.

    1. Mulțumesc mult pentru apreciere! Da, e bine să conștientizăm lucrurile care ne fac să ne simțim bine și care ne mai ridică starea de spirit ca să ne intre în obișnuință.

  8. La o parte dintre puncte mai am de lucru, recunosc. 😀

  9. La cât de mult stres putem acumula în viața de zi cu zi, e bine să luăm în calculc măcar câteva recomandări pentru a face viața mai ușoară, mai frumoasă.
    Totodată, hidratarea este foarte importantă.
    Multe sugestii utile în articolul tău ❤

    1. Așa este, e important să mai eliminăm din stresul cotidian. Mulțumesc pentru apreciere!

  10. La cât de mult stres putem acumula în viața de zi cu zi, e bine să luăm în calcul măcar câteva recomandări pentru a ne face viața mai ușoară, mai frumoasă.
    Totodată, hidratarea este foarte importantă.
    Multe sugestii utile în articolul tău

  11. Multumesc pentru sfaturi! O sa le pun in practica!

  12. Multe din sfaturile tale le aplic deja. Mai ak de lucrat destul de mult la gândirea pozitivă.

    1. Treptat se fac toate, important e sa muncesti la ele. 😊

  13. Foarte adevărate sfaturile tale!! Eu am nevoie de somn mult si liniștit, apa mai multa, dieta ok si ceva plimbări in natura ca sa fiu zen.

    1. Într-adevăr, toate elementele au contribuția lor și conteaza sa le îmbinăm armonios.

  14. Foarte bune sfaturile tale! Primul pas spre o stare de bine este si atitudinea. Trebuie sa incercam sa gandim pozitiv, sa facem lucruri care ne fac placere, sa ne bucuram de lucrurile mici. 😀

    1. Foarte adevărat.

  15. Tonic articol! 🙂 E important sa constientizam si sa incercam sa aplicam toate aceste idei, pentru a avea mereu o stare de bine. 🙂

    1. Mulțumesc, mă bucur dacă am inspirat 🙂

  16. De obicei imi gasesc bucuria in lucruri marunte, dar sfaturile tale sunt utile si le voi urmari si eu

    1. Da, lucrurile marunte sunt de fapt lucruri mari. ❤️

  17. Foarte cuprinzator articolul, felicitari!

    1. Mulțumesc ! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *